INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL

VIDEO Robbie Fowler, despre cel mai controversat moment din cariera sa: „M-a costat ceva bani amenda, dar nu regret nimic!”

Robbie Fowler / Sursă foto: Getty Images +11   FOTO
Robbie Fowler / Sursă foto: Getty Images

Articol de , - Publicat duminica, 17 martie 2024 15:28 / Actualizat duminica, 17 martie 2024 17:51

Fostul mare jucător al lui Liverpool și al naționalei Angliei, Robbie Fowler (48 de ani), a vorbit despre cel mai controversat moment din cariera sa.

După un gol înscris în poarta lui Everton într-un „Merseyside derby” încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea „cormoranilor”, Fowler a mimat faptul că prizează cocaină, folosindu-se de tuşa trasată cu var a careului. Gestul său a venit ca răspuns la acuzaţiile aduse de presă şi de suporterii din toată ţara, cum că acesta s-ar droga.

Legendarul jucător al lui Liverpool și-a spus părerea despre Radu Drăgușin: „Premier League e cel mai tare campionat din lume, cine ajunge acolo își merită locul”
PREMIER LEAGUE
Legendarul jucător al lui Liverpool și-a spus părerea despre Radu Drăgușin: „Premier League e cel mai tare campionat din lume, cine ajunge acolo își merită locul”

VIDEO. Robbie Fowler: „M-a costat ceva bani amenda, dar nu regret nimic”

„Nu regret nimic din viața mea. Sincer, nu regret, pentru că eu cred că anumite lucruri se întâmplă, iar anumite lucruri te fac o persoană mai bună.

Am primit multe bătăi de cap în perioada aceea, iar acesta a fost modul meu de a le oferi tuturor un pic din bătăile pe care le-am primit.

M-a costat ceva bani amenda, dar nu regret. A fost o celebrare a unui gol. Probabil că a fost greșit, să fiu corect, dar la momentul acela nu am crezut că a fost.

Probabil că acesta este unul dintre lucrurile pe care le poți avea în vedere în fotbal. Ajungi să înveți și să te dezvolți pe parcurs, iar eu am făcut asta”, a declarat Robbie Fowler.

În urma incidentului, Fowler a fost suspendat de către Federația Engleză de Fotbal pentru 4 meciuri, cărora li s-au mai adăugat încă două pentru un conflict cu fotbalistul lui Chelsea, Graeme Le Saux, dintr-un meci care se disputase în urmă cu o lună.

Robbie Fowler - muzeul fotbalului (foto: Cristi Preda/GSP)
Robbie Fowler - muzeul fotbalului (foto: Cristi Preda/GSP)
Robbie Fowler - muzeul fotbalului (foto: Cristi Preda/GSP)
Robbie Fowler - muzeul fotbalului (foto: Cristi Preda/GSP)
Robbie Fowler - muzeul fotbalului (foto: Cristi Preda/GSP)
+7 FOTO

De asemenea, Fowler a fost amendat cu 32.000 de lire sterline, reprezentând atunci cea mai mare amendă din istorie primită de un fotbalist.

Robbie Fowler, recorduri și momente istorice:

  • Pe 28 august 1994, Fowler a marcat un hat-trick în doar 4 minute și 33 de secunde. Cele 3 goluri marcate atunci de Fowler au adus victoria lui Liverpool în fața lui Arsenal, într-un moment în care atacantul avea doar 19 ani. A fost cel mai rapid hat-trick din istoria Premier League, iar recordul a rezistat mai bine de 20 de ani, până în 2015, când Sadio Mane, un alt fost jucător al lui Liverpool, l-a doborât.
  • În 1997, într-un meci împotriva lui Arsenal, Fowler a refuzat un penalty acordat în favoarea echipei lui și i-a spus arbitrului să nu dicteze lovitură de pedeapsă. Acest gest i-a adus un premiu de fair-play din partea UEFA.
  • Considerat un fenomen încă din primul sezon la echipa de seniori, Fowler a marcat chiar de la debutul pentru Liverpool, într-un meci din Cupa Ligii împotriva lui Fulham. La scurt timp, în meciul retur, le-a demonstrat tuturor că golul nu a fost o întâmplare și a mai înscris de 5 ori. A fost desemnat de două ori consecutiv cel mai bun tânăr jucător din campionatul Angliei.

Citește și:

Trei jucători, out de la națională: „Mi-e greu să cred că vor fi la EURO”
ROMÂNIA
Trei jucători, out de la națională: „Mi-e greu să cred că vor fi la EURO”
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” » Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
PRIETENII LUI OVIDIU
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” » Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
VardyParty
VardyParty  •  17 Martie 2024, 16:33

Păcat ca pre baiatul asta nu l-a impresariat Nea Țireac la vremea d’atunci. Îi convingea ușor pā *** cā Robbie Āsta vrea la Real Madrid, si d’aia vrea tricoul de pre el sa fie alb.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează