INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BOLIVIA

Tatăl copilului de 12 ani care a debutat în prima ligă a demisionat

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 iulie 2009 00:00

Tatăl jucătorului de doar 12 ani care a debutat în prima ligă boliviană, Julio Cesar Baldivieso, a fost forţat de conducerea clubului Aurora să demisioneze din funcţia de antrenor, după ce a decis să îl introducă pe fiul său în teren, informează AFP, citat de NewsIn.

Baldivieso a decis după ce şi-a depus demisia să îl retragă şi pe fiul său, Mauricio, de la clubul Aurora. Decizia antrenorului de a-l folosi pe fiul său, la doar 12 ani (n.r. între timp a împlinit 13 ani), a creat senzaţie în Bolivia, dar au fost şi voci care nu au fost de acord şi susţineau că ar trebui introdusă o limită de vârstă pentru jucătorii din prima ligă.

"Fiul meu a fost victima invidiei. Din păcate, mulţi oameni nu s-au bucurat de debutul lui în prima divizie. Nu accept să mi se spună dacă să bag în teren sau nu unul dintre membrii familiei mele.

Ţara şi lumea ar trebui să ştie că tinerilor bolivieni li se taie picioarele pentru a face loc străinilor şi, fără îndoială, sunt mulţi care nu se bucură pentru noi", a spus Baldivieso, despre care presa locală a scris: "A fost pus să aleagă între fiul său şi clubul Aurora - a ales să fie tată".

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
Superliga

Cealaltă față a lui Eddy Gnahore » Ce făcea în vestiarul lui Dinamo: „S-a contrat cu Kopic”

Gigantul Benfica negociază transferul atacantului din România! » Sumele afacerii

ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”

Comentarii (4)
 •  25 Iulie 2009, 01:27

@alex ma gandesc ca a facut ceva pt ca am citit ca ii monitorizat de mai multe cluburi din Europa...

 •  25 Iulie 2009, 00:51

da a facut ala ceva in teren? :D

 •  24 Iulie 2009, 21:50

asa, si?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează