INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

OFICIAL Rafa Benitez a semnat și devine cel mai bine plătit antrenor din istoria campionatului

Rafa Benitez
(foto: Imago)
Rafa Benitez (foto: Imago)

Articol de - Publicat vineri, 24 octombrie 2025 14:43 / Actualizat vineri, 24 octombrie 2025 15:07

Panathinaikos a anunțat astăzi numirea renumitului antrenor spaniol Rafa Benitez pe banca tehnică a echipei.

„Acesta este începutul unei noi ere”, se arată în comunicatul lui Panathinaikos. Clubul grec a subliniat că Benitez este „cel mai bun antrenor care s-a alăturat vreodată unei echipe grecești”.

Rafa Benitez a semnat până-n 2027, cu opțiune pentru încă un sezon

Fanii își pun mari speranțe că antrenorul născut la Madrid, renumit pentru rigoarea sa tactică și experiența acumulată în marile campionate ale Europei, va reuși să readucă titlul în vitrina clubului. Panathinaikos n-a mai câștigat cel mai râvnit trofeu intern din 2010!

Tehnicianul născut la Madrid a sosit la Atena ieri la prânz. El a semnat un contract pe un an și jumătate, până în 2027, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Venitul său anual, inclusiv cel al echipei de antrenori, este estimat la 5 milioane de euro - dezvăluie cotidianul Marca.

Rafa Benitez va avea la Panathinaikos un salariu de 4 milioane de euro pe an

Numai Benitez ar lua în jurul a 4 milioane de euro pe an, ceea ce-l transformă în cel mai bine plătit antrenor din campionatul Greciei. Pentru el, Panathinaikos este al 15-lea club din carieră, după Real Valladolid (1995–1996), Osasuna (1996), Extremadura (1997–1999), Tenerife (2000–2001), Valencia (2001–2004), Liverpool (2004–2010), Inter (2010), Chelsea (2012-2013), Napoli (2013-2015), Real Madrid (2015-2016), Newcastle United (2016-2019), Dalian (2019-2021), Everton (2021-2022) și Celta Vigo (2023-2024).

Palmaresul managerial al lui Rafa Benítez e la fel de stufos: 1 Ligă a Campionilor cu Liverpool, în 2005, 2 titluri în La Liga cu Valencia (2002 și 2004), 1 Supercupă a Europei cu Liverpool în 2006, 1 Cupă UEFA cu Valencia în 2004, 1 Europa League cu Chelsea în 2013, 1 Cupă Mondială a Cluburilor cu Inter în 2010, 1 Cupă a Angliei cu Liverpool în 2006, 1 Cupă a Italiei cu Napoli în 2014, 2 Supercupe ale Italiei cu Napoli (2015) și Inter (2010) și 1 Supercupă a Angliei cu Liverpool în 2007.

El este așteptat să fie prezentat sâmbătă, 25 octombrie, și este posibil să debuteze duminică, împotriva lui Asteras, în Leoforos. Panathinaikos tocmai a pierdut contra lui Feyenord (1-3), în grupa unică din Europa League, unde se află pe locul 22, cu o victorie în 3 partide. În campionat, echipa se găsește pe poziția a 7-a, cu 9 puncte obținute în 6 etape, dar are un meci restanță, cu OFI Creta.

Citește și:
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Altele
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Baschet
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează