INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  IMPRESARI

Suma colosală câștigată de impresari în ultimii patru ani: 98% din bani vin din Europa!

Mino Raiola și Paul Pogba, cel mai scump jucător: 105 milioane
Mino Raiola și Paul Pogba, cel mai scump jucător: 105 milioane

Articol de - Publicat sambata, 26 noiembrie 2016 00:00

1,1 miliarde de dolari! Atât au câștigat impresarii din intermedierea transferurilor în perioada 2013-2016. 98% din sumă s-a plătit în Europa. În acest an, a crescut cu 34%.

Fotbalul e marea afacere a impresarilor. Urmărind tranzacțiile oficiale înregistrate prin Transfer Matching System (TMS), FIFA a realizat un studiu care demonstrează că, între 1 ianuarie 2013 și 20 noiembrie 2016, intermediarii (cum sunt numiți mai nou) au câștigat din comisioane 1,1 miliarde de dolari pentru cele 10.875 de operațiuni făcute. Aproape integral în Europa, 98,1% (1,077 miliarde).

Primele 12 țări sunt europene, iar Brazilia apare pe locul 13, cu doar 6,7 milioane achitate în ultimii 4 ani. De 57 de ori mai puțin decât Anglia!

58% plătesc englezii și italienii

Cluburile din Albion sunt cele mai darnice: 381,3 milioane (349,5 la achiziții și 31,8 la vânzări). Urmate de grupările italiene, cu 256,2 milioane (199,7+56,5). Împreună, 637,5 milioane, 58% din întreaga piață! În top 5 campionate continentale, cel mai puțin oferă francezii. Doar 28,5 milioane.

În acest an, suma totală e de 368 de milioane, cu 94 mai mult decât în 2015 și cu 150 peste 2013!

Mendes e primul: 727 milioane

Cel mai influent intermediar din fotbal e Jorge Mendes. Portughezul, 50 de ani, a fondat compania GestiFute în 1996 și are azi cei mai mulți jucători, inclusiv Cristiano Ronaldo. Plus Jose Mourinho. Având contracte de 727,4 milioane de dolari, potrivit Forbes.

Al doilea este italo-olandezul Mino Raiola, agentul care a câștigat vara trecută 28 de milioane numai din transferul lui Pogba la Man. United. Raiola (cu Ibrahimovici și Balotelli pe listă) are contracte de 356,3 milioane.

Comisioanele plătite de cluburi

2013 218*
2014 238
2015  274
2016 368

 * Sumele sunt exprimate în milioane de dolari

Top 6 comisioane pe țări

1. Anglia 381,3*
2. Italia 256,2
3. Germania 95,9
4. Portugalia 92,3
5. Spania 90,1
6. Franța 28,5

* Milioane de dolari plătite din 2013

Citește și:
Doi jucători părăsesc lotul României! Ce plan are Gică Hagi cu ei
Superliga
Doi jucători părăsesc lotul României! Ce plan are Gică Hagi cu ei
Scandal de proporții în Elveția! A fost deschisă o procedură penală împotriva căpitanului echipei » Riscă până la 5 ani de închisoare
Campionate
Scandal de proporții în Elveția! A fost deschisă o procedură penală împotriva căpitanului echipei » Riscă până la 5 ani de închisoare
Cristi Săpunaru a repetat o expresie de 3 ori, după golul lui Andrei Șucu: „Nu am nimic cu el, dar...”
Superliga
Cristi Săpunaru a repetat o expresie de 3 ori, după golul lui Andrei Șucu: „Nu am nimic cu el, dar...”
Oficialul lui Bayern Munchen l-a făcut praf pe Yamal în câteva cuvinte
Campionate
Oficialul lui Bayern Munchen l-a făcut praf pe Yamal în câteva cuvinte
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close