Articol de GSP - Publicat duminica, 05 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 05 ianuarie 2014 17:02
Tehnicianul echipei AC Milan, Massimiliano Allegri, a declarat că va pleca de la formaţia milaneză la finalul sezonului şi că această decizie a sa, luată încă din vara trecută, este irevocabilă.
"Vreau să îmi închei cei patru ani la Milan în cel mai frumos mod. Vom vedea ce va fi, dar eu am luat o decizie şi nu se va schimba. Am fost foarte clar, este o hotărîre luată în vară şi pe care am anunţat-o administratorului delegat Adriano Galliani înainte de Crăciun. Consider că am avut o activitate bună, în patru ani", a spus Allegri.
Allegri a cîştigat un titlu şi o supercupă în perioada petrecută la AC Milan.
Printre favoriţii pentru a-i succede lui Allegri se numără olandezul Clarence Seedorf şi italianul Filippo Inzaghi.
AC Milan va întîlni, luni, pe teren propriu, echipa Atalanta Bergamo, în etapa a XVIII-a a campionatului Italiei.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.