INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Real Madrid discută în secret cu un campion mondial » Florentino Perez încearcă să profite de situația confuză

Președintele Realului, Florentino Perez / Foto: Imago
Președintele Realului, Florentino Perez / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 27 aprilie 2026 20:09 / Actualizat luni, 27 aprilie 2026 20:11

Lionel Scaloni (47 de ani), selecționerul Argentinei, a intrat în atenția lui Real Madrid. Antrenorul, al cărui contract expiră pe 31 decembrie 2026, ar fi fost contactat de președintele clubului blanco pentru a-i succeda lui Alvaro Arbeloa după Campionatul Mondial.

Vicecampioana Spaniei a declanșat deja castingul pentru postul de antrenor în care probabil că nu va fi păstrat Alvaro Arbeloa. După numele lui Jurgen Klopp, Jose Mourinho, Zinedine Zidane, Mauricio Pochettino și Didier Deschamps, mai nou a apărut varianta Lionel Scaloni.

Presa iberică susține că selecționerul care a câștigat titlul mondial cu reprezentativa Argentinei la ediția Qatar 2022 este vizat pentru o ofertă din partea celor de la Real Madrid. Președintele Florentino Perez are de gând să poarte o discuție cu tehnicianul de 47 de ani, care a fost numit pe 2 august 2018 și are 92 de partide la conducerea tehnică a sud-americanilor.

„Real Madrid a luat legătura cu mulți antrenori, dar vă pot asigura de un lucru. Florentino l-a contactat pe Scaloni și ar putea proceda la fel ca în cazul lui Julen Lopetegui. Așteaptă un răspuns și apoi va lua o decizie”, a explicat Manolo Lama, comentator la El Partidazo de COPE.

Real Madrid discută în secret cu un campion mondial » Florentino Perez încearcă să profite de situația confuză
Lionel Scaloni, dezamăgit că Italia nu a obținut calificarea la Mondial / Imago Images

Lionel Scaloni n-a semnat încă prelungirea contractului și trece printr-o perioadă foarte confuză la echipa națională!

Lionel Scaloni n-a semnat prelungirea contractului și trece printr-o perioadă foarte confuză, întrucât Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) și președintele Claudio Tapia sunt implicați într-o anchetă juridică. „Asta complică mult lucrurile pentru el, deși scopul său e să fie cât mai liniștit posibil înainte de turneul final din vara viitoare”, explică sursa citată.

Ultima dată când a vorbit despre viitor, Scaloni a declarat: „Mă gândesc la ceea ce urmează acum. Nu am fost niciodată genul care să gândească prea departe. Nu cred că este potrivit pentru că te distrage de la prezent. Suntem concentrați pe meciul de mâine și pe amicale.

Sunt fericit aici, vom vedea ce se întâmplă. Am o relație excelentă cu președintele și, dacă va trebui să ne așezăm și să vorbim, o voi face fără nicio problemă. A purta discuții informale nu este un lucru rău. Ar fi bine să vorbim despre toate, dar atenția mea este concentrată pe altceva astăzi”.

Manolo Lama conchide că „Real Madrid merge mai departe cu planurile pentru sezonul 2026-2027, dar este conștientă că trebuie să se miște repede, mai ales pentru că timpul nu e de partea lui Florentino Perez”.

Citește și:
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Ioanițoaia la zi » Directorul GSP a comentat știrea momentului în Superliga: „Înțeleg că Gigi Becali s-a supărat foarte tare”
Superliga
Ioanițoaia la zi » Directorul GSP a comentat știrea momentului în Superliga: „Înțeleg că Gigi Becali s-a supărat foarte tare”
Ratăm primul EURO după 10 ani? Meciul care ne va decide soarta
Nationala
Ratăm primul EURO după 10 ani? Meciul care ne va decide soarta
Îl vor pe Mircea Rednic, antrenorul confirmă: „Discutăm, dar vreau să aleg bine”
Campionate
Îl vor pe Mircea Rednic, antrenorul confirmă: „Discutăm, dar vreau să aleg bine”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează