Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 26 septembrie 2025 09:55 / Actualizat vineri, 26 septembrie 2025 11:40
La fel ca în sezonul trecut, FCSB a pornit tot cu dreptul în grupa de Europa League, o victorie (1-0) contra câștigătoarei Cupei Țărilor de Jos. Cele trei puncte puse în cont de echipa roș-albastră cu Go Ahead Eagles au sporit cu 25% șansele de a termina grupa de 36 de echipe în primele 24.
Statisticienii de la „Football Meets Data” au refăcut calculele de calificare în primăvara europeană și au tras concluzia, după ce supercomputerul a compilat datele actuale, pe baza rezultatelor din prima etapă a Europa League.

FCSB are 53% șanse să prindă play-off-ul în Europa League
FCSB se numără printre cele 14 echipe care au pornit cu un succes și se plasează acum pe locurile 9-14, cu trei puncte și 1-0 golaveraj, alături de Genk, Lyon, FC Porto, Aston Villa și Braga. Formația lui Elias Charalambous a înregistrat al doilea cel mai mare salt între cluburile care au învins joi seară.

Campioana României are cu 25% mai multe șanse față de startul grupei și a ajuns la 53%. Iar de pe penultimul loc (35) a sărit până pe ultima poziție (24) care asigură accesul în play-off.
4la sută sunt șansele lui FCSB de a se califica direct în „optimile” Europa League, dublu față de înaintea victoriei cu Go Ahad Eagles
„Roș-albaștrii” au pus-o imediat dedesubt pe PAOK (52%), formația lui Răzvan Lucescu pe care au învins-o de trei ori în ediția 2024-2025. Doar Ludogoreț, învingătoare (2-1) în deplasare cu Malmo FF, o devansează la limită (26%).

Young Boys s-a prăbușit până la 20% șanse pentru play-off!
Sub FCSB ca rată de creștere se găsește una dintre următoarele adversare a campioanei României, Dinamo Zagreb (+22%), și Panathinaikos (+24%). FC Basel a progresat foarte puțin, de la 33% la 34%.
Celelalte rivale sau au bătut pasul pe loc, ori au scăzut: Feyenoord a rămas la 85% șanse de play-off, la fel a făcut Steaua Roșie Belgrad (60%), Bologna a pierdut un procent (la 94%), iar Fenerbahce a scăzut cu două procente (75%).
Young Boys s-a prăbușit cu 18 procente până la 20%! Elvețienii sunt pe penultimul loc, deasupra învinsei lui FCSB, Go Ahead Eagles, coborâtă de la 33% la 16%.
Young Boys este ultima în grupă, după ce în sezonul trecut de Champions League a fost pe locul 36 din 36, cu zero puncte și golaveraj catastrofal de 3-24!
România urcă pe locul al 21-lea în topul coeficienților UEFA
Succesul din Țările de Jos nu a adus joi numai trei puncte și 450.000 de euro lui FCSB, ci a ajutat și coeficientului UEFA al țării. România a urcat la 3,750 puncte strânse în acest sezon și la totalul de 23,250 pe ultimii cinci ani.

Astfel am făcut rocada cu Croația, care ne-a cedat locul al 21-lea în Europa. Până la a 20-a poziție este însă o distanță mare, Israel având 27,500 (dar ar putea fi exclusă de decizia FIFA așteptată pentru săptămâna viitoare).
12victorii au obținut echipele românești în acest sezon din cupele europene: FCSB (5), Universitatea Craiova (4) și CFR Cluj (3). Pe locul al 6-lea, după cluburile din Polonia (17), Suedia și Cipru (14), Danemarca și Portugalia (13)