INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CARIERĂ

A fost adversarul FCSB-ului în Europa League, iar acum este frizer la doar 24 de ani

Marko Dedijer // FOTO: Imago Images
Marko Dedijer // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 20 noiembrie 2025 21:11 / Actualizat joi, 20 noiembrie 2025 21:48

Cariera lui Marko Dedijer (24 de ani, fostă aripă stângă) a luat o întorsătură greu de imaginat.

Marko Dedijer a făcut junioratul la Steaua Roșie Belgrad, iar sârbii de la sportal.rs. scriu că era unul dintre cei mai talentați puști din academie. Acesta făcea diferența chiar și în cele mai încleștate derby-uri cu rivala Partizan.

Sârbul a decis să își încheie cariera la începutul acestui an, ultimul său club fiind Jedinstvo, o echipă de amatori din Serbia. Bifase 5 partide în prima ligă a Serbiei. Nu a apucat să debuteze la echipa mare a Stelei Roșii. A mai jucat pentru Rad și Grbalj. Are 3 meciuri pentru naționala under 18 a Serbiei.

Marko Dedijer: M-am făcut frizer. Ne vedem la salon”

„Mi se preziceau multe. Se spunea că mă așteaptă succese mari în cele mai bune ligi din lume, dar cred că dacă ar fi trebuit să se întâmple ceva s-ar fi întâmplat. Îmi asum, desigur, responsabilitatea pentru drumul meu, pentru că am pornit mereu de la mine, de la ce aș fi putut face eu diferit.

Au existat și factori externi, din această perspectivă văd mai clar. Cred că schimbarea managerului m-a dezavantajat mult în carieră. Am luat o decizie pripită atunci și i-aș sfătui pe tinerii jucători să nu facă asta. Întotdeauna trebuie să te gândești bine, indiferent cât de frumos și convingător sună unele cuvinte", a spus Marko Dedijer, conform sursei citate.

A povestit cum a fost experiența lui pe Marakana, dar și că și că trăia pentru a învinge rivala eternă:

„În acea perioadă trăiam pentru derby-urile cu Partizan. Am crescut cu dorința de a învinge Partizan, iar eu reușeam să marchez goluri aproape în fiecare meci. Am avut o generație excelentă, învingeam pe toată lumea. Se întâmpla ca jumătate din echipa națională să fie formată din jucători de la Steaua Roșie, din generația noastră.

În cele din urmă, doar Strahinja Erakovic a jucat în prima echipă a Stelei Roșii și asta pe deplin meritat. A fost întotdeauna cel mai mare profesionist și maxim dedicat obligațiilor. Suntem prieteni și astăzi. Și cu el, și cu Bogdan Jocic, Borisav Burmaz, Njegos Kupusovis și Nikola Stajic. Acestea sunt prietenii pe viață”.

A jucat în ligile inferioare din Serbia și, după cum recunoaște, pasiunea pentru fotbal a început încet-încet să se stingă. Acum, Dedijer are o altă meserie.

„M-am simțit cel mai bine la Dunav, în ceea ce privește oamenii din club. Acolo am simțit pentru prima dată în carieră că sunt respectat la maximum. Tot ce am convenit – au respectat. Trebuie să-l menționez pe antrenorul de atunci, Stefan Randelovic, care prin abordarea și încrederea sa mi-a redat credința că pot renaște fotbalistic.

După aceea am plecat la Trajal, unde am vrut să demonstrez că am calități pentru prima ligă a Serbiei. Am marcat șase goluri în 14 meciuri și a fost una dintre cele mai bune perioade din cariera mea. Totuși, după aceea, pasiunea pentru fotbal a început să se stingă. Simt că stagnez, iar anii trec. În consecință – am devenit frizer. Ne vedem la salon”, a mai spus acesta.

Steaua Roșie Belgrad este următoarea adversară a celor de la FCSB în Europa League. Cele două se vor întâlni joi, 27 noiembrie, de la 22:00. Partida va avea loc la Belgrad.

Citește și:
Stenograme incredibile: cum negocia Craiova Maxima vânzarea de meciuri! Cămătaru: „Mi-a dat zece «garoafe»” + „«Materialul» e la Ștefănescu!” » Reacția: „Să fie de capu' lor!”
Special
Stenograme incredibile: cum negocia Craiova Maxima vânzarea de meciuri! Cămătaru: „Mi-a dat zece «garoafe»” + „«Materialul» e la Ștefănescu!” » Reacția: „Să fie de capu' lor!”
Cu gândul la Rapid și gestul pentru Claudiu Niculescu » Ce s-a întâmplat pe gazon, imediat după ce Dinamo s-a calificat matematic în play-off
Superliga
Cu gândul la Rapid și gestul pentru Claudiu Niculescu » Ce s-a întâmplat pe gazon, imediat după ce Dinamo s-a calificat matematic în play-off
Zeljko Kopic dezvăluie dialogul cu noul transfer de la Dinamo și îi face portretul: „Foarte multă calitate” + cât lipsește Epassy
Superliga
Zeljko Kopic dezvăluie dialogul cu noul transfer de la Dinamo și îi face portretul: „Foarte multă calitate” + cât lipsește Epassy
Prăpăd în urma „stejarilor” » Gazonul arenei, distrus complet: s-au investit peste 500.000 de euro
Rugby
Prăpăd în urma „stejarilor” » Gazonul arenei, distrus complet: s-au investit peste 500.000 de euro
ULTIMA ORĂ Taxe și impozite locale schimbate. Cum vor scădea la unele case. Noile cote cerute lui Bolojan
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Taxe și impozite locale schimbate. Cum vor scădea la unele case. Noile cote cerute lui Bolojan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Mihai Tentea și George Iordache, manșă a doua senzațională în proba de bob-2 la Milano Cortina! » Românii sunt pe 5 la mijlocul concursului

Campionul României a semnat cu Asia Express! GSP are toate detaliile


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează