INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FIFA

Mesaj dur din Anglia » Șeful Premier League, atac la adresa FIFA: „A apăsat butonul de autodistrugere”

Richard Masters, directorul executiv al Premier League, atac la adresa FIFA // foto: imago images
Richard Masters, directorul executiv al Premier League, atac la adresa FIFA // foto: imago images

Articol de - Publicat miercuri, 19 august 2026 09:02 / Actualizat miercuri, 19 august 2026 09:02

Richard Masters, directorul executiv al Premier League, l-a criticat dur pe președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, și a cerut înlocuirea acestuia la conducerea organizației.

Acesta speră că va fi găsit un candidat potrivit care să poată implementa schimbări pozitive în organizație.

„FIFA ar trebui să gestioneze Campionatul Mondial în beneficiul viitorului fotbalului”

Potrivit lui Richard Masters, FIFA și-a „apăsat butonul de autodistrugere” prin planul său eșuat de a vinde investitorilor acțiuni la viitoarele Campionatele Mondiale. Consecințele acestei decizii ar trebui luate în considerare în căutarea unei noi direcții pentru fotbal, a spus el.

„FIFA nu ar trebui să ia niciodată în considerare vânzarea de acțiuni la Campionatul Mondial. Este o organizație non-profit și ar trebui să gestioneze această competiție în beneficiul viitorului fotbalului.

FIFA a apăsat butonul de autodistrugere, iar consecințele acestui fapt se reflectă în soluțiile care trebuie găsite”, a declarat Masters pentru BBC.

Mesaj dur din Anglia » Șeful Premier League, atac la adresa FIFA: „A apăsat butonul de autodistrugere”
Richard Masters

Prin urmare, el a salutat decizia Asociației Engleze de Fotbal (FA) de a nu-l susține pe Infantino la alegerile pentru președinția FIFA din martie 2027. Elvețianul în vârstă de 56 de ani se confruntă cu critici semnificative, în special din Europa, Asia, America Centrală și de Nord. Masters speră, de asemenea, că va fi găsit un „candidat al unității” care să poată implementa schimbări pozitive în organizație.

Gianni Infantino conduce FIFA din 2016 și intenționează să candideze din nou. Deocamdată nu are un contracandidat, termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind 18 noiembrie.

„Un astfel de candidat al unității ar trebui să aibă în programul său reforma FIFA și, eventual, reforma rolului președintelui și a relației sale cu celelalte structuri”, a subliniat Richard Masters.

Planul la care a renunțat Gianni Infantino

Scandalul a început la finalul lunii iulie, atunci când s-a aflat că președintele FIFA vrea să privatizeze Campionatul Mondial și să vândă o parte din drepturile comerciale unor investitori privați. Astfel, Gianni Infantino se aștepta ca veniturile să fie puțin peste 4 miliarde de dolari americani (aproximativ 3,5 miliarde de euro).

Pentru UEFA și președintele Aleksander Ceferin, acest plan nu a fost văzut ca unul pozitiv, iar FIFA a renunțat la decizia acesta.

Citește și:
Soția fotbalistului de la Rapid a rămas marcată de ce i s-a întâmplat după meci: „Cel mai bun moment, ever!”
Superliga
Soția fotbalistului de la Rapid a rămas marcată de ce i s-a întâmplat după meci: „Cel mai bun moment, ever!”
Reacția ungurilor după umilința României din Polonia: au descris-o într-un singur cuvânt
Nationala
Reacția ungurilor după umilința României din Polonia: au descris-o într-un singur cuvânt
Florin Prunea, exploziv: „«Băi, Gică, vezi-ți, mă, de treaba ta! Nu ai ce să cauți la națională”
Nationala
Florin Prunea, exploziv: „«Băi, Gică, vezi-ți, mă, de treaba ta! Nu ai ce să cauți la națională”
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează