INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER RATAT

Thuram a picat examenele medicale la PSG

Articol de GSP - Publicat vineri, 27 iunie 2008 00:00

Internaţionalul francez Lilian Thuram a anunţat vineri că transferul său la gruparea pariziană nu se va mai realiza din cauza unor probleme cardiace care i-au fost descoperite în timpul vizitei medicale, informează AFP.

"Fac această conferinţă de presă nu pentru a anunţa trecerea mea la Paris Saint-Germain, ci să spun că doctorii mi-au descoperit o malformaţie cardică. Se pare că este aceeaşi problemă pe care a avut-o şi fratele meu acum câţiva ani şi care l-a împiedicat să mai joace baschet", a declarat Thuram, care a precizat că medicii vor continua investigaţiile, iar într-o lună va avea rezultatele finale ale analizelor.

Thuram, ultima oară la FC Barcelona, semnase, joi, cu Paris Saint-Germain, un contract valabil pe un an, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon. Fundaşul în vârstă de 36 de ani a fost căpitanul Franţei la turneul final din Austria şi Elveţia şi deţine recordul de selecţii la naţionala cocoşului galic (142). Acesta a evoluat în ultimele două sezoane la FC Barcelona, echipă la care s-a transferat în 2006 de la Juventus Torino.

Lilian Thuram, care si-a anunţat retragerea de la naţională după EURO, a câştigat Cupa Mondială în 1998, iar doi ani mai târziu a devenit campion european. La nivel de club, acesta şi-a trecut în palmares două titluri în Serie A cu Juventus, Cupa UEFA, Cupa şi Super Cupa Italiei cu Parma, iar cu Barcelona a câştigat Super Cupa Spaniei în 2006.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Rapid semnează cu fotbalistul la care FCSB tocmai a renunțat!
Superliga

Celebra fană-topmodel a ieșit în stradă, după calificare: „Asta e pentru toți germanii!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Celebra fană-topmodel a ieșit în stradă, după calificare: „Asta e pentru toți germanii!”
Unde ar putea ajunge Adrian Mazilu, dacă se concretizează plecarea de la Dinamo
Superliga
Unde ar putea ajunge Adrian Mazilu, dacă se concretizează plecarea de la Dinamo
Au cumpărat drepturile! Cine transmite la TV debutul Craiovei în preliminariile Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Au cumpărat drepturile! Cine transmite la TV debutul Craiovei în preliminariile Ligii Campionilor
ULTIMA ORĂ Concedieri în România. Gigant american renunță la sute de angajați
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri în România. Gigant american renunță la sute de angajați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pauzele de hidratare de la Mondial îi aduc o avere lui David Beckham

Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează