INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

VIDEO Românul cu un deceniu de experiență în Serie A îi sare în apărare lui Cristi Chivu: „Fotbalul e ciudat”

Cristi Chivu, în Inter - Milan // FOTO: Imago Images
Cristi Chivu, în Inter - Milan // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 28 noiembrie 2025 16:15 / Actualizat vineri, 28 noiembrie 2025 16:16

Bogdan Lobonț, 47 de ani, fost portar cu o experiență vastă în fotbalul italian, atât ca jucător al Romei între 2009 și 2018, cât și ulterior în staff-ul tehnic și în departamentul de scouting al „giallorossilor”, a vorbit despre situația lui Cristi Chivu la Inter.

În contextul celor două înfrângeri recente, 0-1 în „Derby della Madonnina” cu Milan și 1-2 cu Atletico Madrid în Liga Campionilor, au apărut speculații privind o posibilă plecare a tehnicianului român, iar Lobonț a analizat aceste zvonuri și momentul delicat prin care trece compatriotul său.

În ciuda momentului dificil pe care îl traversează Chivu, Lobonț îl consideră nedrept în raport cu jocul prestat de echipă, fiind „defavorizat de neșansă” atât în derby-ul cu AC Milan, cât și în duelul dramatic cu Atletico Madrid, pierdut în ultimele secunde. Fostul internațional este convins că Chivu are resursele profesionale pentru a depăși situația și subliniază importanța sprijinului din partea fanilor și a românilor, amintind statutul său de fost căpitan al echipei naționale.

VIDEO. Bogdan Lobonț: „Nu cred că o să aibă probleme”

Nu cred că o să aibă probleme Cristi Chivu. Are o muncă foarte grea la Inter, dar, în același timp, face și lucruri foarte bune. Dacă analizăm prestația echipei și ne uităm la ultimele două meciuri, a fost puțin defavorizat de neșansă, derby-ul cu Milan și partida cu Atletico Madrid din Liga Campionilor.

A avut ghinion și la Madrid, a pierdut practic la ultima fază a jocului. Nu cred că merita să piardă, dar, câteodată, fotbalul este ciudat. Sunt convins că are uneltele necesare să treacă peste acest moment. Trebuie să-i ținem cu toții pumnii. Este român și un fost jucător reprezentativ pentru echipa națională, a fost căpitanul acesteia o perioadă bună de timp și merită toată energia noastră”, a transmis Bogdan Lobonț, proaspăt absolvent al cursurilor de director sportiv.

+5 FOTO
Citește și:
De necrezut! Selecționerul a fugit din țară, după eșecul de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
De necrezut! Selecționerul a fugit din țară, după eșecul de la Campionatul Mondial
Cum arată astăzi stadionul celei mai mari surprize din istoria fotbalului românesc
Superliga
Cum arată astăzi stadionul celei mai mari surprize din istoria fotbalului românesc
CFR Cluj și-a găsit atacant! » Alte două achiziții urmează să fie prezentate curând
Superliga
CFR Cluj și-a găsit atacant! » Alte două achiziții urmează să fie prezentate curând
Incredibil: fostul antrenor de la FCSB, dat afară din Liga 3!
Liga 3
Incredibil: fostul antrenor de la FCSB, dat afară din Liga 3!
Brand de magazine dispare din România
Profit.ro
Brand de magazine dispare din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (1)
unurtr
unurtr  •  28 Noiembrie 2025, 16:39

Experții spun că Chivu valsează pe sârmă cu rezultatele de la Inter, iar specialiștii spun că nu va mai rezista mult, deja leagă înfrângeri înloc de victorii..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează