INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Schimbări majore la Atletico Madrid » Ce jucători părăsesc campioana Spaniei şi ce transferuri pregătesc madrilenii

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat joi, 29 mai 2014 00:00 / Actualizat marti, 26 august 2014 21:36

Atletico Madrid a fost surpriza plăcută din sezonul recent încheiat. Trupa lui Diego Simeone a cîştigat titlul în La Liga, după o luptă strînsă cu Barcelona şi Real. Madrilenii au ajuns şi în finala Ligii Campionilor, unde au pierdut în prelungiri în faţa rivalilor din capitala Spaniei, scor 4-1.


Administratorul delegat al clubului, Gil Marin, a dezvăluit planurile de viitor ale clubului madrilen. ”Nu vrem şi nici nu avem nevoie să ne vindem vreun jucător de bază al echipei. Înţelegem faptul că fotbaliştii noştri vor să aibă parte de ceva mai bun şi sîntem dispuşi să îmbunătăţim condiţiile în funcţie de posibilităţile clubului. Nu vom negocia însă cu nici o altă formaţie posibile transferuri ale jucătorilor care dorim să continue”, a declarat oficialul celor de la Atletico conform Marca.

Cu toate aceastea, Diego Ribas este primul jucător care s-a despărţit de proaspăta campioană a Spaniei. Brazilianul se afla la final de contract şi şi-a luat la revedere de la fani printr-un mesaj postat pe contul său de Instagram. Fotbalistul are deja o nouă echipă, semnînd cu cei de la Fenerbache.

Un alt brazilian din echipa celor de la Atletico, Filipe Luis, este aproape de un transfer la Chelsea, echipa londoneză fiind dispusă să achite clauza de reziliere de 24 de milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile fundaşului stînga. Dacă mutarea se va concretiza, madrilenii s-au orientat deja asupra unui înlocuitor. Este vorba de Guilherme Siqueira, jucătorul celor de la Benfica, formaţie care a jucat finala Europa League, şi a pierdut-o, în acest an. Fotbalistul aparţine însă celor de la Granada, iar relaţiile bune pe care Atletico le are cu acest club prevăd o negociere profitabilă pentru ambele părţi.

Al treilea jucător care va părăsi echipa antrenată de Diego Simeone este David Villa. Conform celor de la Cadena Cope, atacantul a ajuns deja la un acord cu New York City pentru următoarele trei sezoane. În acest caz, cei de la Atletico se văd nevoiţi să-şi întărească forţa ofensivă. Prima variantă a madrilenilor este Roberto Soldado, de la Tottenham, care îşi doreşte să se întoarcă în Spania, campionatul în care a reuşit cele mai bune sezoane în tricoul Valenciei.

Repatrierea lui Soldado este însă destul e greu de realizat. Chiar dacă jucătorul este dispus să renunţe la o parte din banii pe care îi primeşte în Anglia, 5 milioane de euro pe sezon, cei de la Tottenham nu vor să-i dea drumul prea uşor atacantului pentru care au plătit 30 de milioane de euro. Cei de la Atletico au însă şi variante de rezervă. Este vorba de Alvaro Negredo, care nu trece printr-o perioadă tocmai bună la Manchester City şi Romelu Lukaku de la Chelsea.

Cei de la Atletico s-au interesat şi de serviciile lui Jackson Martinez şi Carlos Bacca, dar cei de la Porto cer o sumă mult prea mare de bani, în jur de 40 de milioane de euro.

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (3)
blaustein
blaustein  •  29 Mai 2014, 15:11
Postat de adi_dinamovistul pe 29 Mai 2014, 13:05

Atletico trebuie sa ii vanda pe bani buni (adica peste 25 de milioane euro) si pe arda turan si pe tiago si pe costa si pe miranda...si daca are si felipe luis oferta sa il dea si pe el....plus villa la ny....si sa aduca cu banii astia (probabil pe toti acesti jucatori vor primi peste 120 de milioane euro) 5-6 jucatori tineri de ecchipe gen Porto, Benfica sau din Brazilia sau Argentina...iar Diego Simeone o sa stie ce sa faca cu ei....pt ca acum jucatori gen arda sau tiago nu mai au motivatie;)..

Ai dreptate, deja vedetele echipei vor mai multi bani si desi clubul a spus ca e dispus sa imbunatateasca conditiile, nu pot rivaliza cu echipele bogate. Doar astia mai tineri, Koke, Courtois(imprumut), Alderweireld cred ca vor juca la fel de motivati si poate Mario Suarez, Gabi, Raul Garcia, Adrian... Cei enumerati de tine cred ca e mai bine sa fie vanduti.

ultraboss
ultraboss  •  29 Mai 2014, 15:05
Postat de adi_dinamovistul pe 29 Mai 2014, 13:05

Atletico trebuie sa ii vanda pe bani buni (adica peste 25 de milioane euro) si pe arda turan si pe tiago si pe costa si pe miranda...si daca are si felipe luis oferta sa il dea si pe el....plus villa la ny....si sa aduca cu banii astia (probabil pe toti acesti jucatori vor primi peste 120 de milioane euro) 5-6 jucatori tineri de ecchipe gen Porto, Benfica sau din Brazilia sau Argentina...iar Diego Simeone o sa stie ce sa faca cu ei....pt ca acum jucatori gen arda sau tiago nu mai au motivatie;)..

Tiago are 33 de ani.....

adi_dinamovistul
adi_dinamovistul  •  29 Mai 2014, 13:05

Atletico trebuie sa ii vanda pe bani buni (adica peste 25 de milioane euro) si pe arda turan si pe tiago si pe costa si pe miranda...si daca are si felipe luis oferta sa il dea si pe el....plus villa la ny....si sa aduca cu banii astia (probabil pe toti acesti jucatori vor primi peste 120 de milioane euro) 5-6 jucatori tineri de ecchipe gen Porto, Benfica sau din Brazilia sau Argentina...iar Diego Simeone o sa stie ce sa faca cu ei....pt ca acum jucatori gen arda sau tiago nu mai au motivatie;)..

Vezi toate comentariile (3)
Comentează