INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Incredibil cu cine a semnat Steliano Filip, ajuns la 31 de ani

Steliano Filip va juca pentru Union Edelweiss Linz, liga a patra din Austria // FOTO: Imago Images
Steliano Filip va juca pentru Union Edelweiss Linz, liga a patra din Austria // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 13 februarie 2026 18:37 / Actualizat vineri, 13 februarie 2026 18:45

Steliano Filip (31 de ani), fostul fundaș stânga de la Dinamo, a semnat cu o formație din liga a patra austriacă! Este vorba despre Union Edelweiss Linz. Fotbalistul era liber de contract după despărțirea de CS Lotus Băile Felix, echipă aflată în Liga 3 din România.

Alexa Krenek, președintele clubului din România, explicase că fotbalistul a solicitat rezilierea. Motivul? O experiență la o echipă din Austria pentru că acolo locuiesc socrii și a locuit și soția lui.

Steliano Filip va juca pentru Union Edelweiss Linz, liga a patra din Austria!

Union Edelweiss Linz a fost înființată în 1948. Evoluează în ligile inferioare din Austria, mai exact în Landesliga Oberösterreich.

Clubul are un lot de aproximativ 20 de jucători și joacă pe stadionul Sportplatz Union Edelweiß cu o capacitate de circa 2.000 de locuri.

Imediat după ce a semnat, fotbalistul a explicat că obiectivul este promovarea, iar clubul oferă condiții foarte bune, ținând cont de nivelul la care se află.

„Am semnat aici cu Edelweiss. Sunt condiții foarte bune, cei de aici își doresc promovarea, dacă nu anul acesta, atunci de la anul. M-au primit foarte bine, iar asta este cel mai important. Sunt bine liniștit și asta este tot ceea ce contează”, a declarat Steliano Filip, pentru digisport.ro.

În actualul sezon, fostul jucător al lui Dinamo București a adunat 585 de minute în 10 meciuri și a marcat 3 goluri pentru CS Lotus Băile Felix.

LPS Banatul, Avicola Buziaș, FC Maramureș, Dinamo, Hajduk Split, Dunărea Călărași, AE Larisa, Viitorul Constanța, Mezokovezd și CS Lotus Băile Felix sunt echipele pentru care a evoluat fundașul stânga de-a lungul carierei.

De-a lungul timpului, Filip a jucat 186 de meciuri în prima ligă a României, iar în acestea a marcat 7 goluri și a oferit 13 pase decisive.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
Superliga
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Superliga
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Dragoste cu năbădăi! După ce a cerut-o în căsătorie, Vinicius s-a despărțit din nou de Virginia
Campionate
Dragoste cu năbădăi! După ce a cerut-o în căsătorie, Vinicius s-a despărțit din nou de Virginia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (7)
DMA87
DMA87  •  14 Februarie 2026, 01:53

Mult noroc, Stelule!

manx
manx  •  13 Februarie 2026, 23:40

Eu am crezut ca s-a retras din cauza vârstei. Nu am mai auzit de el de ani de zile. Sa aflu acum ca are 31 de ani. Incredibil. Nu mi-a placut de el, lua prea multe cartonase rosii, între altele, dar sa ai meciuri la echipa nationala si sa dispari din fotbal pe la vreo 28 de ani este teribil. Valoarea si mentalitatea fotbalistului român. Macar sa fie bine financiar...

utilizator șters
utilizator șters  •  13 Februarie 2026, 22:34

Păi dacă asta îi este valoarea, ce vă mirați atât??

Vezi toate comentariile (7)
Comentează