INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTERVIU

EXCLUSIV A ajuns în Liga a 3-a, dar și-a fixat un obiectiv îndrăzneț: „Să ajung la nivelul la care Dinamo să aibă nevoie de mine!”

Ricardo Grigore, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Dinamo, în 2023. Foto: Imago Images
Ricardo Grigore, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Dinamo, în 2023. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 03 februarie 2026 16:41 / Actualizat marti, 03 februarie 2026 16:55

Stoperul Ricardo Grigore, 26 de ani, a plecat din nou în Spania, mai exact la Real Aviles, în liga a treia iberică, luptând să promoveze cu noua echipă în LaLiga 2. N-a uitat că a fost căpitanul „câinilor” și a transmis un mesaj de suflet roș-albilor

Ricardo Grigore, 26 de ani, tocmai a plecat pentru o nouă aventură în Spania, fiind prezentat deja de cei de la Real Aviles, din liga a treia iberică. Părțile au semnat un angajament pe un sezon.

Formația din Asturia este pe locul 11 în Seria 1, la 4 puncte de play-off.

Ricardo Grigore, bucuros că a revenit în Spania: „Îmi plac și campionatul, și țara. Fotbalul e super, oamenii sunt foarte buni”

Rici a mai jucat în LaLiga 2, la CD Eldense, în ediția 2024/2025. Fostul căpitan al „câinilor”, campion la juniorii A cu Dinamo, revine în Spania după ce a mai bifat o experiență în liga secundă din România, la CS Tunari.

„Mi-am dorit foarte mult să ajung într-un mediu profesionist (în Spania). Anul trecut, am ratat oportunitatea de a juca din nou în Segunda Division. Am zis că anul acesta nu mai e timp să ratez o asemenea șansă.

Îmi plac foarte mult acel campionat, mediul din Spania, viața de zi cu zi din acea țară. Fotbalul e super, oamenii sunt niște oameni foarte buni. Îmi doresc foarte mult să-mi ajut noua echipă, să prindem play-off-ul și să luptăm pentru promovarea în liga a doua.

A ajuns în Liga a 3-a, dar și-a fixat un obiectiv îndrăzneț: „Să ajung la nivelul la care Dinamo să aibă nevoie de mine!”
Aviles (Spania)

De acolo să fie totul bine, să dea Dumnezeu să am noi orizonturi deschise. Am trecut printr-un an dificil, n-am avut multe jocuri. De fapt, anii anteriori n-au fost buni, am întâmpinat fel de fel de probleme. Poate a fost și vina mea, recunosc, timpul trece, vârsta nu iartă pe nimeni.

Privesc cu optimism această nouă provocare, vreau să ajung la un nivel superior celui din anii precedenți”, a declarat Rici într-o intervenție pentru GSP.ro.

100de mii de euro este cota lui Ricardo Grigore pe transfermarkt

Ricardo Grigore rămâne „câine roșu”: „Tot timpul mi-este în suflet”

A ajuns în Liga a 3-a, dar și-a fixat un obiectiv îndrăzneț: „Să ajung la nivelul la care Dinamo să aibă nevoie de mine!”
Ricardo Grigore, „câine” până la moarte. Foto: Imago Images

Ricardo Grigore speră ca el să promoveze cu noua formație în LaLiga 2, iar Dinamo să continue și să câștige lupta pentru campionat în Superliga.

„Îmi doresc să-mi recapăt nivelul meu, bun, să fiu mai bun ca înainte. Am crescut, m-a maturizat mult prima experiență în Spania. Mă simt un alt om, sunt pregătit pentru orice provocare.

Îmi doresc să îndeplinesc țelurile mele și ale echipei, iar în viitor, de ce nu?!, să mă întorc acasă... La Dinamo. N-am cum nega asta. Tot timpul, Dinamo mi-este în suflet. Sper să am o formă bună, să ajung la nivelul la care Dinamo să aibă nevoie de mine”, a mai declarat stoperul.

113meciuri, 7 goluri și 5 assist-uri a adunat Ricardo Grigore pentru Dinamo

Citește și:
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Superliga
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Încă un lider de la FCSB a cedat și vrea să plece: „Își bat joc de mine! M-am săturat!”
Superliga
Încă un lider de la FCSB a cedat și vrea să plece: „Își bat joc de mine! M-am săturat!”
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”
Superliga
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”
Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum
Superliga
Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (4)
dinamobuc01
dinamobuc01  •  04 Februarie 2026, 13:54

trage tare , te asteptam!!!!

utilizator șters
utilizator șters  •  04 Februarie 2026, 04:14

".....Îmi plac foarte mult acel campionat, mediul din Spania, viața de zi cu zi din acea țară. Fotbalul e super, oamenii sunt niște oameni foarte buni......". Așa ar spune si străinii despre România, doar ca in fotbalul românesc există si fură mafia becaliota a lui Gigi Becali! Fotbalul românesc adevărat e terminat! Sfârșit!

creeperno115
creeperno115  •  03 Februarie 2026, 22:41

Ai sansa porcului de craciun sa-ti atingi obiectivul

Vezi toate comentariile (4)
Comentează