INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCANDAL

Robinho vrea să îl dea în judecată pe Pele! Află de ce!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 martie 2009 00:00

Internaţionalul brazilian Robinho a anunţat miercuri, pe site-ul său oficial, că va fi nevoit să îl dea în judecată pe Pele dacă acesta nu îşi retrage acuzaţiile conform cărora atacantul lui Mancehster City a consumat droguri, informează AFP.

Robinho a explicat că a fost "uluit" de declaraţiile lui Pele şi i-a semnalat acestuia că în cazul în care nu îşi va retrage acuzaţiile va fi nevoit să răspundă în faţa justiţiei pentru ele, pentru că sunt "nefondate şi neadevărate".

"Este nedrept să asociezi drogurile cu fotbalul doar pentru că au existat câteva cazuri izolate, precum cele ale lui Ronaldo şi Robinho. Şi Maradona, care a fost un fotbalist fenomenal, a avut mari probleme în viaţa extrasportivă. Toată lumea a văzut ce a făcut cu viaţa lui, de aceea e un exemplu negativ", a declarat Pele, conform unui radio brazilian.

Există însă unele bănuieli că declaraţiile lui Pele au fost puţin forţate, el fâcând mai degrabă aluzie la nopţile pierdute ale lui Ronaldo şi la problemele pe care le-a avut Robinho în ultimul timp cu justiaţia britanică, după ce a fost acuzat de agresiune sexuală.

Selecţionerul naţionalei sud-americane, Carlos Dunga, a îndemnat la calm: "Nu cred că Pele a vrut să le facă rău celor doi jucători. Mai degrabă, din punctul meu de vedere, este vorba de o neînţelegere ". Robinho se află de marţi în cantonamentul naţionalei braziliene şi pregăteşte împreună cu echipa meciurile din preliminariile CM din 2010 contra naţionalelor din Ecuador şi Peru.

NewsIn

Citește și:
Extaz în loja lui Dan Șucu, după golul fiului cel mic! Cine i-a sărit în brațe acționarului
Superliga
Extaz în loja lui Dan Șucu, după golul fiului cel mic! Cine i-a sărit în brațe acționarului
Probleme în paradis? Romina Gingașu a șters pozele cu Pierro Ferrari și a păstrat doar două fotografii pe Instagram
Stiri extrasport
Probleme în paradis? Romina Gingașu a șters pozele cu Pierro Ferrari și a păstrat doar două fotografii pe Instagram
Andrei Șucu, în culmea fericirii, a oferit declarațiile serii la flash-interviu: „Cred că tata o să îmi dea...”
Superliga
Andrei Șucu, în culmea fericirii, a oferit declarațiile serii la flash-interviu: „Cred că tata o să îmi dea...”
A apărut filmarea finală cu Bîrligea și Antonia: ce a ieșit din imaginile prin care și-au pus suporterii în cap
Superliga
A apărut filmarea finală cu Bîrligea și Antonia: ce a ieșit din imaginile prin care și-au pus suporterii în cap
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează