INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER CITY

Pep Guardiola revine pe Etihad, după ce Manchester City a fost găsită vinovată

Pep Guardiola / Foto: Imago Images
Pep Guardiola / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 02 octombrie 2026 19:43 / Actualizat vineri, 02 octombrie 2026 20:04

Pep Guardiola vrea să își arate susținerea față de Manchester City, plănuind să fie prezent la următorul meci de pe teren propriu al echipei pregătite de Enzo Maresca, după ce clubul a fost găsit vinovat de încălcarea continuă a regulilor financiare.

Este vorba despre confruntarea din grupa unică a Ligii Campionilor împotriva celor de la PSG, programată pe 14 octombrie.

Imediat după pauza pentru meciurile naționalelor, City joacă în deplasare cu Liverpool, 11 octombrie, urmând ca după 3 zile să primească vizita campioanei Europei.

Guardiola vrea să asiste la Manchester City - PSG

Guardiola, care a plecat de la City în vară, după 10 ani în club, ar fi transmis conducerii echipei că își dorește ca în acest moment să fie alături de „oamenii săi”, conform Mirror.

Pep și-a exprimat deja sprijinul pentru City după anunțul că o comisie independentă a găsit clubul vinovat de toate acuzațiile majore privind încălcările financiare comise între anii 2009 și 2018.

1,075 miliarde de euroa ascuns Manchester City în intervalul 2009-2018

Pe 30 septembrie, catalanul a transmis un comunicat oficial. „Vreau ca fiecare suporter al lui Manchester City să știe că sunt aici - mai mult ca niciodată.

Sunt alături de clubul meu, de patron, de președinte, de Ferran (Soriano - n.r.), de jucători, de staff, de Enzo (Maresca - n.r.) și de voi – suporterii noștri extraordinari.

Am fost, sunt și voi fi întotdeauna cu voi. Vreau să fie clar: vom depăși această situație împreună. Vă iubesc pe toți”, a transmis Guardiola, citat de sportal.bg.

Pep a părăsit banca tehnică la finalul sezonului trecut și locuiește în prezent la Barcelona, luând o pauză din fotbal. El a cucerit un număr impresionant de 20 de trofee în doar 10 ani, printre care 6 titluri în Premier League și o Ligă a Campionilor.

Guardiola s-a aflat la conducerea echipei pe toată durata anchetei întinse pe patru ani. Întrebat în repetate rânduri despre această situație, tehnicianul a susținut mereu că a primit asigurări din partea conducerii clubului că nu a fost comisă nicio neregulă.

Citește și:
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Noutati auto
Chinezii accelerează pe piața auto din România » Noul model a fost lansat la Salonul Auto București!
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Superliga
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează