INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Situație incredibilă » Cremonese și-a uitat portarul, iar autocarul clubului a plecat fără el

Emil Audero, Portarul lui Cremonese a fost uitat de autocarul echipei / Imago Images
Emil Audero, Portarul lui Cremonese a fost uitat de autocarul echipei / Imago Images

Articol de - Publicat luni, 26 ianuarie 2026 16:55 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2026 16:55

Portarul lui Cremonese, Emil Audero (29 de ani), a fost uitat pe stadionul lui Sassuolo după meciul de duminică dintre cele două echipe din Serie A, partidă în care gazdele s-au impus cu scorul de 1-0.

După interviurile tradiționale de după partidă, portarul a rămas la vorbă cu doi jurnaliști, iar autocarul clubului a plecat fără el.

Portarul lui Cremonese a fost uitat de autocarul echipei

O întâmplare amuzantă a avut loc în Serie A. După înfrângerea în fața lui Sassuolo, Emil Audero, portarul indonezian al echipei Cremonese, a rămas în zona mixtă pentru a vorbi cu mai mulți jurnaliști indonezieni, dar și cu alt jucător indonezian, potrivit sport.sky.it. Jucătorii echipei s-au schimbat, s-au urcat în autocar și au plecat, dar fără Audero.

  • Audero a crescut în Italia și a jucat pentru echipele de juniori ale Italiei, dar tatăl său este indonezian. Portarul a ales să joace pentru Indonezia și anul trecut a debutat pentru echipa națională a țării. După meciul cu Sassuolo, s-a întâlnit cu fotbalistul gazdelor Jay Idzes, care are, de asemenea, rădăcini indoneziene, iar acesta a fost un alt motiv pentru care a întârziat și a ratat autocarul.

În urma incidentului, clubul i-a asigurat portarului o mașină, pe care a folosit-o pentru a călători la Cremona și a se alătura coechipierilor săi.

Acest rezultat a reprezentat prima victorie a lui Sassuolo din decembrie 2025 (2-1 cu Fiorentina), echipa ocupând locul 11, cu 26 de puncte. Între timp, Cremonese se află 3 poziții sub gazdele de duminică, pe locul 13, cu 23 de puncte.

Situație incredibilă » Cremonese și-a uitat portarul, iar autocarul clubului a plecat fără el
Emil Audero, Portarul lui Cremonese a fost uitat de autocarul echipei / Imago Images

Pentru Cremonese urmează un duel dificil, contra liderului Inter. Partida este programată duminică, 1 februarie, de la ora 19:00.

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Precizie milimetrică! Jovo Lukic, gol fabulos cu Petrolul, dintr-un unghi imposibil
Superliga
Precizie milimetrică! Jovo Lukic, gol fabulos cu Petrolul, dintr-un unghi imposibil
Incredibil: „centralul” de la Erevan le-a prezentat scuze oltenilor, după eliminare! „Îmi pare rău că n-am dat fault”
Europa League
Incredibil: „centralul” de la Erevan le-a prezentat scuze oltenilor, după eliminare! „Îmi pare rău că n-am dat fault”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează