INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Și-a pierdut răbdarea! Măsură dură luată de patronul lui Manchester United

Sir Jim Ratcliffe reduce salariile jucătorilor de la Manchester United. Foto: Instagram
Sir Jim Ratcliffe reduce salariile jucătorilor de la Manchester United. Foto: Instagram

Articol de - Publicat joi, 13 martie 2025 16:58 / Actualizat joi, 13 martie 2025 16:59

Sir Jim Ratcliffe, acționarul minoritar al lui Manchester United, intenționează să continue politica de reducere a cheltuielilor, iar de această dată măsura va afecta și jucătorii.

Miliardarul britanic va încerca să renegocieze contractele jucătorilor de la prima echipă și să le diminueze semnificativ salariile. În schimb, clubul le va oferi fotbaliștilor bonusuri consistente, care vor depinde de performanțele echipei, conform publicației „The Sun”, citat de Sportal.bg.

UEFA a publicat DOVADA VIDEO: Julian Alvarez a atins mingea cu ambele picioare!
ATLETICO - REAL MADRID
UEFA a publicat DOVADA VIDEO: Julian Alvarez a atins mingea cu ambele picioare!

Sir Jim Ratcliffe reduce salariile jucătorilor de la Manchester United

Ratcliffe, care a concediat deja aproximativ 450 de angajați ai clubului, a recunoscut acum câteva zile că „unii dintre jucători nu sunt suficient de buni, iar alții sunt plătiți prea mult”.

„Clubul trece la contracte bazate pe performanță. Acest aspect a fost deja discutat cu agenții. Vom continua să oferim salarii competitive, dar trebuie să ne asigurăm că avem rezultate pentru banii investiți. Trebuie să ne gestionăm eficient bugetul alocat salariilor”, a declarat o sursă apropiată clubului.

Patronul lui Manchester United și-a distrus jucătorii: „Nu sunt suficient de buni!”

Manchester United trece printre cele mai slabe sezoane din istoria clubului. Formația pregătită de Ruben Amorim ocupă locul 14 în Premier League, cu 34 de puncte după 28 de etape. Singura competiție pe care „diavolii roșii” o mai pot câștiga în acest sezon este Europa League.

Și-a pierdut răbdarea! Măsură dură luată de patronul lui Manchester United
Sir Jim Ratcliffe // Foto: Imago

La peste un an de când Sir Jim Ratcliffe (72 ani) a devenit coproprietar al gigantului de pe Old Trafford, miliardarul a criticat achizițiile prea scumpe din ultimii ani.

„Dacă ne uităm la jucătorii pe care i-am adus vara trecută, sau la cei pe care nu i-am adus, asta se datorează faptului că i-am cumpărat pe Onana, Hojlund, Casemiro, Sancho sau Antony. Toate aceste transferuri din trecut, fie că fanilor le place sau nu să audă asta, ne-au creat această problemă și trebuie să o rezolvăm. Sancho este acum împrumutat la Chelsea, plătim jumătate din salariul lui și în vară vom avea o altă tranșă de 20 de milioane de euro de achitat (n.r. - către Borussia Dortmund)”, a spus Sir Jim Ratcliffe.

Citește și:
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Aleasă cea mai frumoasă femeie a țării în 2022, acum atacă titlul mondial: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Aleasă cea mai frumoasă femeie a țării în 2022, acum atacă titlul mondial: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
FCSB, în frunte cu Reghecampf, la Salonul Auto București » „Eu sunt cel mai bun șofer! Dacă luăm titlul...”
Superliga
FCSB, în frunte cu Reghecampf, la Salonul Auto București » „Eu sunt cel mai bun șofer! Dacă luăm titlul...”
„Chemați întăriri!” » Incidente grave în Sibiu, în apropierea a două licee, înainte de Poli Timișoara - Steaua
Liga 2
„Chemați întăriri!” » Incidente grave în Sibiu, în apropierea a două licee, înainte de Poli Timișoara - Steaua
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează