Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 03 octombrie 2026 23:53 / Actualizat sambata, 03 octombrie 2026 23:57
Posibilitatea ca Manchester City să fie deposedată de trofeele cucerite între 2009 și 2018 a stârnit o vie dezbatere între fostele glorii ale lui Manchester United. Paul Scholes nu e de acord cu Wayne Rooney, după ce fostul atacant a declarat că nu și-ar dori medalia din 2011-2012.
În centrul discuției se află decizia unei comisii independente, care i-a găsit pe „cetățeni” vinovați de toate cele 115 capete de acuzare privind încălcarea regulilor financiare din Premier League.
Clubul de pe Etihad a contestat deja decizia și continuă să nege categoric toate acuzațiile, însă retragerea a nouă trofee și acordarea acestora ocupantelor locului secund reprezintă unul dintre scenariile de sancționare posibile.
Paul Scholes: „Îmi vreau medalia”
Dacă această măsură va fi pusă în aplicare, Manchester United ar urma să moștenească titlul din sezonul 2011-2012, pierdut în ultima etapă.
În fața acestei perspective, Wayne Rooney a refuzat categoric o astfel de medalie, în timp ce Paul Scholes a venit imediat cu o replică tranșantă.
„Tot aud foști colegi spunând că vor să li se retragă trofeele, dar că ei nu își doresc medaliile... Dă-o încolo de treabă, sunt lacom, eu îmi vreau medalia!”, a scris Scholes pe Instagram.
1,075 miliarde de euroar fi ascuns Manchester City între 2009 și 2018
Ce declarase Wayne Rooney
Atitudinea lui Scholes este împărtășită și de alți doi foști coechipieri, Rio Ferdinand și David de Gea, care și-au exprimat de asemenea dorința de a primi distincțiile.
O viziune total opusă față de cea a golgheterului all-time al clubului de pe Old Trafford. Prezent în podcastul Stick To United, Wayne Rooney a explicat de ce nu ar fi de acord cu o asemenea recunoaștere.
„Am auzit că Rio a vorbit despre posibilitatea de a primi o altă medalie de campion în Premier League... Sincer să fiu, nu m-aș simți deloc confortabil să accept încă o medalie în Premier League.
Nu cred că o merităm, nu am făcut destul în acel sezon pentru a câștiga campionatul. Aveam un avans de șase sau șapte puncte cu patru sau cinci etape înainte de final și am dat cu piciorul la tot.
Am urmărit tot ce a apărut în ultimele zile, am ascultat opiniile oamenilor și încercam să mă pun în pielea unui jucător de la Man City... Sunt fotbaliști, dau totul pe teren pentru a câștiga Premier League și, în mintea lor, chiar au reușit asta.
Dacă acei jucători habar nu aveau ce se întâmplă la nivelul conducerii, iar o astfel de decizie m-ar viza pe mine... Aș fi complet devastat.
Se poate întâmpla, le pot retrage [medaliile], dar eu nu aș vrea-o, pentru că nu consider că, ca echipă, am meritat-o în acel an, din moment ce evident nu am terminat pe primul loc. Așa că, atunci când văd foști colegi care spun 'vreau o medalie', eu sunt mulțumit cu cele cinci pe care le-am câștigat.
Pe aceasta nu aș vrea-o. Ar trebui să fie deposedați pentru ceea ce au făcut patronii? Da, poate, dar eu nu m-aș simți confortabil să o accept”, a spus Rooney, citat de A Bola.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”