CAMPIONATE    •   FC BARCELONA

Și-a lansat candidatura cu un avertisment dur pentru Barcelona: "În ritmul ăsta, vom ajunge precum AC Milan"

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Miercuri, 12 Septembrie 2018

Victor Font, un om de afaceri catalan, vrea să fie președintele FC Barcelona. E de părere că acest club are nevoie urgentă de o schimbare în management. În privința stilului de joc, își dorește ca echipa să revină la stilul idolului său, Johan Cruyff.

Asta implică readucerea la Barcelona a mai multor jucători crescuți de club, dar plecați acum la diferite cluburi din toate lumea. Font vrea ca actualii mari fotbaliști ai Barcelonei să facă parte din conducere după ce pun ghetele în cui.

"Momentan, Barça arată foarte bine. Mă îngrijorează cum va arăta Barça în 2025. Actualul mod de a genera venituri mă preocupă, pentru că vom avea dificultăți în a continua să fi competitivi la nivel înalt.

În ultimii ani, cluburile nu au fost gestionate profesionist. Alți actori ca Liga, Federația sau mari multinaționale iau mare parte din ceea ce generează cluburile. Trebuie să eliminăm intermediarii.

Am putea genera conținut audiovizual pe care apoi l-am putea distribui și monetiza către suporterii noștri. Altă variantă e comercializarea mărcii Barça. La nivel de distribuție, dacă vinzi o eșarfă în Brazilia, există 6 intermediari înainte să ajungă la connsumator. Avem 400-500 de milioane de fani în toată lumea la care trebuie să ajungem în mod direct. Viitorul depinde de ei, sunt forța noastră.

Gestionarea talentului de care dispunem nu a urmat o idee fixă în ultimii ani, mulți jucători au plecat în alte părți ale lumii. Din acest motiv, dacă vom continua așa, am putea ajunge ca AC Milan. E foarte posibil", spune Font într-un interviu acordat pentru Marca.

Font crede că lucrurile nu mai funcționează la fel de bine la club și e decis să aducă în conducere, dacă va fi președinte, glorii ale clubului care să știe foarte bine ce trebuie să facă. Un exemplu e Gerard Pique.

"În fotbal, ai nevoie de foștii fotbaliști, dar nu de numele lor, ci de tipi care să știe să analizeze, să înțeleagă și să cunoască modelul de joc pe care vrem să-l conservăm.

Pique e un exemplu de cineva care are mult talent nu doar în fotbal. Are preocupări care trebuie canalizate pentru binele clubului. Pe el îl motivează pasiunea pentru Barça.

Barça nu a pierdut modelul Cruyff, dar pare că în anumite momente au fost luate decizii care nu sunt în concordanță cu acest stil. În ultimii ani, au fost la cârma echipei antrenori care nu aveau profil Barça și li s-au dat funcții pe partea executivă unor oameni care nici nu cred, nici nu au cunoștință despre acest model. Din această cauză, s-au luat decizii în privința achizițiilor și a plecărilor care nu sunt în concordanță cu modelul clubului.

Au plecat mulți oameni care cunoșteau foarte bine filosofia La Masia. Ca să ne asigurăm că vom continua să producem jucători buni, trebuie să avem mare grijă de academie, nu doar din vorba, ci aducând la club cei mai buni oameni care cunosc modelul.

Există puști care țin cu Barcelona, dar nu vor să fie aici. Dacă vom face lucrurile așa cum trebuie, vom reuși să-i aducem acasă".

15287105631468
foto: Marca.com

Victor Font e un om de afaceri catalan. S-a născut la Granollers, în 1972, și e co-fondator și director general al companiei multinaționale Delta Partners, specializată în servicii de consultanță strategică și investiții în telecomunicații, media și digital

El vrea să-i ia locul actualului președinte al Barcelonei, Josep Maria Bartomeu. Alegerile ar urma să aibă loc în 2021.

Comentarii (2)

Cami Nebi  •  12 Septembrie 2018, 18:04

Aseara,in echipa Spaniei care a invins Croatia eracun singur jucator de la Barcelona in primul unsprezece:Busquets.Spune multe acest lucru.

Dani Dany  •  12 Septembrie 2018, 17:38

2025??? Eu zic chiar mai repede. Ce a produs la masia in ultimii 5 ani, nimic. Se retrage messi si suarez, gata. Vine o noapte polara.

Vezi toate comentariile (2)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
11:00 Fotbal, Liga 2

Pandurii Târgu Jiu - Petrolul 52

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
13:00 Fotbal, La Liga

Leganes - Valencia

Digi 2, Telekom 4
13:30 Fotbal, Serie A

Sampdoria - Cagliari

Digi 4, Telekom 3
14:00 Fotbal, Liga 1

Dunărea Călărași - Dinamo

Digi 1, Telekom 1, Look
14:00 Fotbal, Bundesliga 2

Jahn Regensburg - Hamburger

Digi 3
14:00 Fotbal, Premier League

Chelsea - Brighton

Telekom 2
16:00 Fotbal, Serie A

Bologna - Juventus

Digi 2
16:00 Fotbal, Ligue 1

Nantes - Bordeaux

Digi 4
16:00 Fotbal, Premier League

Man. United - Liverpool

Telekom 2
16:00 Fotbal, Premier League

Arsenal - Southampton

Telekom 3
17:00 Fotbal, Liga 1

Botoșani - Gaz Metan Mediaș

Digi 1, Telekom 1, Look
17:00 Rugby, Turneul celor 6 Națiuni

Italia - Irlanda

Telekom 4
17:15 Fotbal, La Liga

Atletico Madrid - Villarreal

Digi 3
18:00 Tenis, WTA

Turneul din Budapesta

Digi 4
19:00 Fotbal, Bundesliga

Dortmund - Leverkusen

Digi 2, Telekom 3
19:00 Fotbal, Serie A

AC Parma - Napoli

Digi 3, Telekom 2
19:30 Fotbal, La Liga

Valladolid - Betis

Telekom 4
20:00 Fotbal, Liga 1

FCSB - Craiova

Digi 1, Telekom 1, Look
20:00 Handbal M

Montpellier - Barcelona

Digi 4
21:30 Fotbal, Serie A

Fiorentina - Inter

Digi 3, Telekom 3
21:45 Fotbal, La Liga

Levante - Real Madrid

Digi 2, Telekom 2
22:00 Tenis, ATP

Turneul din Rio de Janeiro

Digi 4
22:30 Baschet, NBA

Toronto - Orlando

Telekom 4
Program TV complet

Liga 1

Vi 22.02.19
20:00
Sepsi OSK
0
Viitorul
0
Sa 23.02.19
17:00
Astra Giurgiu
Butean 49
1
Hermannstadt
0
Sa 23.02.19
20:00
Poli Iași
0
CFR Cluj
Tucudean 90
1
Du 24.02.19
14:00
Călărași
-
Dinamo
-
Du 24.02.19
17:00
FC Botoșani
-
Gaz Metan
-
Du 24.02.19
20:00
FCSB
-
CSU Craiova
-
Lu 25.02.19
20:00
Chiajna
-
FC Voluntari
-
Liga 1 LIVE: www.gsp.ro și www.facebook.com/GazetaSporturilor/ Toate meciurile sunt transmise de Telekom Sport, DigiSport și LookTV