INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER CITY

Reacție dură la adresa lui Guardiola: „Ori e impostor, ori miop, ori ipocrit”

Pep Guardiola, fostul antrenor al lui Manchester City. Foto: Imago Images
Pep Guardiola, fostul antrenor al lui Manchester City. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 02 octombrie 2026, 12:10 / Actualizat vineri, 02 octombrie 2026 12:35

La puțin timp după ce și-a declarat public loialitatea și sprijinul față de fostul său club în urma condamnării financiare a Premier League, fostul manager al lui Manchester City, Pep Guardiola, este atacat dur în Anglia.

Într-un comentariu din The Times, Guardiola este pur și simplu mitraliat de editorialistul Matthew Syed. „Acum știm că a condus un club corupt, condus de contracte corupte și finanțat de companii corupte – și asta într-o eră a corupției.

Există două posibilități. Fie Pep știa despre asta, și atunci nu este nici vizionar, nici vreo legendă, ci doar un impostor, fie nu știa nimic despre asta - caz în care este cea mai mioapă persoană din lume”, scrie Syed, ca reacție la solidaritatea pe care a arătat-o Pep cu clubul pe care l-a părăsit în vară, după 10 ani.

Editorialist The Times: „Desigur, există și o a treia opțiune: ipocrizia”

Jurnalistul britanic nu s-a oprit la doar atât: „Nu sunt auditor, dar am analizat tranzacțiile financiare ale lui Manchester City timp de peste un deceniu, în ciuda faptului că am fost supus constant la insulte și amenințări. Pep nu a văzut nimic? Este orb? Desigur, există și o a treia opțiune: ipocrizia”.

Din 2016 până în 2026 pe banca lui Manchester City, Guardiola a câștigat cu „cetățenii”, printre altele, Premier League de șase ori, Cupa Angliei de trei ori și Liga Campionilor, o dată. O comisie independentă a stabilit că între 2009 și 2018, clubul a încălcat grav regulamentele financiare ale Premier League, ceea ce înseamnă că tehnicianul spaniol a „prins” doi ani din această perioadă la club.

În ciuda unor dovezi evidente, Pep Guardiola o apără pe Manchester City: „Sunt alături de clubul meu”

Zilele trecute, el a ieșit public ca să o apere pe Manchester City, deși gruparea condusă de șeicul Mansour a fost găsită vinovată pentru 115 capete de acuzare. Trei din patru acuzații de necooperare cu ancheta au fost, de asemenea, confirmate. Comisia a identificat, printre altele, numeroase contracte fictive pe care City le-ar fi folosit pentru a-și umfla artificial veniturile și a reduce costurile. În total ar fi vorba de peste 900 de milioane de lire sterline.

Cu toate astea, Pep a scris pe platforma „X”: „Vreau ca fiecare fan al lui Manchester City să știe că sunt acolo pentru voi – mai mult ca niciodată. Sunt alături de clubul meu, de proprietarul meu, de președintele meu, Ferran, de jucători, de staff, de Enzo și de voi, fanii noștri unici – așa a fost întotdeauna și așa va fi mereu. Permiteți-mi să clarific un lucru: Vom trece prin asta împreună. Vă iubesc pe toți”.

Citește și:
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Nationala
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Reacție explozivă înainte de Polonia - România: „Bagă echipa bună! Bagă de la Craiova!” » Ianis Hagi, criticat: „Îi face atmosferă proastă lui tac-su”
Nationala
Reacție explozivă înainte de Polonia - România: „Bagă echipa bună! Bagă de la Craiova!” » Ianis Hagi, criticat: „Îi face atmosferă proastă lui tac-su”
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”
Nationala
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close