INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Philipp Lahm și-a anunțat retragerea la finalul acestui sezon » Conducerea lui Bayern, luată complet prin surprindere

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Pavel - Publicat miercuri, 08 februarie 2017 14:23

Căpitanul lui Bayern Munchen, Philipp Lahm a confirmat că se va retrage la finalul sezonului, după 15 ani în care a activat ca jucător profesionist în tricoul bavarezilor.

Apărătorul german și-a anunțat finalul carierei chiar înaintea partidei pe care echipa sa a câștigat-o cu scorul de 1-0 contra celor de la Wolfsburg, în optimile Cupei Germaniei, al 501-lea meci disputat de jucător în tricoul bavarezilor.

”Le-am spus oficialilor lui Bayern că mă voi retrage la finalul acestui sezon. Am văzut stilul meu de lider în modul în care am dat tot ceea ce am avut mai bun în fiecare zi, la antrenamente și în meciuri. Cred că sunt capabil să fac același lucru câteva luni, dar nu mai mult de atât”, a declarat Lahm.

Fundașul în vârstă de 33 de ani mai are contract cu Bayern până în 2018, dar acesta a decis să pună capăt acum unei cariere fabuloase, în care s-a remarcat prin maniera de a conduce din teren atât echipa de club, cât și naționala Germaniei.

Conducerea echipei nemțești a fost luată prin surprindere de anunțul lui Lahm.

La finalul săptămânii trecute, Philipp ne-a informat că nu este disponibil pentru funcţia de director sportiv şi că ar vrea întreruperea înţelegerii cu Bayern la finalul acestui sezon, deşi contractul este valabil până în iunie 2018. Până ieri, am crezut că Lahm va anunţa această decizie alături de Bayern Munchen Fragment din comunicatul echipei germane

Lahm s-a retras din selecționata nemțească încă din 2014, după ce a câștigat Cupa Mondială din Brazilia. Pe lângă această performanță, acesta a mai jucat finala Euro 2008 și s-a clasat pe locul 3 alături de naționala Germaniei, la CM 2006 și 2010, dar și la Europeanul din 2012.

La nivel de club, căpitanul celor de la Bayern a câștigat de șapte ori titlul în Bundesliga, de șase ori Cupa Germaniei, de trei ori Supercupa Germaniei, o dată Champions League, tot un succes având și în Supercupa Europei și la CM al cluburilor.

surse: espn.com, mirror.co.uk, dw.com

Citește și:
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipe probabile + Ultimele informații
Superliga
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipe probabile + Ultimele informații
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
Formula 1
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Stiri extrasport
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Gloria Bistrița, al 3-lea trofeu al anului! În TeraPlast Arena, trupa lui Carlos Viver a câștigat SuperCupa României
Handbal
Gloria Bistrița, al 3-lea trofeu al anului! În TeraPlast Arena, trupa lui Carlos Viver a câștigat SuperCupa României
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează