INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Real primește încă o lovitură » Îl pierde pe Antonio Rudiger pentru „dubla” cu Manchester City

Coechipierii îl ajută pe Antonio Rudiger să se ridice / Foto: Imago
Coechipierii îl ajută pe Antonio Rudiger să se ridice / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 02 februarie 2025 14:10 / Actualizat duminica, 02 februarie 2025 14:46

Fundașul central al lui Real Madrid, Antonio Rudiger, a aflat diagnosticul după accidentarea suferită în meciul de la Barcelona, cu Espanyol, pierdut 0-1.

Un necaz nu vine niciodată singur. După eșecul în fața lui Espanyol (0-1), antrenorul Carlo Ancelotti a aflat că nu va putea conta pe cel mai important fundaș al său, Antonio Rudiger, în perioada următoare.

Mutu a vorbit cu Dugandzic și a dezvăluit destinația atacantului
PETROLUL
Mutu a vorbit cu Dugandzic și a dezvăluit destinația atacantului

Antonio Rudiger are o leziune la bicepsul femural al piciorului drept

Apărătorul german a „aruncat prosopul” în minutul 15 al partidei cu Espanyol, acuzând o problemă musculară. Iar astăzi, în urma unui examen medical amănunțit, a primit diagnosticul.

„În urma testelor efectuate jucătorului nostru Antonio Rüdiger de către Serviciile Medicale ale lui Real Madrid, acesta a fost diagnosticat cu o leziune la bicepsul femural al piciorului drept”, a anunțat clubul, printr-un comunicat publicat pe site-ul său oficial.

Marca scrie că Antonio Rudiger va sta 20 de zile pe tușă

Real n-a oferit un termen pentru revenirea lui Rudiger pe gazon. Însă cotidianul Marca scrie despre o absență de „aproximativ 20 de zile, chiar într-un moment crucial al sezonului”.

Neamțul va rata astfel  meciul de Cupă cu Leganes (miercuri, 5 februarie), derby-ul cu Atlético, programat duminica viitoare (9 februarie), precum și ambele dueluri cu Manchester City (11, 19 februarie), din play-off-ul Ligii Campionilor. 

Antonio Rudiger era deja considerat un jucător „cu risc ridicat de accidentare”

Marca scrie că Rudiger era deja „marcat cu roșu”, în sensul că era considerat un jucător cu risc ridicat de accidentare din cauza numeroaselor meciuri pe care le-a disputat: „Germanul acumulează jocuri și minute de două sezoane, într-un mod care duce spre supranatural”.

Motivul? Decizia clubului de a nu cumpăra în vară fundași centrali, în ciuda numeroaselor indisponibilități și a plecării lui Nacho. Acum are o problemă și mai mare. În afara lui Rudiger, e accidentat și celălalt apărător central titular, Militao. Iar David Alaba abia a revenit după un an și jumătate de indisponibilitate.

Clasamentul la zi în LaLiga

Citește și:
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează