INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Își pierde Cristi Chivu starul după Mondial? » Liverpool și Barcelona sunt oportunitățile de transfer de la Inter!

Cristi Chivu, la Lazio - Inter/ foto Getty Images
Cristi Chivu, la Lazio - Inter/ foto Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 29 mai 2026 10:55 / Actualizat vineri, 29 mai 2026 10:56

Denzel Dumfries ar putea profita de această dată de clauza trecută în contractul său cu Inter. De la 1 iulie intră din nou în vigoare posibilitatea ca fundașul dreapta olandez să plece dacă un club achită suma de 25 de milioane de euro lui Inter.

Internaționalul olandez, selectat în lotul de 26 de selecționerul Ronald Koeman pentru Campionatul Mondial din 2026 (11 iunie - 19 iulie), a venit în august 2021 la Inter, care i-a plătit lui PSV Eindhoven 14 milioane de euro.

5goluria marcat Denzel Dumfries și a oferit două assisturi în 28 de meciuri la Inter în acest sezon

Dumfries și-a prelungit contractul cu nerazzurri până în 2028, dar asta nu-l va împiedica să plece. Chiar în această vară! Trecut de 30 de ani, Denzel a trecut peste operația la gleznă, care l-a ținut pe tușă patru luni în ultimul sezon.

Fundașul dreapta, jucător cheie pentru Cristi Chivu, care nu a reușit să-l înlocuiască nici cu Luis Henrique, nici cu Diouf, e atras de ideea de a juca în Premier League. Iar acum i se deschide o portiță la Liverpool, unde managerul este conaționalul Arne Slot.

Își pierde Cristi Chivu starul după Mondial? » Liverpool și Barcelona sunt oportunitățile de transfer de la Inter!
Cristi Chivu și Denzel Dumfries / Foto: Imago

Olandezul poate fi eliberat de acordul cu Inter în perioada 1-31 iulie de orice club ce trimite în contul campioanei Italiei 25 de milioane de euro. Clauza a fost valabilă o lună și vara trecută, dar nimeni nu a vrut să plătească suma.

Dumfries ar putea fi monedă de schimb pentru Curtis Jones la Liverpool. Sau înlocuitorul lui Kounde la Barcelona

Numai că acum și Inter ar avea interes în transferul său. Pentru că Cristi Chivu îl vrea pe Curtis Jones, existând în prezent o diferență de 10 milioane de euro între oferta nerazzurrilor și pretențiile lui Liverpool.

Pentru a scoate mai puțin cash, Inter l-ar putea include în tranzacție ca o monedă de schimb pe Dumfries. Clubul de pe Anfield nu este însă unica variantă de transfer pentru batav. Și Barcelona își caută un jucător pe acel post.

Catalanii puseseră ochii în curtea lui Inter pe Alessandro Bastoni. Prețul piperat pus de nerazzurri, 70 de milioane de euro, a făcut ca los blaugranas să renunțe la achiziționarea italianului. Dar acum îl văd pe Denzel Dumfries ca o mutare potrivită pentru înlocuirea lui Jules Kounde.

Citește și:
„Incredibil!” » Vlad Chiricheș, uluit de mesajul primit de la staff: „Nu se poate! Își bat joc de mine! M-am dus la soție să îi spun”
Nationala
„Incredibil!” » Vlad Chiricheș, uluit de mesajul primit de la staff: „Nu se poate! Își bat joc de mine! M-am dus la soție să îi spun”
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Superliga
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Noul stadion al echipei din Superliga „capătă tot mai mult forma finală” » Imagini la zi cu șantierul
Superliga
Noul stadion al echipei din Superliga „capătă tot mai mult forma finală” » Imagini la zi cu șantierul
Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat »  Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Altele
Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat » Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează