INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Bild susține: „Fals! Iată adevărul despre oferta lui Real pentru Yan Diomande!”

Yan Diomande, în acțiune la Mondialul 2026 / Foto: Imago
Yan Diomande, în acțiune la Mondialul 2026 / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 28 iulie 2026 08:24 / Actualizat marti, 28 iulie 2026 12:54

Real Madrid i-a făcut o ofertă lui RB Leipzig pentru Yan Diomande (19 ani), dar între cerere și ofertă este o distanță de cel puțin 30 de milioane de euro - scrie tabloidul german Bild.

Expertul în transferuri Fabrizio Romano a anunțat duminică seară că Real Madrid ar fi ajuns la un acord cu RB Leipzig pentru extrema Yan Diomande și că jucătorul va fi al galacticilor pentru aproape 120 de milioane de euro.

„Fals!” - susține tabloidul german Bild, care pretinde că graba lui Romano de a anunța ca și finalizate negocierile este rodul „războiului” pe care-l duce pe platforma „X” cu un alt expert, jurnalistul Florian Plettenberg de la SkySport Germania: „Fiecare încearcă să anunțe primul că afacerea a fost încheiată”.

RB Leipzig a respins oferta lui Real Madrid și de atunci nu s-a mai întâmplat nimic

Bild a întrebat la RB Leipzig și a aflat astfel cum stau cu adevărat lucrurile în privința atacantului ivorian. Deja înțeles cu jucătorul, Real i-a făcut o ofertă de 90 de milioane de euro clubului german, la care s-ar putea adăuga până la 10 milioane sub formă de bonusuri.

RB a respins-o imediat și le-a comunicat madrilenilor că nu intenționează să-i dea drumul lui Diomande decât pentru cel puțin 120 de milioane de euro! De atunci nu s-a mai întâmplat absolut nimic, în sensul că Real n-a venit deocamdată cu o nouă ofertă.

„Toate părțile interesate știu că este foarte probabil ca acest transfer să se facă. Dacă Real îl vrea într-adevăr pe Yan Diomande îl va avea. Dar deocamdată, transferul nu este finalizat”, precizează Bild.

PSG s-a retras de la negocieri, Barcelona a renunțat când a auzit prețul lui Yan Diomande

Singurul lucru cert este că PSG s-a retras din cursa pentru atacantul ivorian, deși se înțelesese cu el încă de acum o lună. „Paris Saint-Germain și-a retras oficial interesul în această seară și a încheiat toate negocierile pentru Yan Diomande.

Suma de transfer cerută, precum și cerințele salariale, au fost complet disproporționate și de o asemenea natură încât ar fi dezechilibrat piața. PSG nu se va abate de la principiile sale de management financiar riguros și echilibru al lotului”, a asigurat multipla campioană a Franței.

De asemenea, „în calitate de dublu campion european en-titre și cel mai decorat club din ultimii ani, Paris Saint-Germain nu se va lăsa influențat de prețurile umflate artificial sau de manevrele anumitor intermediari. Clubul își va continua strategia pe piața transferurilor cu calm și încredere”.

Și încă o certitudine, de Diomande s-a interesat și Barcelona, dar a dat imediat înapoi când a aflat cât vrea RB Leipzig în schimbul jucătorului.

Citește și:
MM Stoica, impresionat de un jucător de la FCSB: „Este excepțional!”
Superliga
MM Stoica, impresionat de un jucător de la FCSB: „Este excepțional!”
Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!
Nationala
Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!
Laura Giurcanu pleacă din România și se mută cu iubitul fotbalist: „În urmă cu 6 luni mi-a scris...”
Stranieri
Laura Giurcanu pleacă din România și se mută cu iubitul fotbalist: „În urmă cu 6 luni mi-a scris...”
AEK Atena, scor neverosimil fără Răzvan Marin pe teren » La pauză era 6-0!
Stranieri
AEK Atena, scor neverosimil fără Răzvan Marin pe teren » La pauză era 6-0!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (3)
DANANDREI
DANANDREI  •  28 Iulie 2026, 17:53

Dupa cum s-a descurcat la Cupa Mondiala pare mai mult un transfer de 12 mil max , hai 15 cu bonusuri. Cu atatea transferuri si cu Special One pare campionatul Bacelonei anul viitor.

richter90210
richter90210  •  28 Iulie 2026, 15:54

Real asta incalca toate regulile! Bine, nu spunem ca si PSG a facut fix acelasi lucru si se intelesera si ei deja cu jucatorul.

Sachil
Sachil  •  28 Iulie 2026, 15:43

Cum s-inteles Real cu jucătorul, dacă nu e in ultimele 6 luni de contract??? Abject poate fi clubul ăsta, încalcă toate regulile!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close