INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BAYERN MUNCHEN

Schweini la United. Scandal în Bavaria » Plecarea lui Schweinsteiger la Manchester i-a înfuriat pe fanii lui Bayern

Articol de - Publicat duminica, 12 iulie 2015 00:00

Suporterii susțin că mijlocașul de 30 de ani n-ar fi fost vîndut dacă Uli Honess, condamnat pentru evaziune fiscală, mai era președinte. Iar antrenorului Guardiola îi reproșează că-i îndepărtează din echipă pe jucătorii germani

Ieri trebuia să fie sărbătoare la Munchen, pe Allianz Arena. Revederea suporterilor cu jucătorii lui Pep Guardiola, prezentarea noilor achiziții, un meci între legendele lui Bayern și ale Interului. Dar totul s-a transformat într-un scandal cînd fanii au aflat de la directorul executiv Karl-Heinz Rummenigge că Bastian Schweinsteiger, 30 de ani, a fost vîndut lui Man. United.

"Noi am încercat să-l convingem să rămînă. I-am propus prelungirea contractului scadent în 2016 cu doi ani. Însă el a insistat că-și dorește această experiență în străinătate și l-am înțeles", a explicat Rummenigge. Degeaba. Pe forumuri și pe rețele de socializare, suporterii au declanșat un atac fără precedent la adresa șefilor clubului. "Așa ceva nu s-ar fi întîmplat sub conducerea lui Uli Honess! Nici un club mare nu-și vinde legendele", a punctat "La Bestia Negra", un site extrem de influent al fanilor munchenezi, cu 200.000 de followers numai pe Facebook.

Nici Pep n-a scăpat. Deși Rummenigge a precizat că Schweinsteiger nu pleacă pentru că n-ar mai fi dorit de Guardiola, mulți sînt de părere că tehnicianul catalan "vrea să facă din Bayern o a doua Barcelona. Abia dacă mai vezi cîte-un jucător german în echipă".

20.000.000 €va plăti Manchester lui Bayern în schimbul lui Schweinsteiger

3 anie durata contractului pe care campionul mondial din 2014 îl va semna cu United

10.000.000 €pe sezon va fi salariul mijlocașului de 30 de ani pe Old Trafford

"You dirty Schwein!"

Achiziționarea lui Schweinsteiger, la solicitarea expresă a managerului Van Gaal, readuce în prim-plan incidentul cu Wayne Rooney din "sferturile" Ligii 2014. În prima manșă, pe Old Trafford (1-1), Schweini a egalat pentru Bayern și apoi a fost expediat la vestiar, urmare a unui tackling la Rooney. Neamțul i-a reproșat atacantului de la United că a exagerat pentru a obține eliminarea sa, iar a doua zi, Daily Mirror a titrat: "You dirty Schwein!" (porc murdar). Prilej pentru tabloidul Bild să se întrebe: "Oare cum va fi primit acum Bastian la Manchester?".

Cifrele transferului
20 de milioane € a costat Schweini
10 milioane € va fi salariul anual
3 ani este durata contractului

Darmian, transferat. Își pierde United ambii portari?

Fundașul Matteo Darmian (AC Torino) va fi a treia achiție a lui Man. United în acest mercato estival, după Depay și Schweinsteiger. Preț: 17 milioane E. În schimb, "diavolii" se află pe punctul de a-și pierde ambii portari. Titularul De Gea e foarte aproape de un transfer la Real Madrid, iar rezerva Victor Valdes a devenit ținta lui Antalyaspor. Turcii au ambiții mari pentru sezonul viitor și l-au adus pe Eto'o, coleg cu Valdes și la Barca. Ronaldinho, în schimb, s-a răzgîndit și va semna cu Fluminense.

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
Superliga
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează