Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 08 octombrie 2025 11:16 / Actualizat miercuri, 08 octombrie 2025 12:16
Patru luni au trecut de la numirea la Inter a antrenorului Cristi Chivu, care deja și-a pus amprenta pe jocul nerazzurilor, cu personalitatea, ideile, dialogul franc, relația cu vestiarul vicecampioanei Europei și cu fanii. Dincolo de seria de cinci succese, iese în evidență un detaliu de ordin statistic, elocvent pentru schimbarea reușită de român: forța ofensivă teribilă.
Referința este startul acestui sezon, pentru că rodajul de la Campionatul Mondial al Cluburilor nu are rost să fie luat în analiză atâta timp cât n-a avut la dispoziție tot lotul și competiția era un supliment al unei stagiuni marcate de trauma de la Munchen din finala Champions League.
Pressing sufocant și avansat, recuperări rapide, verticalizări, construcție cu pase mai puține, eficiența acțiunilor de atac
Chivu nu este ca antrenor cel criticat pentru înfrângerile legate cu Udinese (1-2 la Milano) și Juventus (3-4 la Torino), nici acela elogiat pentru victoriile consecutive, cinci la număr, cu echipe nou promovate (2-1 Sassuolo, 4-1 cu Cremonese), salvate de la retrogradare (2-0 la Cagliari) ori sparring partners în Ligă (2-0 cu Ajax și 3-0 cu Slavia Praga). Extremele nu sunt încă relevante, însă un record deja a stabilit Interul său.

Iar jocul cu revelația din Cremona, care o învinsese pe AC Milan la prima vizită pe San Siro după revenirea în Serie A și era fără eșec până la duelul cu Inter, a conturat limpede ceea ce a reușit să aplice în teren tehnicianul venit după 13 meciuri la Parma.
Pressing sufocant și avansat, recuperări rapide, verticalizări, construcție din pase mai puține și finalizări cu o frecvență mai mare a acțiunilor. Și cu o consecință directă în forța ofensivă ridicată a nerazzurrilor, și creșterea eficienței în fața porții.
Și aici trebuie canalizată analiza. Interul lui Chivu marchează din ce în ce mai mult, iar semnalul puternic fusese oferit din prima etapă, la 5-0 cu Torino. Nu a fost un accident, ci trendul impus de fostul câștigător al Triplei istorice, care a crescut intensitatea antrenamentelor față de Simone Inzaghi, dovadă că echipa sa, cu mulți jucători de peste 30 de ani, oferă prestații fizice liniare.
22-8este golaverajul Interului lui Chivu în primele opt partide stagionale, cu șase victorii și două înfrângeri
Inzaghi, Conte și Spalletti nu au avut atâtea goluri cu Inter!
Statisticienii de la Opta au căutat în arhivă, descoperind recordul stabilit de echipa lui Cristi: e cea mai ofensivă din ultimele șase decenii în istoria clubului din capitala Lombardiei!

În primele opt partide ale acestei stagiuni, Inter a marcat 22 de goluri, cu o medie de 2,75. Doar echipa lui Luigi Simoni, care îi avea printre alții pe Ronaldo, Simeone, Zanetti, Bergomi, a mai reușit această performanță, în sezonul 1997-1998, în 60 de ani (nerazzurrii aveau atunci un parcurs perfect, cu opt succese din opt jocuri)!
Chivu l-a depășit pe Simone Inzaghi, predecesorul său neavând în ultimul sezon, nici în cel de debut la Inter, atâtea goluri în primele opt meciuri. La fel cum nu a obținut atâtea puncte ca formația pregătită în prezent de antrenorul român de 44 de ani.
Simone Inzaghi a avut 4 victorii, 3 egaluri și un eșec în 2021-2002, golaveraj 20-8, iar în 2024-2025, linie de clasament identică, cu 17-7. Performanțe inferioare actualei squadra nerazzurra, și ca puncte adunate, și ca goluri înscrise, și ca golaveraj general.
15goluri a marcat Inter în primul sezon cu Antonio Conte pe banca tehnică în primele 8 partide. La startul lui Luciano Spalletti, nerrazzurrii au dat 17. Dintre antrenorii cu minimum 90 de partide la club, Mourinho a avut 12 la stagiunea de debut, iar Mancini 18
59% din golurile marcate în opt meciuri aparțin atacanților
Cum sunt repartizate cele 22 de goluri? 13 le-au aparținut atacanților: 5 marcate de Lautaro Martinez (2 în Liga Campionilor cu Slavia), 5 de Thuram (2 în Ligă cu Ajax), 2 de Bonny în Serie A și unu de Pio Esposito cu Cagliari.
Celelalte reușite au fost semnate de Dimarco (2), Hakan Calhanoglu (2, ambele împotriva lui Juventus), Dumfries (2) plus câte unul Bastoni și Barella. Printre golurile marcate de Inter se numără și un autogol, la 2-1 cu Sassuolo, atribuit lui Muharemovic.

Acum un an, Correa, Arnautovic și Taremi au contribuit cu tot atâtea pase decisive și goluri cât Pio Esposito și Bonny, atacanții care i-au înlocuit în vară. Doar că în prezent, compartimentul ofensiv al lui Chivu e mai legat, oferă mai multă încredere și implică și jucătorii tineri, Esposito și Bonny, cărora antrenorul român le dă credit. Ca dovadă că francezul, adus de la Parma la dorința lui Chivu, a contribuit cu Cremonese la toate golurile, cu o reușită și trei assisturi!
Și la capitolul defensiv, Inter este în creștere. De la cele 6 goluri încasate cu Udinese și Juventus, în următoarele cinci partide n-a mai primit decât unul, Pepo Martinez fiind învins de Cheddira. Spaniolul a primit destule minute de la Chivu, care pregătește predarea de ștafetă de la „veteranul” Sommer.
Atletico, AS Roma, Napoli și Milan, patru examene de foc!
Și aici a punctat Cristi, reușind să facă toți jucătorii să se simtă importanți, chiar și cu riscul de a-l nemulțumi, spre exemplu, pe Dumfries. „Nu anunț echipa de start decât cu trei ore înaintea meciului. Îmi place să-i văd furioși!”, este explicația „turn-over”-ului pus în practică în acest sezon.
La fel cum Chivu a fost suficient de diplomat în a-i face pe ultrașii de la Curva Nord să se întoarcă la stadion și să-și susțină favoriții cum au făcut-o până la scandalul cu autoritățile locale.

Pentru că este încă devreme să tragem o concluzie în privința lui Chivu, următoarea lună și jumătate va fi perioada în care el își va da adevărata măsură a valorii. Inter va juca nouă meciuri în Serie A și Liga Campionilor, cinci în deplasare și patru acasă. Iar în patru ocazii îl așteaptă dueluri foarte tari, toate pe teren străin: cu Atletico, în Ligă, și, în Serie A, cu AS Roma și cu Napoli.
Iar seria de foc se va încheia cu Il Derby della Madonnina, Inter - AC Milan, pe 23 noiembrie. Abia atunci, dacă totul va merge bine, se poate spune că Cristi Chivu va prinde „il panettone” și va călca apăsat în 2026.