INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Răsturnare de situație în transferul lui Andrei Rațiu!

Andrei Rațiu a pierdut finala Conference League / foto: Imago Images
Andrei Rațiu a pierdut finala Conference League / foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 01 septembrie 2026 16:37 / Actualizat marti, 01 septembrie 2026 16:55

Transferul mult visat de Andrei Rațiu (28 de ani) este în mare pericol să nu se facă nici în această fereastră de mercato. Deși fundașul dreapta român a ajuns la un acord cu Fulham, iar englezii au făcut o ofertă lui Rayo Vallecano, clubul spaniol nu a dat încă un răspuns afirmativ, astfel că englezii trec la planul B.

Cum la miezul nopții se va închide fereastra estivală de mercato, Fulham trebuie să se grăbească pentru a-i aduce managerului Alvaro Arbeloa un fundaș dreapta.

Rayo n-a dat răspuns pentru Rațiu, Fulham nu mai așteaptă!

Londonezii au decis să meargă pe pista Andrei Rațiu și se părea că tranzacția se va și încheia, în condițiile în care au acceptat să achite clauza de reziliere a contractului românul valabil până în 2030.

Răsturnare de situație în transferul lui Andrei Rațiu!
Andrei Rațiu a avut o ocazie uriașă în finala Conference League pierdută de Rayo Vallecano cu Crystal Palace / Foto: Imago Images

Sâmbătă a apărut informația că fundașul dreapta a ajuns la un acord cu Fulham, care caută un jucător de profil său ofensiv, mai ales că Tete urmează să plece la Everton și Arbeloa rămâne doar cu Timothy Castagne pentru acel post.

Rayo n-a stat la discuții în prima instanță, când clubul englez a încercat să propună împrumutul său cu obligație de cumpărare, și a vrut transfer definitiv cu toți banii plătiți, nu în rate. Legea spaniolă precizează că suma reprezentând eliberarea de contractul de muncă al unui jucător trebuie depusă într-un cont la federație.

Fulham e gata să viteze banii, numai că Rayo n-a dat un răspuns clar. Nu l-a inclus în lot pe Rațiu pentru meciul de aseară de pe Camp Nou cu Barcelona (2-5), decizia afectându-l mult pe internaționalul român (după cum a dezvăluit specialistul în mercato Fabrizio Romano), care se teme că transferul lui va pica din nou.

Răsturnare de situație în transferul lui Andrei Rațiu!
Sasha Boey (stânga) a jucat contra viitorilor colegi de la Bayern în grupele Ligii // Foto: Imago

Fulham a trecut la planul B și încearcă să-l transfere pe Boey, revenit la Bayern după împrumutul de la Galatasaray

Englezii au aflat că Fulham și-a pierdut răbdarea și deja s-ar fi orientat către altă soluție. Un colaborator al Marca, Mateo Moretto, a dezvăluit că clubul de pe „Craven Cottage” are o nouă țintă. Este vorba despre Sasha Boey, fundașul dreapta francez de 25 de ani, care este rezervă la Bayern Munchen.

„Fulham e aproape să renunțe la negocierile cu Rațiu și au început contactele «directe» cu Sacha Boey. Fundașul campioanei Germaniei a apărut ca o alternativă, deși ultimele vești nu clarifică încă dacă s-a convenit asupra sumei și formulei de transfer sau a condițiilor contractuale ale jucătorului”, explică publicația londoneză.

38de meciuri a jucat Sasha Boey în două sezoane la Bayern (1.660 de minute), reușind un gol și cinci assisturi. Francezul a fost doar de 16 ori titular

Boey a fost împrumutat cinci luni la Galatasaray, de unde Bayern l-a și cumpărat în ianuarie 2024 pentru 30 de milioane de euro, după care s-a întors la Munchen, fără a avea șanse să prindă loc de titular în echipa lui Vincent Kompany. Dovadă că n-a intrat deloc în acest sezon în Bundesliga și Supercupa Germaniei.

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează