INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Fostul campion olimpic a criticat Barcelona: „Nu-l dai cadou pe Ferran Torres! Ce iei de 50 de milioane?”

Santiago Canizares nu vede cu ochi buni pentru Barcelona  plecarea lui Ferran Torres la PSG
Santiago Canizares nu vede cu ochi buni pentru Barcelona plecarea lui Ferran Torres la PSG

Articol de - Publicat luni, 17 august 2026 14:10 / Actualizat luni, 17 august 2026 14:28

Santiago Canizares (56 de ani), fostul portar al naționalei Spaniei și câștigător al Ligii Campionilor, atacă decizia șefilor Barcelonei de a-l vinde la PSG pe Ferran Torres, autorul golului din finala CM 2026 (1-0) cu Argentina.

Câștigătorul titlului olimpic la Jocurile de Vară din 1992 și-a exprimat dezacordul față de plecarea atacantului valencian pe tot parcursul verii și a făcut-o iar în emisiunea „El Partidazo de COPE”.

Potrivit lui Cañizares, Barcelona se desparte de Ferran exact în momentul în care fotbalistul a reușit să depășească dificultățile primilor săi ani și a atins un nivel de maturitate, care îl transformă într-un jucător de mai multă încredere.

Canizares: „Totul e pe dos. Am repetat-o toată vara, pur și simplu nu pot înțelege de ce l-a vândut pe Ferran Torres!”

Fostul portar, cu 46 de prezențe în naționala Spaniei, a amintit problemele pe care atacantul le-a întâmpinat când a plecat de la Valencia pentru a juca în Premier League: „Este un băiat care nu vine dintr-un mare oraș, merge în Anglia și îi e greu să se adapteze într-o echipă extrem de competitivă la acea vreme (n.r. - transferul din 2020 la Manchester City), unde nu are loc și, când joacă, o face fără încredere”.

Cañizares susține că Barcelona a procedat corect mizând pe jucător, însă clubul catalan a luat decizia de a-l vinde exact când a reușit să se adapteze și să-și etaleze cea mai bună versiune.

Fostul campion olimpic a criticat Barcelona: „Nu-l dai cadou pe Ferran Torres! Ce iei de 50 de milioane?”
Ferran Torres, noul număr 9 de la PSG

„Barça a făcut o mutare inteligentă, dar și acolo i-a fost greu să se adapteze. În cele din urmă, a reușit, a devenit util, se află în cel mai bun moment al carierei sale, înscrie golul în finală și exact acum îl vinde. Totul este pe dos. Am repetat-o toată vara, pur și simplu nu pot înțelege”, critică fostul internțional spaniol.

Tocmai din acest motiv, cel ales de patru ori portarul sezonului în La Liga nu consideră că banii pe care Barcelona îi va primi sunt suficienți pentru a justifica operațiunea.

„La 50 de milioane de euro, cât iei pentru Torres, testează piața și vezi ce variante ți se oferă pentru un golgheter!”

El pune sub semnul întrebării capacitatea clubului de a găsi pe piață un înlocuitor de top la această sumă: „Nu-l dai cadou, pentru că 50 de milioane nu sunt un cadou, dar la banii ăștia și pentru un golgheter, testează piața și vezi ce se oferă!”.

Barcelona i-a luat pe Anthony Gordon, Karim Adeyemi și Jesse Bissewu, achiziționarea lui Rodri fiind iminentă, la fel ca revenirea lui João Cancelo. În plus, clubul încă mai caută un atacant central, prioritatea fiind Julián Álvarez.

Fostul campion olimpic a criticat Barcelona: „Nu-l dai cadou pe Ferran Torres! Ce iei de 50 de milioane?”
Ferran Torres sărută trofeul pe care Spania l-a câștigat datorită golul său din prelungirile finalei CM 2026 cu Argentina / Foto: Imago

În ceea ce privește plecările, Ansu Fati, Ian Virgili și Iñaki Peña au adus și ei venituri în vistieria blaugrana, în timp ce Ronald Araújo și Marc-André ter Stegen au fost împrumutați.

Cea mai semnificativă tranzacție s-a dovedit însă a fi cea a lui Ferran Torres, care, după patru ani și jumătate în tricoul catalanilor, cu 65 de goluri și 23 de assisturi în 207 partide, a plecat la PSG.

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează