INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FENERBAHCE - BEȘIKTAȘ 1-1

Poliția le-a confiscat mii de poze cu Pancu portar fanilor lui Beșiktaș înaintea derbyului! Unii ultrași le-au ascuns sub tricouri și au intrat cu ele!

Articol de - Publicat marti, 25 septembrie 2018 12:42

Bănuind că suporterii lui Beșiktaș vor încerca să-i provoace pe ultrașii lui Fenerbahce chiar pe stadionul lor, forțele de ordine au strâns câteva mii de fotografii cu Pancu înaintea remizei 1-1.

Zeci de autocare ale fanilor lui Beșiktaș s-au oprit luni seară în fața stadionului Şükrü Saracoğlu. Era derby în Istanbul. "Vulturii", care nu mai câștigaseră de 13 ani pe terenul lui Fenerbahce (9 eșecuri, 5 egaluri), voiau să-și motiveze jucătorii cu imaginea lui Daniel Pancu. El, atacantul român cu numărul 9, trecuse în poartă în ultimul sfert de oră pentru o victorie istorică, ultima în cartierul Kadıköy în fața galben-albaștrilor: 4-3, pe 17 aprilie 2005.

3.000 de poze în colțul lui Beșiktaș

Inițial, ultrașii alb-negrii anunțaseră că vor purta măști cu chipul lui Pancu împotriva lui Fener. Apoi, s-au gândit că polițiștii le vor confisca pe toate și au schimbat planul în ultima clipă. Fiecare dintre cei 3.000 de fani ai lui Beșiktaș a primit o fotografie cu Pancu portar. Toți urmau să le ridice deasupra capetelor la startul partidei. Era modul lor de a-și încuraja favoriții și de a-i speria pe marii rivali.

Nu le-au purtat noroc

Numai că polițiștii aflaseră de planul galeriei. Și, temându-se că "vulturii" îi vor provoca pe suporterii adverși și că vor fi incidente pe stadion, polițiștii le-au confiscat pozele. Au strâns o mulțime la intrarea arenei "Ülker".

N-au reușit să le ia pe toate. Avertizați, mai mulți fani le-au ascuns sub haine și au pătruns cu ele în tribună, arătându-le cu mândrie jucătorilor.

Nu le-au purtat însă noroc. N-au învins nici acum. 1-1, chiar dacă Babel a deschis scorul. Beșiktaș mai așteaptă un succes pe "Şükrü Saracoğlu". Ultimul a fost cu Pancu portar. 

 

Citește și:
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Superliga
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
FCSB, detronată! Iată cea mai valoroasă echipă din Superliga și cel mai scump jucător
Superliga
FCSB, detronată! Iată cea mai valoroasă echipă din Superliga și cel mai scump jucător
Crede că Ștefan Baiaram nu va mai fi convocat la națională după prestația din meciul cu Țara Galilor: „A pierdut trenul”
Nationala
Crede că Ștefan Baiaram nu va mai fi convocat la națională după prestația din meciul cu Țara Galilor: „A pierdut trenul”
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
FOTO Străzi centrale din București vor fi pietonalizate. Primăria Capitalei: Pietonalizăm și regenerăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei
Profit.ro
FOTO Străzi centrale din București vor fi pietonalizate. Primăria Capitalei: Pietonalizăm și regenerăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | „A cerut blocarea conturilor” » Caz spinos la FC Argeș: „Din cauza lui nu am luat licența de Europa!”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează