INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPECIAL

SERIAL GSP.RO Idoli uitați: Înainte de Pele, a existat Jose Andrade » Perla Neagră sud-americană

Jose Andrade, primul star al fotbalului, într-o călătorie cu trenul // Foto: lacelesteblog.com
Jose Andrade, primul star al fotbalului, într-o călătorie cu trenul // Foto: lacelesteblog.com

Articol de - Publicat duminica, 12 aprilie 2015 14:49

Una din legendele fotbalului ne spune că înainte de Pele exista un alt fotbalist care era considerat cel mai bun din toate timpurile. Acesta era Jose Andrade, jucător din Uruguay, rămas cunoscut în istorie și ca ”Perla Neagră”.

Jose e un fotbalist reprezentativ pentru perioada romantică a fotbalului. S-a născut în noiembrie 1901 din mamă argentiniancă și tată despre care se crede că ar fi fost un sclav african expert în magie, scăpat din Brazilia. Prima sa experiență în fotbal a fost ca junior la Miramar Misiones FC, echipă din Montevideo.

A evoluat timp de doi ani la acest micuț club, după care a făcut saltul la seniori și a semnat cu Bella Vista. După alți doi ani, Andrade a semnat cu un al treilea club din Montevideo, dar și cel pentru care avea să evolueze cel mai mult în cariera sa: Nacional.

Rol decisiv în sistemul 2-3-5

Jose a prins perioada de început a fotbalului în care se juca cu mulți atacanți, iar apărarea trecea pe plan secund. La Nacional se juca în sistemul 2-3-5, iar Andrade evolua ca mijlocaș dreapta, un rol esențial în coordonarea echipei sale.

După cinci ani petrecuți la Nacional, jucătorul încearcă și o experiență la rivalii de la Penarol Montevideo. La acest club a prins doar doi ani, după care a avut câteva experiențe nereușite la Atlanta și Lanus-Talleres, alte două echipe în Montevideo.

În 1933 renunță la fotbal după ce a prins 17 meciuri la Wandereres. Un amănunt interesant este faptul că în perioada cât a fost activ a jucat doar pentru echipe din Montevideo, deși a avut numeroase oferte, inclusiv din Europa.

Surse neconfirmate susțin că peste un an, Andrade a încercat o revenire la un club din Argentina, unde ar fi jucat 21 de meciuri, după care și-ar fi pus definitiv ghetele în cui.

Erou la națională

Jose e cu siguranță una din stelele naționalei din Uruguay. A debutat în 1922, iar un an mai târziu era un pilon important al echipei care câștiga Cupa Americii.

O performanță mult mai importantă a fost câștigarea medaliilor de aur la Jocurile Olimpice din 1924, de la Paris, competiție în care Andrade a fost desemnat cel mai bun fotbalist.

Patru ani mai târziu, Uruguay, cu ”Perla Neagră” printre vedete, devenea din nou campioană olimpică după o finală rejucată cu Argentina. Primul meci se terminase egal, iar regula de atunci era ca la egal meciurile se rejoacă.

Cireașa de pe tort a performanțelor reușite de Jose a fost câștigarea primului Campionat Mondial la fotbal, organizat chiar în Uruguay, competiție la care a fost prezentă și România. În finală, naționala gazdă a câștigat cu 4-2 contra Argentinei.

Andrade s-a retras și de la națională în 1933, având în palmares două medalii olimpice, un campionat mondial, 3 Cupe ale Americii, dar și patru titluri naționale cu echipa de club. IFFHS l-a clasat pe locul 29 într-un top al celor mai buni jucători din toate timpurile.

GSP.RO lansează un serial dedicat idolilor uitați, fotbaliști care au influențat istoria acestui joc și au realizat performanțe notabile, însă de care nu ne mai amintim prea bine.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează