INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TOTTENHAM

Tottenham de acord cu suma record fixată de Lyon pentru starul francez Ndombele

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iulie 2019 14:48

Tottenham Hotspur este pe cale de a-și distruge recordul all-time plătit pentru transferul unui jucător, pentru a-l aduce în capitala Regatului Unit pe starul francez Ndombele (22 de ani), de la Lyon, pe o sumă nu mai mică de 62 milioane euro, sumă la care se pot adăuga încă 10 milioane bonusuri.

Mauricio Pochettino, managerul celor de la Spurs, a făcut din Ndombele ținta numărul 1 pentru perioada de transferuri din această vară, după ce în precedentele două nici un jucător nou nu a ajuns pe tărâmul londonez.

Acesta l-a forțat pe Daniel Levy, președintele consiliului de administrație, să îndepărteze orice obstacol care stă în fața transferului pentru a face posbilă aducerea acestuia în cel mai scurt timp.

Ndombele trebuie să accepte condițiile contractului, unul pe termen lung, dar acest lucru nu ar trebui să reprezinte o problemă, având în vedere dorința acestuia de a îmbrăca tricoul echipei londoneze.

Jucătorul în vârstă de 22 ani a efectuat deja un tur al bazei sportive celor de la Spurs și a rămas profund impresionat de ceea ce a văzut, fiind convins de către Pochettino că cel mai bun pas în cariera sa pe care a-l putea să-l facă este în Nordul Londrei.

Jean-Michel Aulas, directorul general celor de la Olympique Lyon, susține cu tărie faptul că valoarea lui Ndombele este de 75 milioane de euro, iar pentru ca transferul să se efectueze, Tottenham trebuie să achite până la ultimul cent.

Clubul londonez se vede nevoită să facă acest efort pentru a aduce un înlocuitor perfect pentru Mousa Dembele, un înlocuitor mult mai tânăr care îmbină perfect abilitățile de dribling și forță brută.

Recordul clubului Tottenham Hotspur plătit pentru un transfer, a fost stabilit în anul 2017 când a fost adus fundașul Davinson Sanchez de la Ajax pentru 46 milioane euro.

*știre de Sebastian Caba

VEZI ȘI:

VIDEO Brito și Filip Mrzljak la primul antrenament cu noii colegi de la Dinamo

EXCLUSIV VIDEO Sârbul Slavko Perovici face promisiuni dinamoviștilor: „Sunt «câine», pitbull, mușc din ei! Vreau să sărbătorim la finalul sezonului”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Florin Tănase a plecat în Cipru » Declarații pe aeroport: „S-au întâmplat multe lucruri”
Superliga
Florin Tănase a plecat în Cipru » Declarații pe aeroport: „S-au întâmplat multe lucruri”
Jucătoarea care își susține cariera din modeling, mândră de parcursul de la US Open: „Vă iubesc!”
Tenis
Jucătoarea care își susține cariera din modeling, mândră de parcursul de la US Open: „Vă iubesc!”
Elisabeta Lipă face un pariu legat de o mare sportivă a României: „Nu cred că vreo țară se va putea lăuda cu asta”
Altele
Elisabeta Lipă face un pariu legat de o mare sportivă a României: „Nu cred că vreo țară se va putea lăuda cu asta”
Derby-ul ultras al săptămânii în Europa » Peste 47.000 de fani și două scenografii impresionante
Campionate
Derby-ul ultras al săptămânii în Europa » Peste 47.000 de fani și două scenografii impresionante
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (2)
bazinga
bazinga  •  01 Iulie 2019, 16:22

FACE TOTI BANII....E FOARTE BUN FRANCEZUL!Vorba vine,francezul....ma rog!Valoarea insa-NU SE DISCUTA!

forza_viitorul
forza_viitorul  •  01 Iulie 2019, 15:29

De Morutan a zis Pochettino ceva? :))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close