INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Război la Paris: agentul lui Donnarumma amenință cu tribunalul! » Luis Enrique: „Alt profil de portar la PSG”

Gianluigi Donnarumma a fost mereu titular și la Mondialul Cluburilor, unde PSG a pierdut finala cu Chelsea / Foto: Imago
Gianluigi Donnarumma a fost mereu titular și la Mondialul Cluburilor, unde PSG a pierdut finala cu Chelsea / Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 13 august 2025 12:06 / Actualizat miercuri, 13 august 2025 13:44

După ce antrenorul Luis Enrique nu l-a luat în lotul deplasat de PSG la Udine pentru Supercupa Europei cu Tottenham, Gianluigi Donnarumma și-a publicat o scrisoare de adio pentru fanii parizieni, iar agentul său a atacat dur conducerea campioanei continentale. „E lipsă de respect la adresa lui Gigio, imaginea i-a fost grav afectată”, se revoltă Enzo Raiola.

Cea mai nouă telenovelă a verii și-a consumat un nou episod după ce PSG a luat decizia de a-l deposeda de postul de titular, ba chiar Luis Enrique nici măcar nu l-a convocat pentru prima partidă oficială a noului sezon!

Război la Paris: agentul lui Donnarumma amenință cu tribunalul! » Luis Enrique: „Alt profil de portar la PSG”
Gianluigi Donnarumma era foarte fericit la finele sezonului trecut, după ce a câștigat și Liga Campionilor cu PSG / Foto: Imago

Luis Enrique: „Gigio e un portar excepțional, iar din punct de vedere uman este și mai și! Eu îmi asum însă decizia luată”

Transferul francezului Lucas Chevalier, pentru 40 de milioane de euro de la Lille, a dat semnalul clar că Gianluigi Donnarumma nu va mai intra în planurile antrenorului spaniol, deși portarul italian a contribuit din plin la câștigarea primei Champions League din istoria clubului de pe Parc des Princes.

Declarațiile date aseară de Luis Enrique, la conferința de presă din Italia, au pus paie pe foc: „Gigio este un portar excepțional, iar din punct de vedere uman este și mai și! Însă, la PSG am nevoie acum de un portar cu caracteristici diferite, de aceea l-am transferat pe Chevalier”.

Lucho a ținut să dezvolte subiectul ce a provocat scandal la Paris: „Acestea sunt decizii dificile, dar îmi asum responsabilitatea alegerii făcute. Dac-ar fi fost ușoare, le-ar fi putut lua oricine. Au legătură cu profilul portarului de care are nevoie echipa mea”.

Pe aceeași linie se situează căpitanul Marquinhos: „Știm cum este fotbalul, care, mai ales în perioada transferurilor, este un pic dificil. Donnarumma a fost un jucător extraordinar pentru noi, merită tot ce este mai bun în viață. O persoană minunată și un om deosebit, a respectat foarte mult acest club, dar așa se întâmplă în fotbal”.

Război la Paris: agentul lui Donnarumma amenință cu tribunalul! » Luis Enrique: „Alt profil de portar la PSG”
Situația lui Gianluigi Donnarumma la PSG este în aer, la fel ca sticla aruncată de antrenorul Luis Enrique / Foto: Imago

Enzo Raiola, șocat: „Nu mă așteptam la asta din partea PSG”

Riposta a fost furibundă din tabăra lui Donnarumma. Agentul Enzo Raiola (vărul regretatului Mino) a atacat dur la Sky Sport: „Gigio e foarte dezamăgit, eu sunt șocat, nu mă așteptam la asta din partea PSG. Am trăit multe sezoane cu respect și rezultate. Un castel de patru ani s-a prăbușit în zece zile”.

12,7milioane de euro este salariul brut primit acum de Gianluigi Donnarumma la PSG, la care se adaugă bonusuri de până la 18,2 milioane, circa 10 milioane net

Impresarul goalkeeperului naționalei Italiei a dezvăluit că „PSG i-a oferit condiții mai puțin avantajoase în primăvară, pe care Gigio le-a acceptat din dragoste pentru club și fanii echipei. În martie-aprilie însă, odată ce s-a decis să se continue împreună, PSG a schimbat din nou regulile jocului.

Nu ni s-a prezentat niciodată situația tehnică despre care vorbește Luis Enrique. La Cupa Mondială, Gigio era titularul, era clar și nimeni nu punea asta la îndoială, iar asta e ceea ce mă întristează cel mai mult
Enzo Raiola, agentul lui Gianluigi Donnarumma

Atunci am preferat să discutăm din nou după finala Champions League. Ne-am reîntâlnit după Mondialul Cluburilor și mi-au confirmat situația. Iar eu am răspuns că Gigio va respecta contractul, dar nu și-l va reînnoi.

Război la Paris: agentul lui Donnarumma amenință cu tribunalul! » Luis Enrique: „Alt profil de portar la PSG”
Gigio Donnarumma, alături de agentul Enzo Raiola, după finala de la Munchen cu Inter, câștigată cu 5-0 de PSG / Foto: Imago

Apoi, în ultimele zece zile, PSG a schimbat iar totul. Este o lipsă de respect, dincolo de deciziile tehnice despre care vorbește antrenorul, și în următoarele zile vom discuta cu avocații mei cum să abordăm situația”.

Enzo Raiola: „Ei vorbesc despre respect și se comportă așa”

Discuția cu jurnaliștii nu a ocolit tema transferului în Premier League, după ce s-a anunțat că Donnarumma are un acord total pentru a semna cu echipa lui Pep Guardiola.

Manchester City poate fi o soluție pentru ca Gigio să fie în formă la echipa națională? Decizia de a nu reînnoi contractul a fost luată în timpul Mondialului Cluburilor, iar acum vom evalua soluțiile, și fiindcă PSG are pretenții exagerate pentru a-l vinde pe Donnarumma.

Ei vorbesc despre respect, dar se comportă astfel, așa că vom vedea. Repet, voi evalua împreună cu avocații mei pentru că și imaginea lui Gigio a fost afectată”.

Deși a intrat în ultimul sezon de contract, portarul de 26 de ani e evaluat de PSG la 50 de milioane de euro, cu 25% peste cota de Transfermarkt.

Gianluigi Donnarumma câștigă 12,7 milioane de euro brut, iar clubul francez i-a popus reducerea cu o treime a salariului, condiționând restul banilor de performanțe, conform noii politici bugetare a șeicilor qatarieni.

Citește și:
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Europa League
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (1)
groparulclown
groparulclown  •  13 August 2025, 13:39

Ultima propozitie este eronata. PSG i-a propus un contract de 12 milioane net: 7 milione fix si 5 in functie de rezultate.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează