INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTERVIU GSP

INTERVIU GSP Secretele lui Răzvan Lucescu la al doilea lui titlu cu PAOK: de la sneakerșii albi la anxietate, de la delirul de pe străzi la visul cu un fotoliu, un șemineu și multe trofee

Articol de - Publicat joi, 23 mai 2024 12:03 / Actualizat joi, 23 mai 2024 14:15

Răzvan Lucescu, 55 de ani, a povestit într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor cum trăiește impactul celui de-al doilea campionat câștigat cu PAOK (din cele patru ale clubului) și o parte dintre detaliile „intime” ale noului triumf.

Sunt multe cuvinte ce pot și ar trebui să-l descrie pe Răzvan Lucescu! Mai ales acum, după ce "Generalul" a cucerit și al doilea titlu cu PAOK în Grecia. Elada nu este doar destinația preferată de vacanță a românilor, ci și o țară care respiră fotbal la o intensitate ce cu greu poate fi percepută de noi, aici.

Chemați-l pe campion!
EDITORIAL
Chemați-l pe campion!

De aici și magnitudinea unui trofeu cucerit de Salonic în detrimentul Atenei, după o serie excepțională de victorii a alb-negrilor, cu succesul final tocmai pe stadionul marii rivale din oraș.

Unul dintre motto-urile celor de la PAOK este "Vulturul nu prinde muște"... Să-i dăm cuvântul lui Răzvan Lucescu, care a atins culmile cele mai înalte din Grecia.

Răzvan Lucescu încă n-a încheiat sezonul la Salonic: „Ședințe și discuții. Încă nu realizez dimensiunea victoriei"

- Răzvan, încă o dată felicitări! Cum te simți acum după ce s-au stins luminile show-ului și s-au încheiat și petrecerile de titlu?
- Lucrurile nu se schimbă. Bucuria și mândria rămân la nivel maxim. Petrecerea continuă în interiorul nostru. Sincer, încă nu-mi dau seama, nu știu dacă înțelegi. Adică nu realizez dimensiunea victoriei.

- Cum ești întâmpinat pe stradă? Bănuiesc că ai ieșit și tu să te plimbi, să te relaxezi un pic acum.
- Ca fapt divers, tocmai am încheiat o ședință de câteva ore cu staff-ul, cu clubul. Trebuie să vorbim de pregătirea noului sezon, de cantonament, de multe. Mă întrebai de stradă... Este entuziasm. Fericire totală. Simt o mândrie deosebită în fiecare om pe care l-am întâlnit.

Secretele lui Răzvan Lucescu la al doilea lui titlu cu PAOK: de la sneakerșii albi la anxietate, de la delirul de pe străzi la visul cu un fotoliu, un șemineu și multe trofee

- Ca feeling este peste titlul din 2019? Pentru cine nu știe, ai câștigat campionatul atunci după o pauză de 34 de ani pentru PAOK, invincibil, și apoi ai cucerit și Cupa.
- Din ce pare până acum, este peste ceea ce a fost acum 5 ani. Acum, echipa a câștigat în condiții mai dificile. Un campionat câștigat în condiții extraordinare. Este o premieră în Grecia, niciodată nimeni nu a mai câștigat de această manieră. În condițiile în care am jucat patru meciuri în cupele europene la startul play-off-ului, iar în ultimele patru etape am învins pe linie cele mai puternice contracandidate. Iar ultima victorie a fost repurtată în infern, ca atmosferă pe stadion.

Victoria cu Aris reflectă imaginea întregului nostru sezon. Gol, bucurie, speranță, apoi dezamăgirea egalării, după care luptă, golul victoriei, rămânem în 10 oameni în ultimele 17 minute de foc
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK Salonic

Magnitudinea celui de-al doilea campionat câștigat după 5 ani: „PAOK e un fenomen social, oamenii visează echipa și fotbal și-n somn"

- Ce simți că s-a schimbat pentru tine?
- Nu doar pentru mine, ci și pentru ceilalți de la PAOK, s-a schimbat viața noastră cel puțin pentru un an. Foarte mulți dintre elevii mei au câștigat pentru prima oară o competiție. Îți dai seama cât de important este asta, cât de greu a fost să ajungem aici?
PAOK a însemnat o echipă cu jucători fără experiența unei victorii, dar cu o forță mentală deosebită. Și am depășit toate obstacolele apărute. Diferența a făcut-o acea forță mentală.

- Poate schimba acest trofeu mentalitatea oamenilor?
- Nu s-a schimbat și nu se va schimba, știi bine, ai văzut și când a fost cucerit campionatul din 2019. Este un oraș capabil de un entuziasm copleșitor, dar și să-și arate toată frustrarea când e decepție. La Salonic, mai mult decât în Atena, oamenii trăiesc pentru fotbal. Probabil, și-n somn visează PAOK!

- Poți detalia această idee?
- E un fenomen social. Este disperarea oamenilor de a se agăța de această echipă, de a uita de greutăți. Vin la stadion să fie fericiți sau să se descarce. Am văzut doamne în vârstă, domni în vârstă, care se manifestă pe stradă, atunci când mergem spre stadion, cum nu ai putea să-ți imaginezi.

Tot ceea ce ni s-a întâmplat bun în ultimii ani este datorită lui Ivan Savvidis, patronul nostru. S-a zbătut, a încercat mereu să fie în contact cu noi. A vorbit și cu jucătorii, cu toți din staff. Ne-a asigurat toate condițiile, tot ceea ce suntem suntem datorită lui. El este principalul erou al acestei perioade glorioase din viața lui PAOK
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

Secretele lui Răzvan Lucescu la al doilea lui titlu cu PAOK: de la sneakerșii albi la anxietate, de la delirul de pe străzi la visul cu un fotoliu, un șemineu și multe trofee
Răzvan Lucescu stă de vorbă frecvent cu patronul lui PAOK, Ivan Savvidis

Emoții pure în familia Lucescu: „Tata s-a oprit la aeroport și mi-a zis: «Mulțumesc!»"

- Ai numărat câte telefoane și mesaje de felicitare ai primit?
- E normal. Multe. Unii se bucură, alții sunt plăcut surprinși, vor să-și arate susținerea, așa cum și eu îmi manifest niște sentimente cu alții în astfel de momente.

10trofee a cucerit Răzvan Lucescu în carieră: două Cupe cu Rapid, două campionate și două Cupe ale Greciei cu PAOK, campionatul, Cupa și Champions League al Asiei cu Al-Hilal, plus Stars Cup cu Al-Jaish. În 2008, a promovat FC Brașov în prima divizie

- Ce ai reținut din ceea ce ți-a zis Mircea Lucescu după meci? L-am simțit tare emoționat a doua zi, chiar dacă am vorbit la telefon.
- Mi-a zis chestia aia, de v-a zis-o și vouă: «Când erai copil, erai tot timpul după mine, la fotbal. Acum, eu te urmez peste tot». Mi-a zis după meci, la festivitatea de la Toumba, de la stadion. Iar a doua zi, când l-am însoțit la aeroport, s-a oprit și mi-a spus: «Mulțumesc!» (se oprește câteva secunde bune). Știi ce m-a impresionat cu adevărat, practic, m-a șocat?

- Ce anume?
- Noaptea, în autobuzul acela al victoriei, când vedeam fericirea imensă de pe chipurile oamenilor, mi s-a creat o stare de anxietate.

- De ce?
- Fiindcă atunci când ești în timpul sezonului, cu pregătirile, cu meciurile, cu jucătorii, cu gândurile tale, nu realizezi ce este în sufletul oamenilor. Câștigând, realizezi impactul uriaș pe care munca ta îl are în mii și mii de oameni. Este o mare plăcere și o mare răspundere. Este fericire și teamă pentru ceea ce urmează!

Avem obligația de a duce mai departe munca pe care am început-o și care a avut succes. Știi ce spunea Guardiola? E nevoie de experiență pentru a câștiga unul, două, trei, patru campionate, nu poți deveni invincibil deodată. Cele două calificări în sferturile de finală ale Conference League ridică PAOK la altă dimensiune
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

Răzvan Lucescu a deconspirat superstițiile sale, mesajul către jucători și marea dorință de peste ani

- Știu că aveai diverse superstiții când ai cucerit precedentul trofeu. Îmi povesteai de acel fes, de au ajuns să fie comercializate copii ale lui la magazinul clubului, apoi fularul, costumul de vară pe care l-ai purtat și pe frig. Acum, a fost ceva deosebit?
- Suntem plini de superstiții. Vrei ca toate lucrurile să fie puse la punct, iar când epuizezi, apar detalii pe care vrei să le iei în considerare. Un fes, un fular, o geacă... Pe parcursul iernii am avut niște blugi de mi-au purtat noroc.
În partea a doua a primăverii costumul, care m-a «ajutat» până la final. Dar marele noroc știi care a fost? O pereche de sneakerși, albi. N-a contat, soare sau ger ori ploaie, i-am avut!

Secretele lui Răzvan Lucescu la al doilea lui titlu cu PAOK: de la sneakerșii albi la anxietate, de la delirul de pe străzi la visul cu un fotoliu, un șemineu și multe trofee
Răzvan și sneakerșii lui albi norocoși. Foto: Imago Images

- Sunt un cadou de suflet? De la soție, de la cineva din familie?
- Pur și simplu sunt, nu căuta adânc... I-am avut prima oară prin 2021 la Rijeka, la turul pentru Conference League. Am învins 2-0. Apoi, nu i-am mai folosit multă vreme. Când am început acest sezon de cupe europene, mi-am adus aminte de acel duel din Croația, mi i-am pus și am învins. De atunci, am stat cu ei.

- Mai păstrezi obiectele tale de preț, cele pe care le-ai purtat în diverse meciuri importante ale carierei?
- Da. Acești teniși albi vor sta lângă obiectele mele de preț. Îmi adun tot felul de trofee, medalii, amintiri, poze. Am un singur tricou, de la federația lituaniană, de la primul meu meci la națională. Toate astea îmi vor prinde bine mai târziu.

- De ce?
- Îți povestesc... Eu le spun jucătorilor mei așa: trebuie să dați totul ca să câștigați, ceea ce obținem acum rămâne al nostru pe viață! Doar al nostru. Soția nu este sută la sută a ta, aparține și părinților ei, și copiilor voștri. Copiii? Sunt 50 la sută, aparțin și soției. Noi rămânem cu amintirile a ceea ce obținem.
Asta visez eu să fac cândva, am acest tablou în minte: aceste obiecte, toate, adunate într-un singur loc, într-o cameră, iar eu să stau pe fotoliu lângă șemineu și să le privesc la un pahar de cognac și un trabuc!

2003este anul în care Rapid a cucerit ultimul campionat din istorie, cu Răzvan Lucescu vicepreședinte. Ulterior, tehnicianul a dus echipa până în „sferturile” Cupei UEFA

Citește și:

Jurnalistul Cătălin Striblea, despre verdictul ÎCCJ în cazul Mario Iorgulescu: „Scăparea unui criminal drogat este mult peste limita suportabilității oricui. Aveți de dat explicații românilor”
Diverse
Jurnalistul Cătălin Striblea, despre verdictul ÎCCJ în cazul Mario Iorgulescu: „Scăparea unui criminal drogat este mult peste limita suportabilității oricui. Aveți de dat explicații românilor”
Execuția caraghioasă care a decis Spania - Italia » Număr IMENS de autogoluri în doar 18 meciuri la Euro
Euro 2024
Execuția caraghioasă care a decis Spania - Italia » Număr IMENS de autogoluri în doar 18 meciuri la Euro
Belgienii ne-au citit jocul și pun presiune pe România: „Batem sigur sâmbătă!”
Nationala
Belgienii ne-au citit jocul și pun presiune pe România: „Batem sigur sâmbătă!”

Afacerea care a „bubuit” odată cu Euro: „Și să vedeți când vin englezii!” » Dialog simpatic cu proprietarul: „Ce face Hagi acum, e-n politică?”

Pe urmele lui Napoleon » Dormitorul lui Bonaparte din palatul somptuos din Wurzburg, păstrat în starea lui originală


Comentarii (9)
_Van_Basten
_Van_Basten  •  29 Mai 2024, 19:10
Postat de Unomfoartesimplu pe 26 Mai 2024, 08:14

"De ce ar trebui sa vorbeasca fluent engleza?! Important e ca vorbeste fluent fotbal." Pai e fioarte simplu; tu ca antrenor trebuie sa fii si un model pentru jucatorii tai. E vorba de a avea un pic mai multa cultura decat ei, iar cu varsta, lipsa ei, devine motiv de gluma in vestiar. Respectul ti-l castigi prin si prin felul in care te exprimi. Sa fii tu "marele" antrenor si sa nu te poti exprima cursiv in ENGLEZA, ca n-am zis chineza, e o pata. Ca multi altii din bransa abia a luat BAC-ul si s-a oprit acolo... Sigur; a facut o tona de bani din fotbal, dar cred ca il deranjaza ca nu e fluent intr-o limba de larga circulatie mondiala.

Pana la urma castiga campionate, fiind un bun comunicator si motivator, in timp ce altii, fluenti in engleza, sunt someri.

Unomfoartesimplu
Unomfoartesimplu  •  26 Mai 2024, 08:14
Postat de _Van_Basten pe 23 Mai 2024, 13:44

De ce ar trebui sa vorbeasca fluent engleza?! Important e ca vorbeste fluent fotbal.

"De ce ar trebui sa vorbeasca fluent engleza?! Important e ca vorbeste fluent fotbal." Pai e fioarte simplu; tu ca antrenor trebuie sa fii si un model pentru jucatorii tai. E vorba de a avea un pic mai multa cultura decat ei, iar cu varsta, lipsa ei, devine motiv de gluma in vestiar. Respectul ti-l castigi prin si prin felul in care te exprimi. Sa fii tu "marele" antrenor si sa nu te poti exprima cursiv in ENGLEZA, ca n-am zis chineza, e o pata. Ca multi altii din bransa abia a luat BAC-ul si s-a oprit acolo... Sigur; a facut o tona de bani din fotbal, dar cred ca il deranjaza ca nu e fluent intr-o limba de larga circulatie mondiala.

MaxiP
MaxiP  •  24 Mai 2024, 12:19
Postat de mihai_capraru pe 23 Mai 2024, 12:48

Pana la urma conteaza performanta, nu dictia sau talentul lingvistic. E o engleza invatata la fotbal, nu la British Council. Unii pun accent pe prestanta, altii pe viata de cartier. Important e sa te descurci. Vezi la Sumudica limbaj academic in engleza, eu zic ca R Lucrescu are un nivel peste. Fiind fan dinamovist de 45 de ani, prefer unul care sa aduca rezultate decat sa faca proza. Dar ai dreptate, nu ar strica niste lectii de dictie cand esti campion.

Bun, dar cum te descurci sa antrenezi la un club strain, plin si ala de straini, fara sa poti vorbi fluent o limba de circulatie internationala? Cumva se descurca din ce vad, dar sa stii ca eu cred ca sunt atat jucatori cat si antrenori care si-au ratat oferte bune din aceste cauze. Pentru ca eu daca as fi presedinte de club, cu siguranta as avea mai mare incredere in cineva care stiu ca isi poate face intelese ideile.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close