INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AZERBAIDJAN

Scandal imens la Neftchi! „Mutu, ești cel mai incorect antrenor din lume! Al doilea nerușinat, după Reghecampf, profesorul tău”

Adrian Mutu are contract cu Neftchi până în 2025 Foto: Imago
Adrian Mutu are contract cu Neftchi până în 2025 Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 26 noiembrie 2023 17:12 / Actualizat duminica, 26 noiembrie 2023 18:03

Adrian Mutu nu a câștigat la Neftchi nici astăzi, 26 noiembrie, 1-1 acasă cu Araz, fiind egalat în prelungiri. „Sunt cel mai ghinionist antrenor din lume”, a spus antrenorul. Ultrași din Baku l-au atacat: „Ești cel mai incorect antrenor din lume. Al doilea nerușinat, după Reghecampf, profesorul tău”.

Nici pauza dedicată echipelor naționale nu l-a ajutat pe Adrian Mutu la Neftchi Baku. După 1-2 cu Sumqayit, pe 11 noiembrie, deși deschisese scorul, echipa sa nu a putut câștiga nici astăzi, 26 noiembrie. La fel, a înscris prima, dar Araz Naxcivan a egalat în al treilea minut de prelungire. 1-1.

Adrian Mutu: „Fotbalul te pedepsește. Îți «arde» sufletul"

Ambele meciuri au fost acasă, în capitala Baku, Neftchi fiind pe locul 6, mai jos de jumătatea clasamentului, după 14 etape. Numărul victoriilor și înfrângerilor în campionat e egal, 5-5.

La conferință, Mutu i-a surprins pe jurnaliști cu un început pozitiv, deși tocmai pierduse alte puncte pe teren propriu. 

„Sunt mulțumit cu jocul băieților. Acesta este fotbalul. Am avut mare ghinion, am fi putut câștiga cu 3-0 sau 4-0, dar s-a terminat 1-1. Uneori, fotbalul te pedepsește. Trebuie să continuăm la fel. Suntem pe drumul corect", a afirmat el, adăugând: „Numai rezultatul mă supără. Numai un punct când ar fi putut fi ușor 3-0. Asta te afectează, îți «arde» sufletul", a declarat tehnicianul, potrivit site-ului azer Sport Info.

Adrian Mutu: „Am pornit aici într-o misiune și doresc să o duc la capăt"

La finalul conferinței, a fost întrebat dacă părăsește Neftchi și Azerbaidjan încă din iarnă. Jurnaliștii nu au pronunțat cuvântul demisie, dar era ceea ce voiau să afle. Și mai aveau o curiozitate: „Presa română susține că se interesează de tine CFR Cluj. Te duci?".

S-a stins faimosul antrenor al Barcelonei învins de Steaua în finala din 1986: „Cea mai urâtă experiență a vieții. O înfrângere care mi-a dat coșmaruri”
ANGLIA
S-a stins faimosul antrenor al Barcelonei învins de Steaua în finala din 1986: „Cea mai urâtă experiență a vieții. O înfrângere care mi-a dat coșmaruri”

Mutu a răspuns: „Sunt cel mai ghinionist antrenor din lume, tocmai am primit un gol în ultimele secunde ale partidei. Am pornit aici într-o misiune și doresc să o duc la capăt. Nu e ușor deloc. Voi încerca să îndur, pentru că vreau să închei sezonul la Neftchi".

Adrian Mutu: „Am discutat cu directorul sportiv"

Furioși după alt joc fără victorie, ultrașii lui Neftchi i-au răspuns cu un atac violent pe Facebook: „Adrian Mutu, nu ești cel mai ghinionist, ești cel mai incorect antrenor din lume. Al doilea nerușinat după Reghecampf, profesorul tău".

Totuși, Mutu se gândește la perioada de transferuri din iarnă. „Am discutat cu directorul sportiv despre mercato. Ne gândim cum să îmbunătățim echipa. Vor fi unele schimbări".

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Mircea Lucescu vorbește despre pariurile ilegale din fotbal. De ce „deraiază” tinerii: „Știu a cui e vina!”
ANTRENORI
Mircea Lucescu vorbește despre pariurile ilegale din fotbal. De ce „deraiază” tinerii: „Știu a cui e vina!”
Șoc în Spania! Pep Guardiola, investigat într-o anchetă anti-terorism!
SPANIA
Șoc în Spania! Pep Guardiola, investigat într-o anchetă anti-terorism!
Citește și:
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Liga Campionilor
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Europa League
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Profit.ro
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (8)
steaua.libera
steaua.libera  •  26 Noiembrie 2023, 19:53

Ia uite cine vorbește… niște ciobănași. Ar trebui să-i pupe și degetele de la picioare, nu cred că e vreun antrenor în Azerbaidjan care să aibă 100+ goluri în Serie A

tristan
tristan  •  26 Noiembrie 2023, 19:30
Postat de ssLazio pe 26 Noiembrie 2023, 18:41

Jalnic antrenor, penibil discursul.

Nu cred că i jalnic.Cu Rapidul a scos maxim ce putea el scoate anul trecut. Eu cunosc mentalitatea azerilor pt că am stat câteva luni pe acolo Sa zicem sa nu inteligenta e punctul lor forte.Din care țări am vizitat ,as pune Azerbaidjan pe ultimul loc la capitolul asta

tristan
tristan  •  26 Noiembrie 2023, 19:26
Postat de parachioara5 pe 26 Noiembrie 2023, 18:16

...mai este un antrenor incorect mai mare decat cei doi Edy Iordanescu ...care nu face selectia pe competente ...

Mai nici mie nu mi place Edi dar acuma e momentul lui de vârf și nu cred că e cazul sa fie criticat Chestia cu selecția e discutabilă . Nu cred că a lăsat neselectionat vreun mare jucător român Mă bucur că nu i mai vad la lot pe Ivan ,Maxim și Mitrita .3 mâini moarte ,3 jucători supraevaluati

Vezi toate comentariile (8)
Comentează