INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA - BRAZILIA 1-0

Starul Barcelonei a învins Brazilia » A rezolvat Messi

Articol de - Publicat joi, 18 noiembrie 2010 00:00

Atacantul Barcelonei a decis clasicul sud-american în prelungiri, dintr-o acţiune personală.

Lionel Messi nu mai e doar mîndria Barcelonei. Cu golul prin care a decis aseară amicalul contra marii rivale Brazilia (1-0), el şi-a cîştigat acum şi aprecierea suporterilor argentinieni, ce l-au criticat deseori pentru discreţia de la "naţională" .

Reuşita sa a venit în prelungirile meciului de la Doha, cumva împotriva cursului jocului. Cu Ronaldinho în echipă după 18 luni de exil, impus de fostul selecţioner, Dunga, Brazilia în varianta Mano Menezes a arătat mai bine decît "pumele" lui Sergio Batista. Totuşi, la pauză, scorul marilor ocazii a fost 1-1. Dani Alves a nimerit "transversala" (18), iar Messi i-a replicat cu o bară (39).

Şi în partea a doua tot Brazilia a făcut muzica. Dar ratările, Robinho în special, au privat-o de golul pe care l-ar fi meritat. N-a marcat Selecao, a făcut-o Messi, aflat abia la a doua reuşită pentru Argentina în acest an.

ADVERSARI / Slovacia - Bosnia 2-3
Bosniaci cu tupeu
Dacă n-ar fi fost locaţia, Bratislava, ai fi zis că Bosnia dispută amicalul cu Slovacia (3-2) acasă. După golul din debut al amfitrionilor, adversarii "tricolorilor" în preliminariile Euro 2012 (26 martie) au pus stăpînire pe joc. Medunjanin a egalat cu un şut de la 12 metri (28), Pjanici a făcut 2-1 (50), iar Dzeko, servit de acelaşi Pjanici, a dus scorul la 3-1. Apărarea oaspeţilor a mai cedat şi ea o dată, dar a rezistat presiunii din final a slovacilor. Selecţionerul Safet Suşici a mizat pe Sehici - Vranjes, Spahici, Pandza, Lulici - Salihovici, Rahimici, Medunjanin, Pjanici (86 Ibricici) - Misimovici (76 Muslimovici) - Dzeko (83 Ibisevici). (Aurelian Botezatu)

Ronaldo a trecut la varianta mohican
PORTUGALIA. Cristiano Ronaldo a surprins la antrenamentele Portugaliei. Nu prin vreo execuţie ori vreun dribling. Atacantul Realului a captat atenţia datorită noii frizuri, imitînd-o pe cea a vechilor indieni mohicani. Mai precis, tuns foarte scurt în lateral şi "creastă" lată sus. Cînd l-a văzut aşa, selecţionerul Paulo Bento s-a supărat. "Ce ţi-ai făcut la păr? Ar trebui să fii mai serios", l-a luat tare fostul internaţional. Ceilalţi jucători s-au amuzat însă pe seama lui Ronaldo, care a rîs pe rupte la glumele lor. Cum s-a ajuns la o asemenea freză? Nu în urma unui pariu pierdut sau a unui capriciu, ci pur şi simplu atacantul lusitan a căutat o schimbare de imagine. (Constantin Popescu)

Citește și:
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » IMAGINI + marea problemă
Altele
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » IMAGINI + marea problemă
MM Stoica a avut dreptate: Auda chiar e slabă! Călăul FCSB-ului, spulberat în turul 3 preliminar al Conference League
Conference League
MM Stoica a avut dreptate: Auda chiar e slabă! Călăul FCSB-ului, spulberat în turul 3 preliminar al Conference League
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”
Altele
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”
Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”
Europa League
Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Profit.ro
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mihai Bobonete, noul acționar al Universității Craiova: „De fapt, ăsta este scopul venirii mele aici”

Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”


Comentarii (2)
brod
brod  •  18 Noiembrie 2010, 08:31

lasa-l domnule! isi pastreaza energia si "ideile" pentru de-alde gigi becali, mutu, borcea... oameni grei, nu ca aia de dincolo! si rrromani de-ai nostri, adevarati!

rngade
rngade  •  18 Noiembrie 2010, 03:46

Asta-i tot ce-ai avut de zis, ziaristule?...Dupa doua super-meciuri (asta in cazul in care le-ai vazut nu doar ai citit rezultatul pe undeva...) atat ai tu de zis?!!!...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează