INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

GALERIE FOTO Real Madrid - Villarreal 3-1 » Vinicius și Mbappe au adus victoria „galacticilor”, iar trupa lui Xabi Alonso revine pe prima poziție în Spania

Real Madrid - Villarreal (3-1), în etapa #8 din La Liga // FOTO: Getty Images
Real Madrid - Villarreal (3-1), în etapa #8 din La Liga // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 05 octombrie 2025 00:03 / Actualizat duminica, 05 octombrie 2025 12:40

Real Madrid s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Villarreal, scor 3-1, într-unul dintre cele mai așteptate dueluri ale etapei cu numărul #8 din La Liga.

Programul complet al etapei #8 din La Liga

Prima șansă importantă de gol a partidei a avut loc în minutul 7 și le-a aparținut „galacticilor”. Kylian Mbappe a strecurat balonul în interiorul careului advers, lăsându-l într-o poziție bună de finalizare pe Arda Guler, însă șutul fotbalistului turc a trecut peste poarta lui Tenas.

Al doilea avertisment primit de defensiva oaspeților a venit în minutul 22, atunci când Real Madrid a ratat o dublă ocazie.

Mai întâi, Aurelien Tchouameni a reluat cu capul milimetric pe lângă poarta lui Villarreal, iar câteva secunde mai târziu, Kylian Mbappe i-a așezat mingea pe tavă lui Mastantouno, dar execuția argentinianului a fost blocată excelent de către Renato Veiga.

„Submarinul galben” a irosit cea mai mare ocazie de gol din primele 45 de minute!

În ciuda presiunii pe care au exercitat-o madrilenii, cea mai importantă ocazie de a debloca tabela le-a aparținut celor de la Villarreal.

În urma unui contraatac-fulger al formației lui Marcelino Garcia, canadianul Tanitoluwa Oluwaseyi a scăpat singur cu Courtois, însă portarul belgian a intervenit excelent la șutul atacantului lui Villarreal, menținând astfel echilibrul.

Așadar, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine, scor 0-0.

Real Madrid - Villarreal, în etapa #8 din La Liga // FOTO: Getty Images

+13 FOTO

„Galacticii” au lovit imediat după pauză

În startul actului secund, Marcelino și-a trimis în teren principalele forțe din compartimentul ofensiv, Nicolas Pepe și Georges Mikautadze, în speranța că echipa sa va conta mai mult în atac, însă cei care au lovit au fost elevii lui Xabi Alonso.

Vinicius a deschis scorul pe „Santiago Bernabeu” după doar două minute de la reluarea jocului, în urma unei acțiuni purtate în flancul stâng, pe care brazilianul a finalizat-o cu șut. Balonul a fost deviat de căpitanul oaspeților, Santi Comesana, și a ajuns în poarta lui Tenas. Omul cu pasa decisivă - Kylian Mbappe.

Cei de la Villarreal au avut șansa egalării în minutul 62, însă Mikautadze nu a izbutit să ajungă la balonul trimis în careul mic al Realului de către Nicolas Pepe, fiind marcat riscant, dar în cele din urmă eficient, de către Eder Militao.

„Los blancos” au taxat imediat această ocazie irosită de oaspeți, iar în minutul 69, Vinicius a făcut „dubla”, după ce a transformat cu emoții o lovitură de la 11 metri. Tot brazilianul a fost cel care a obținut penalty-ul, în urma unui duel cu Rafa Marin.

Villarreal a redus însă repede din diferență. La doar patru minute distanță de la primirea celui de-al doilea gol, elevii lui Marcelino au revenit în meci, grație reușitei lui Mikautadze, care l-a învins pe Courtois cu un șut expediat din căciula careului.

Mouriño a fost eliminat iar „Submarinul” s-a scufundat

Tentativele oaspeților de a restabili egalitatea s-au spulberat însă în minutul 77, atunci când uruguayanul Santiago Mourino a văzut al doilea cartonaș galben, după un fault comis asupra aceluiași Vinicius.

Madrilenii au profitat imediat, iar Kylian Mbappe a închis tabela în minutul 81, după o combinație letală cu nou-intratul Brahim Diaz.

În urma acestui rezultat, „los blancos” au acumulat 21 de puncte și au revenit, pentru moment, pe prima poziție a clasamentului din Spania. Totuși, dacă Barcelona se va impune mâine pe terenul Sevillei, trupa lui Xabi Alonso va coborî, din nou, pe cea de-a doua treaptă a podiumului.

De cealaltă parte, „Submarinul galben” a rămas pe locul 3, cu 16 puncte.

În etapa viitoare din La Liga, Real Madrid va juca în deplasare cu Getafe, în timp ce Villarreal va primi vizita celor de la Betis.

Clasamentul din La Liga:

FINAL » Real Madrid - Villarreal 3-1

  • Click AICI pentru statistici;
  • Au marcat: Vinicius Jr. (47', 69'-pen), K. Mbappe (81') / G. Mikautadze (73');
  • Minutul 77: Villarreal a rămas în 10! Uruguayanul Mouriño a fost eliminat după ce a văzut al doilea cartonaș galben, în urma unei intervenții asupra lui Vinicius;
  • Înainte de startul partidei, s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Jose Araquistain, fostul fotbalist al lui Real Madrid (perioada 1961-1968), care a decedat în luna septembrie, la vârsta de 88 de ani.

Real Madrid - Villarreal » Echipele de start:

REAL MADRID (4-2-3-1): Courtois - Valverde, Militao, Huijsen, Carreras - Ceballos, Tchouameni - Mastantuono, Guler, Vinicius - Mbappe
Rezerve: Lunin, Mestre - Alaba, Asencio, Bellingham, Camavinga, Diaz, Endrick, F. Garcia, G. Garcia, Rodrygo
Antrenor: Xabi Alonso

VILLARREAL (4-2-3-1): Tenas - Mouriño, Veiga, Marin, Cardona - Partey, Gueye - Buchanan, Comesana, Moleiro - Oluwaseyi
Rezerve: Conde, Luiz Junior - Akhomach, Altimira, Mikautadze, Parejo, Pedraza, Pepe, Solomon
Antrenor: Marcelino Garcia

Stadion: Estadio Santiago Bernabeu (Madrid)
Arbitru: Guillermo Cuadra Fernández

Citește și:
Mihai Stoica, surprins de imaginea din peluza lui Dinamo Zagreb: „N-am mai văzut așa ceva!”
Europa League
Mihai Stoica, surprins de imaginea din peluza lui Dinamo Zagreb: „N-am mai văzut așa ceva!”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Florin Prunea: „E transferul ultimilor 2-3 ani în Liga 1”
Superliga
Florin Prunea: „E transferul ultimilor 2-3 ani în Liga 1”
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (3)
michael
michael  •  05 Octombrie 2025, 11:45
Postat de brujo pe 05 Octombrie 2025, 10:02

Banuiesc ca acum nu se mai plang de arbitraj. :)))))))))))))))))

Păi ei se plâng de arbitraj atunci când pierd(când sunt impotenți)!! Acum nu au motiv să se plângă, fluierașii și-au făcut treaba. Ăla a fost penalty la urâtul de Vinicius? Bine, stau și ei câteva ore pe prima poziție, să se simtă mai bine. Coșmarul va veni spre sfârsitul sezonului.

michael
michael  •  05 Octombrie 2025, 11:07
Postat de brujo pe 05 Octombrie 2025, 10:02

Banuiesc ca acum nu se mai plang de arbitraj. :)))))))))))))))))

Păi ei se plâng de arbitraj atunci când pierd(când sunt impotenți)!! Acum nu au motiv să se plângă, fluierașii și-au făcut treaba. Ăla a fost penalty la urâtul de Vinicius? Bine, stau și ei câteva ore pe prima poziție, să se simtă mai bine. Coșmarul va veni spre sfârsitul sezonului.

brujo
brujo  •  05 Octombrie 2025, 10:02

Banuiesc ca acum nu se mai plang de arbitraj. :)))))))))))))))))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează