Regizorul documentarului despre Jose Mourinho: „Ca civilizație, suntem norocoși că nu a intrat în politică!”

Chiar și în lumea hiperbolizată a fotbalului, puține personaje sunt mai captivante, mai polarizante sau mai complexe decât Jose Mourinho.

Cele mai bune și cele mai rele fațete ale personalității sale publice sunt expuse într-un nou serial Netflix: „Mi-a amintit cât de bun era”, spune Joe Pearlman, regizorul documentarului, pentru The Guardian, iar Mourinho însuși, fie că ne vine să credem sau nu, e dornic să transmită același mesaj: „Eu mă uit, te uiți și tu, dar eu văd mai mult decât tine.”

Realizarea de documentare, însă, presupune adesea să îi duci pe oameni în locuri pe care se pricep de minune să le evite.

„Știam că interviurile vor fi foarte intense și că el va încerca să controleze narațiunea și să ne manipuleze. Orice lucru rău este vina altcuiva, iar tot ce a făcut el este validat de victorii. Pentru că, în final, doar asta contează.”, a explicat regizorul.

Acesta este doar un aspect al unei viziuni neobișnuite asupra lumii. „Există un moment în episodul trei în care îl întreb despre copilăria sa”, povestește Pearlman, „și el nu vrea să vorbească despre asta, deoarece nu consideră că este relevant pentru cine este el astăzi. Practic, spune că nu este interesat de oameni. Ceea ce, pentru unul dintre cei mai mari manageri de oameni din toate timpurile, este destul de ciudat.”

Jose Mourinho: „outsider din copilărie”

Fiul unui antrenor foarte iubit, Jose Mourinho s-a simțit un outsider încă din copilărie, fiind cunoscut prin prisma tatălui său. Apoi, când a devenit el însuși antrenor, deși nu fusese jucător, acest lucru părea să-i confere un privilegiu de „insider”. Fără îndoială, această imagine de sine l-a ajutat pe Mourinho să se autodepășească, supraviețuind bogăției nelimitate de la Chelsea și unei perioade la Real Madrid, cu atitudinea „cuiva care a avut un complex de inferioritate o mare parte din viață” - alături, desigur, de carisma sa irezistibilă și de perspicacitatea sa tactică.

Felix Mourinho a murit în iunie 2017, iar când acest subiect este abordat în documentar, apar lacrimi.

„Este evident că a îngropat adânc pierderea tatălui său”, spune Pearlman. „Îi este foarte dureros să vorbească despre asta. Ca cineva care și-a pierdut un părinte, pot vorbi despre mama mea foarte deschis, pentru că am procesat pierderea. Am făcut terapie, am încercat să înțeleg ce înseamnă acea parte a vieții mele. Nu cred că José a încercat vreodată să înțeleagă ce înseamnă vreo parte a vieții sale. Cred că el privește mereu înainte, mereu în căutarea următorului lucru. Câștigă tripla cu Inter împotriva lui Louis van Gaal și a lui Bayern, dar, în același timp, se gândește deja cum să-l zdrobească pe Guardiola când va ajunge la Madrid.”

„Are un bagaj de durere pe care îl poartă în spate de zeci de ani”

„Pierderea tatălui său l-a schimbat; a umbrit anii care au urmat. Pe lângă asta, Jose poartă cu el fiecare cuvânt, fiecare gol, fiecare decizie care nu i-a fost favorabilă: are un bagaj de durere pe care îl cară în spate probabil de la 19-20 de ani.”

Cu toate acestea, tot ceea ce îl face pe Mourinho special - inteligența, perspicacitatea, încrederea, entuziasmul, farmecul, geniul, atitudinea cool - transpare pe ecran.

„Căuta o modalitate de a fi cea mai grandioasă versiune a sa, iar fotbalul i-a permis asta”, spune Pearlman. „Ego-ul și carisma, suprapuse peste talent, i-au permis să întruchipeze un personaj la care visase mereu, pe care poate nu l-a fost în copilărie, și aceasta este persoana pe care am ajuns să o cunoaștem drept Jose Mourinho.”

Acea persoană este, desigur, doar o versiune a realității, un personaj șlefuit pentru războiul fotbalistic. Unul care, se pare, vede fotbalul ca fiind distinct de lumea reală, unde combatanților le este permis orice în căutarea victoriei. El nu este mai plin de remușcări pentru excesele sale legate de Anders Frisk și Eva Carneiro acum decât era la vremea respectivă.

Totuși, Mourinho își exprimă și dorința de a fi iubit, deși uneori te întrebi dacă, pentru el, acest sentiment are mai mult în comun cu adulația decât cu afecțiunea. „Poate însemna și: «Vreau să am multă atenție asupra mea»”, spune Pearlman, „iar conflictul aduce asta din plin. Este ca o pătură de siguranță care îi permite să simtă că face lucrurile pentru o cauză dreaptă.”

Acasă, Mourinho este diferit: mai rezervat, mai tăcut. Și tocmai în legătură cu viața sa de familie trăim celălalt moment trist al serialului: Mourinho explică faptul că a fost mult timp departe de familia sa, atât de mult încât le este mai ușor când el nu este prin preajmă.

„Ca civilizație, suntem norocoși că Mourinho nu a intrat în politică”

Despre ce crede Pearlman că este vorba în serial? „În mare parte, este despre a câștiga cu orice preț”, răspunde el, „și despre ce se întâmplă atunci când ești definit de victorii, iar acele victorii încetează să mai apară. Este, de asemenea, portretul unui erou și al unui personaj negativ, unul dintre cei mai mari lideri de oameni pe care i-a văzut lumea vreodată. Ca civilizație, suntem norocoși că Mourinho nu a intrat în politică!”

Și, desigur, serialul are acum un final fericit surpriză, odată cu revenirea lui Mourinho la Madrid: „Persoana pe care am văzut-o în ultimii ani la Roma, la Benfica... până în acest ultim an, nu cred că aș putea spune că am întâlnit un om fericit sau o persoană mulțumită”, afirmă Pearlman.

„Acum se află acolo unde crede că ar fi trebuit să fie întotdeauna - după fiecare trofeu câștigat de Madrid de la plecarea sa, Florentino Perez l-a sunat să-i spună: «Acest lucru ți se datorează ție», datorită modului în care a modernizat clubul. Și un lucru pe care îl știm cu toții este că, indiferent ce va urma, va fi un blockbuster”