INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

GALERIE FOTO Real Madrid - Leganes 3-2 » Trupa lui Ancelotti a egalat-o pe Barcelona în fruntea clasamentului din Spania

FOTO: Getty Images
FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 29 martie 2025 21:07 / Actualizat duminica, 30 martie 2025 00:05

Real Madrid s-a impus pe Santiago Bernabeu în fața celor de la Leganes, scor 3-2, într-un duel al rundei cu numărul 29 din La Liga. Astfel, „galacticii” sunt din nou la egalitate de puncte cu liderul Barcelona.

Rezultatele etapei #29 din La Liga

Prima șansă importantă de gol a partidei a venit în minutul 25 și le-a aparținut gazdelor. Kylian Mbappe, aflat într-o poziție extrem de periculoasă în interiorul careului advers, a trimis un șut spre poarta lui Dmitrovic, însă goalkeeper-ul lui Leganes a avut o intervenție excelentă cu care a blocat execuția francezului.

Șapte minute mai târziu, „galacticii” au deschis scorul. Arda Guler a fost faultat în careul advers de către Oscar Rodriguez, iar centralul partidei i-a acordat trupei lui Carlo Ancelotti o lovitură de la 11 metri.

Kylian Mbappe a înscris din „scăriță” de la punctul cu var, iar astfel, campioana Spaniei și a Europei a preluat conducerea pe tabelă.

Leganes a întors rezultatul până la pauză

Avantajul gazdelor a fost însă anulat rapid. În minutul 34, Diego Garcia a profitat de poziționarea nefericită a lui Fran Garcia, care l-a scos din ofsaid pe atacantul oaspeților, și a restabilit egalitatea cu un șut din interiorul careului.

Mai mult decât atât, elevii lui Borja Jimenez au intrat în avantaj la cabine. Daniel Raba a finalizat în poarta lui Lunin în minutul 41, tot din interiorul careului, în urma unui contraatac gestionat perfect.

+6 FOTO

„Los Blancos” au egalat imediat după realuarea jocului. Mai întâi, Arda Guler a expediat un șut spre poarta lui Dmitrovic, dar portarul lui Leganes a intervenit. Balonul a ajuns în posesia lui Brahim Diaz, iar fotbalistul marocan și-a încercat și el norocul, însă mingea a fost respinsă de pe linia porții și a ricoșat în bara transversală.

Bellingham a fost singurul jucător care a urmărit balonul și a reușit să înscrie în cele din urmă.

După marcarea celui de-al doilea gol, gazdele au continuat să atace, punând din ce în ce mai multă presiune pe defensiva oaspeților.

Kylian Mbappe a făcut „dubla” și i-a adus Realului victoria

Această presiune exercitată de trupa lui Carlo Ancelotti a dat roade. În minutul 75, Rodrygo a fost faultat în apropierea careului advers, iar Kylian Mbappe a reușit să înscrie din lovitură liberă, după o colaborare inspirată cu Fran Garcia.

Astfel, „los blancos” au învins-o pe Leganes pentru a treia oară în acest sezon și au obținut trei puncte extrem de importante în economia luptei pentru titlu în Spania.

În urma acestui rezultat, madrilenii au acumulat 63 de puncte și au egalat-o pe Barcelona în fruntea clasamentului. Totuși, catalanii sunt în continuare pe prima poziție datorită golaverajului superior. De asemenea, formația blaugrana are și un meci mai puțin disputat.

De cealaltă parte, echipa lui Borja Jimenez a rămas pe locul 18, prima poziție retrogadabilă, cu 27 de puncte.

În etapa viitoare din La Liga, Real Madrid va juca cu Valencia, tot pe teren propriu, în timp ce Leganes va primi vizita celor de la Osasuna.

Până atunci însă, pentru „galactici” urmează returul de pe Santiago Bernabeu cu Real Sociedad din semifinalele Cupei Regelui. În manșa tur, „los blancos” s-au impus cu 1-0 la San Sebastian și pleacă cu prima șansă la calificarea în ultimul act al competiției.

Clasament La Liga:

FINAL » Real Madrid - Leganes 3-2

  • Au marcat: K. Mbappe (32' - P, 76'), J. Bellingham (46') / D. Garcia (34'), D. Raba (41')
  • În minutul 30, Real Madrid a primit o lovitură de la 11 metri, după ce Arda Guler a fost faultat în careul advers de către Oscar Rodriguez.
  • Click AICI pentru statistici

Real Madrid - Leganes » Echipele de start:

REAL MADRID (4-3-3): Lunin - Vazquez, Asencio, Rudiger, F. Garcia - Camavinga, Modric, Bellingham - Guler, Mbappe, Diaz
Rezerve: Fran, Mestre - Aguado, Alaba, Endrick, Rodrygo, Tchouameni, Vallejo, Valverde, Vinicius
Antrenor: Carlo Ancelotti

CD LEGANES (4-2-3-1): Dmitrovic - Rosier, Gonzalez, Nastasic, J.Hernandez - Tapia, Neyou - Cruz, Raba, Rodriguez - Garcia
Rezerve: Alvin, Soriano - Altimira, Brasanac, Chicco, Cisse, De la Fuente, Diomande, Duk, Lopez, Munir, Saenz
Antrenor: Borja Jimenez

Stadion: Estadio Santiago Bernabeu (Madrid)
Arbitru: Pablo González Fuertes

Citește și:
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Superliga
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”
Superliga
Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”
S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
Liga 2
S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Profit.ro
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează