INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Cine încearcă să i-l „fure” pe Florian Wirtz lui Bayern » Ultima variantă pentru decarul lui Bayer Leverkusen!

Florian Wirtz // foto: Guliver/gettyimages
Florian Wirtz // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 14 mai 2025 09:28 / Actualizat miercuri, 14 mai 2025 09:31

Florian Wirtz este unul dintre cei mai curtați jucători din Europa în finalul acestui sezon. Tânărul star al lui Bayer Leverkusen e dorit, mai nou, și în Premier League de Pep Guardiola. Managerul lui Manchester City ar purta negocieri în secret cu decarul german de 22 de ani, care ar prefera însă o mutare la noua campioană a Germaniei.

E bătaie mare pe unul dintre cele mai promițătoare talente din Bundesliga. Florian Wirtz, câștigătorul Bundesligii în 2023-2024 cu Bayer și printre cei mai buni jucători ai lui Xabi Alonso la formația din Leverkusen, este acum asaltat de oferte, care de care mai tentante.

Dezastru istoric pentru echipa de tradiție din Italia! Fosta campioană a retrogradat în premieră în Serie C
ITALIA
Dezastru istoric pentru echipa de tradiție din Italia! Fosta campioană a retrogradat în premieră în Serie C

După ce s-a scris că antrenorul spaniol l-ar lua cu el în noua aventură de la Real Madrid, iar presa germană a venit cu știrea că, de fapt, internaționalul german cu 29 de selecții și șase goluri ar fi ales deja să semneze cu Bayern, apare o altă variantă și mai bună pentru el!

Manchester City se apropie pe suma cerută de Leverkusen!

Sport Bild dezvăluie azi că pe fir a intrat și fosta campioană din Premier League. „Florian Wirtz a zburat marți de pe aeroportul Maastricht-Aachen, la 18:47, împreună cu tatăl Hans și mama Karin Groß, la bordul unui avion privat MHV 55G, într-o misiune secretă de o zi pentru a se întâlni cu Pep Guardiola”.

Cine încearcă să i-l „fure” pe Florian Wirtz lui Bayern » Ultima variantă pentru decarul lui Bayer Leverkusen!
Karina Gross, mama lui Florian Wirtz, surprinsă la plecarea spre Anglia

După ce au aterizat la Blackpool, aceștia au mers 70 de minute cu mașina până în Manchester. Și ziariștii germani se întreabă dacă, într-adevăr, Manchester City este decisă să-l transfere în această vară pe Wirtz ori doar pregătește o mutare pentru 2026.

16goluri și 15 assisturi are Florian Wirtz în 44 de meciuri din acest sezon cu Bayer Leverkusen. În total pentru „farmaciști”, a bifat 196 de partide, cu 57 de goluri și 65 de pase decisive

Contextul este că Guardiola este în căutarea unui succesor pentru Kevin de Bruyne, care pleacă de pe Etihad. Iar „cetățenii” ar fi pus pe masă o ofertă concretă pentru Leverkusen.

Care s-ar putea apropia mult de pretențiile ridicate ale lui Bayer, 150 de milioane de euro. „Farmaciștii” ar prefera ca acesta să se mute în străinătate dacă ar pleca, și nu la rivala din Munchen, dispusă să liciteze în jurul sumei de 100 de milioane de euro.

Aceeași sursă a aflat că expediția engleză a durat foarte puțin: „La 17:40, ora Germaniei, avionul a decolat din Manchester și s-a îndreptat spre Maastricht-Aachen, unde era parcată mașina familiei. Aparent, micul aeroport din spatele frontierei germano-olandeze a fost ales pentru a nu atrage atenția”.

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează