INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Premieră în istoria de 129 de ani a lui Juventus » Nu a fost nici cu noroc: eșec în minutul 90+4!

Jucătorii lui Juventus au ieșit pe teren cu cardurile lor din jocul EA FC / foto: Guliver/gettyimages
Jucătorii lui Juventus au ieșit pe teren cu cardurile lor din jocul EA FC / foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 13 septembrie 2026 23:57 / Actualizat duminica, 13 septembrie 2026 23:58

Sassuolo a învins-o pe Juventus, 3-2 în etapa 4 din Serie A, la capătul unui joc în care echipa din Torino a bifat o premieră istorică!

Pentru prima dată în istoria de 129 de ani, Juventus a început un meci de campionat fără niciun jucător italian de câmp. Singurul jucător al locului care s-a regăsit în primul „11” bianconero a fost portarul Guglielmo Vicario.

Ineditul amănunt legat de echipa de start nu le-a purtat noroc oaspeților. Juventus a revenit în două rânduri după ce a fost condusă, dar în cele din urmă a pierdut după un gol venit în ultimul minut al jocului, 90+4, semnat chiar de un jucător pe care i l-a împrumutat adversarei de astăzi, Vasilije Adzic.

Juventus, învinsă de Sassuolo după o spectaculoasă ultimă jumătate de oră

Primul gol al partidei a venit târziu, abia în minutul 65, semnat de Sebastiano Esposito. Juventus a egalat printr-un jucător intrat pe parcurs, kosovarul Edon Zhegrova (82'), s-a văzut condusă din nou după reușita lui Kieron Bowie (89'), dar a avut puterea să mai echilibreze o dată tabela, tot prin stângul lui Zhegrova (90+1').

„Bătrâna Doamnă” s-a lansat în căutarea golului victoriei, dar de marcat, pe contraatac, avea să o facă tot Sassuolo, printr-un jucător luat sub formă de împrumut chiar de la Juve: Vasilije Adzic.

Iată cum a arătat primul „11” al lui Juventus astăzi și naționalitățile tuturor jucătorilor:

Vicario (Italia) - Kalulu (Franța), Bremer (Brazilia), Lucumi (Columbia), Celik (Turcia) - Douglas Luiz (Brazilia), Koopmeiners (Olanda) - Conceicao (Portugalia), N. Gonzalez (Argentina), Alajbegovic (Bosnia) - Kolo Muani (Franța).

Juventus, prima dată în istorie fără niciun jucător italian de câmp!

De altfel, Juve n-a avut pe teren jucător italian de câmp nici după efectuarea tuturor schimbărilor! Spalletti i-a aruncat în joc pe Zhegrova (Kosovo), Woltemade (Germania), Pape Matar Sarr (Senegal), Lloyd Kelly și Justin Oboavwoduo, cei din urmă englezi.

În mod normal, mijlocașul Manuel Locatelli ar fi jucat, dar el s-a accidentat grav și va sta departe de teren câteva luni. Un alt jucător italian care ar fi putut să apară, fundașul lateral Andrea Cambiaso, a fost la rândul său indisponibil.

Spalletti a avut 4 jucători italieni de câmp pe bancă: stoperii Gatti și Rugani, respectiv puștii Augusto Owusu (21 de ani) și Filippo Pagnucco (20).

Juventus are 7 puncte după 4 etape din noul sezon, o stagiune începută excelentă, cu două victorii, și continuată cu un egal și o înfrângere în ultimele două runde.

Citește și:
Gigi Becali, conflict în direct cu fostul mare internațional: „Câți ani ai tu de faci caterincă cu mine?”
Superliga
Gigi Becali, conflict în direct cu fostul mare internațional: „Câți ani ai tu de faci caterincă cu mine?”
Așteptat cu brațele deschise la un alt club din Superliga, după ce Gigi a anunțat că-l dă afară de la FCSB
Superliga
Așteptat cu brațele deschise la un alt club din Superliga, după ce Gigi a anunțat că-l dă afară de la FCSB
N-a mai prins lotul lui Hagi și tocmai a primit o veste cruntă
Nationala
N-a mai prins lotul lui Hagi și tocmai a primit o veste cruntă
Sorin Cârțu a văzut noua „perlă” de la FCSB și nu s-a abținut: „Mai trebuie să treacă multă apă pe Dâmbovița”
Superliga
Sorin Cârțu a văzut noua „perlă” de la FCSB și nu s-a abținut: „Mai trebuie să treacă multă apă pe Dâmbovița”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (2)
idunic_cel_mic
idunic_cel_mic  •  14 Septembrie 2026, 08:22

Si se miră ca nu mai ajung la mondiale.

utilizator șters
utilizator șters  •  14 Septembrie 2026, 01:40

asta se întâmplă cand academiile sunt pline de alții, iar ai tăi nu mai sunt interesați de fotbal.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close