INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AS ROMA

Portarul Romei, Julio Sergio, a apărat cu glezna ruptă!

Articol de - Publicat vineri, 24 septembrie 2010 00:00

Accidentat în finalul meciului cu Brescia (1-2), Julio Sergio a rămas în teren. A jucat cu gheata dreaptă bandajată şi schimonosit de durere, Roma epuizînd schimbările

Roma e cu nervii la pămînt cu 6 zile înaintea jocului cu CFR Cluj din Liga Campionilor. Imaginea trupei lui Ranieri, ajunsă după 1-2 cu Brescia pe locul 18, cu doar două puncte în patru etape, a devenit grimasa lui Julio Sergio. Portarul brazilian a îndurat chinuri groaznice în ultimele minute ale prelungirilor partidei de miercuri seară. Şi a rămas în teren, deşi avea glezna dreaptă ruptă în urma faultului făcut în afara careului asupra lui Eder, rezistînd eroic!

A plîns în hohote
Julio Sergio a refuzat să-şi lase echipa în 9 şi cu un jucător de cîmp între buturi, mai ales că "giallorossii" forţau disperaţi egalarea. Ranieri făcuse deja toate schimbările, aşa că Lobonţ s-a dezechipat degeaba, într-o clipă de panică. N-avea cum să-l ajute pe rivalul său pe post. Medicii i-au acoperit gheata cu un bandaj imens, imobilizîndu-i maleola fracturată. Brazilianul a reintrat în poartă într-un picior. A plîns tot timpul rămas, două-trei minute parcă interminabile la Brescia, lacrimile suferinţei fiind surprinse în direct şi de camerele Sky TV.

Stă cel puţin o lună
Ultimul fluier al arbitrului Russo, care a făcut praf jocul, furînd-o ca în codru pe Roma, a fost ca un pumn de analgezice. Julio Sergio s-a aşezat în fund, sprijinit de stîlpul stîng. Şi a continuat să plîngă în hohote, ştergîndu-şi lacrimile cu mănuşa. Durerea accidentării era mult mai puternică decît cea provocată de a patra înfrîngere în acest sezon. Ieri a aflat că, dincolo de microfractura de maleolă, are lezat şi ligamentul anterior. Şi stă cel puţin o luină!

Lobonţ apără cu CFR
Accidentarea lui Julio Sergio îl va promova titular pe Bogdan Lobonţ. Românul revine între buturi mîine seară, la derbyul cu Inter de pe "Olimpico". Adică exact împotriva echipei lui Chivu, în faţa căreia a pierdut primul trofeu al stagiunii, 1-3 la Milano, acum 5 săptămîni. Un meci de coşmar pentru Lobonţ, care a greşit la două dintre golurile lui Inter, fiind criticat sever de presa italiană. "Lobby" are mari şanse să fie titular şi marţi, în Liga Campionilor, în jocul cu CFR Cluj. Pentru că Doni, al treilea portar, nu-i deloc în graţiile conducerii Romei.

Mexes, în criză de nervi
La Brescia, Roma s-a plîns că i s-au refuzat trei penaltyuri, fiind sancţionată cu unul imaginar. La faza din minutul 65, Mexes şi-a ieşit din minţi, după ce arbitrul Russo le-a dat gazdelor lovitură de la 11 metri şi i-a arătat al doilea "galben". Pe bună dreptate, francezul a explodat de furie, nefiind deloc fault şi nici în careu. Şi a sărit la gîtul asistentului Ayroldi, care îi semnalase în cască "centralului". L-au oprit jucătorii, dar Mexes s-a răzbunat pe o saltea de pe margine. Reacţia l-a costat 3 etape de suspendare şi 10.000 de euro amendă!

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga

Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Uluitor! De ce ar fi picat transferul lui Andrei Cordea în ultimele minute: „Cluburile erau înțelese”

Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (1)
lionel19
lionel19  •  24 Septembrie 2010, 05:23

dramatic...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează