INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Radu Drăgușin, propus unui colos al Europei: cât cere Tottenham pentru transfer

Radu Drăgușin // foto: Imago Images
Radu Drăgușin // foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 17 iunie 2026 13:52 / Actualizat miercuri, 17 iunie 2026 14:04

Tottenham a transferat doi fundași centrali, iar pentru românul Radu Drăgușin nu pare a se regăsi în planurile antrenorului Roberto De Zerbi. The Athletic scrie că „viitorul românului este incert”, Tuttosport susține că acesta ar fi fost deja propus la Juventus.

Radu Drăgușin (24 de ani) pare să aibă zilele numărate la Tottenham, echipă care l-a cumpărat în ianuarie 2024 cu 25 de milioane de euro. Între timp, odată cu bifarea unor bonusuri de performanță, suma totală a ajuns la 28 de milioane.

Drăgușin nu a reușit să se impună în primul „11”. Accidentarea gravă suferită la începutul lui 2025 nu l-a ajutat deloc.

El nu se încadrează profilului de stoper dreapta pe care-l dorește antrenorul Roberto De Zerbi, așa că zilele lui la Tottenham par numărate, mai ales că de curând au fost transferați alți doi fundași centrali, Marcos Senesi și Jan Paul van Hecke.

Radu Drăgușin, propus de impresari la Juventus

Aceste mutări, făcute la solicitarea lui De Zerbi, îl lasă pe Drăgușin într-o situație incertă, după cum notează The Athletic.

Cel mai probabil, această incertitudine se va finaliza cu plecarea lui Drăgușin. Impresarii lui, frații Giuffrida, lucrează deja pentru a-i găsi următoarea destinație, iar în acest sens cotidianul torinez Tuttosport scrie că internaționalul român i-ar fi fost propus directorului sportiv de la Juventus, Marco Ottolini.

Juventus este chiar echipa la care Drăgușin a jucat prima dată în străinătate, achiziționându-l în 2018, pe când Radu avea 16 ani. „Bătrâna Doamnă” din Torino l-a avut sub contract până în vara lui 2023, când l-a vândut la Genoa cu aproape 10 milioane de euro. O jumătate de an mai târziu, el a fost cumpărat de Tottenham.

Iar Ottolini îl cunoaște bine pe Radu, cu care s-a intersectat atât la Juventus, unde italianul a lucrat între 2018 și 2022, cât și la Genoa, unde a contribuit la transferul acestuia în Premier League.

Tottenham cere 20-25 de milioane de euro

Pentru a renunța la Drăgușin, Tottenham așteaptă între 20 și 25 de milioane de euro, conform sursei citate. Cu alte cuvinte, clubul londonez își asumă o pierdere de câteva milioane de euro față de cât a plătit în schimbul fundașului român.

Cotidianul din Torino încheie prin a menționa că Juventus nu se va grăbi să-i satisfacă pretențiile lui Tottenham, ceea ce deschide ușa pentru ca alte formații italiene să apară în peisaj:

„Este posibil ca vânzările să finanțeze afacerea Drăgușin, dar Juventus a decis să aștepte, chiar să riște ca alte cluburi italiene, în special Fiorentina, să obțină un avantaj în această cursă”.

Citește și:
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
Superliga
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
Superliga
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (1)
MirTzeA
MirTzeA  •  17 Iunie 2026, 15:46

"Radu Drăgușin, propus unui colos al Europei" de catre impresari Si eu am 3 propuneri colosale: Real, PSG sau Barca. Sunt mai tare decat surorile Giuffrigida

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close