INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCOȚIA

Noul antrenor al lui Rangers are 36 de ani

Noul antrenor al lui Rangers, Danny Rohl
Noul antrenor al lui Rangers, Danny Rohl

Articol de - Publicat marti, 21 octombrie 2025 22:49 / Actualizat marti, 21 octombrie 2025 22:49

Rangers a anunțat noul antrenor: Danny Rohl, neamț în vârstă de 36 de ani.

Pe 5 octombrie, Rangers l-a demis pe antrenorul Russell Martin după numai 4 luni de mandat. Succesorul lui Martin, 39 de ani, este chiar mai tânăr decât acesta: Danny Rohl, antrenor în vârstă de 36 de ani.

În această dimineață, Rohl a condus primul lui antrenament la Rangers. El a semnat un contract valabil doi ani și jumătate.

Noul antrenor al lui Rangers, Danny Rohl, are 36 de ani

„Este un privilegiu uriaș să îmi asum rolul de antrenor principal la un astfel de club incredibil, recunoscut în toată lumea. Știu că începutul de sezon a fost dificil, dar rămân multe în joc în cele 4 competiții. Eu și staff-ul meu vom da totul pentru a-i răsplăti pe suporteri și clubul.

Așteptările de aici sunt clare. Fanii vor să vadă rezultate acum. Mentalitatea mea este să gândesc la fel și cred în jucători, cred că putem reuși asta”, a transmis Rohl.

Neamțul a avut o carieră foarte scurtă ca fotbalist, evoluând la nivel mic în Germania. S-a retras la 21 de ani, după o accidentare gravă.

În antrenorat a început în 2011, ca „secund” la echipele de juniori ale celor de la RB Leipzig. La prima echipă a ajuns în 2014, mai întâi ca analist video, ulterior ca „secund” al lui Ralph Hasenhuttl. I-a mai fost „secund” acestuia la Southampton, apoi a lucrat în aceeași funcție la Bayern Munchen și la naționala Germaniei sub Hansi Flick.

Înainte de Rangers, Rohl a mai fost antrenor principal doar la Sheffield Wednesday, în liga secundă a Angliei. Acolo are un bilanț de 30 de victorii, 18 egaluri și 33 de înfrângeri.

Citește și:
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Superliga
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
utilizator șters
utilizator șters  •  22 Octombrie 2025, 16:58
Postat de unurtr pe 22 Octombrie 2025, 08:33

Da, corect, dar în primul sezon. În al doilea terminat cu doar 5 victorii în ultimele 17 partide, de aceea nici nu a mai continuat acolo.

Nu chiar. Finalul prost de sezon (asemenea începutului catastrofal de anul acesta) sunt din cauza incertitudinilor financiare. Patronul e un asiatic (nu mai știu țara acum) care nici nu vrea să vândă echipa, nici nu a mai plătit salariile. Prin vară era vorba de restanțe de ordinul lunilor. Adică exact perioada când rezultatele au fost slabe.

unurtr
unurtr  •  22 Octombrie 2025, 08:33
Postat de utilizator șters pe 21 Octombrie 2025, 23:24

Danny Rohl a reușit să o redreseze pe Sheffield Wednesday când nu mai părea să existe vreo șansă de a scăpa de retrogradare. A luat o echipă eșuată pe ultimul loc și a făcut minuni, ca în final să o mențină în Championship. Se întâmpla cu două sezoane în urmă. Să vedem ce va face la Rangers, e un pas mare înainte pentru el.

Da, corect, dar în primul sezon. În al doilea terminat cu doar 5 victorii în ultimele 17 partide, de aceea nici nu a mai continuat acolo.

utilizator șters
utilizator șters  •  21 Octombrie 2025, 23:24

Danny Rohl a reușit să o redreseze pe Sheffield Wednesday când nu mai părea să existe vreo șansă de a scăpa de retrogradare. A luat o echipă eșuată pe ultimul loc și a făcut minuni, ca în final să o mențină în Championship. Se întâmpla cu două sezoane în urmă. Să vedem ce va face la Rangers, e un pas mare înainte pentru el.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează