INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin! » Roma ar putea plăti o penalizare dacă nu-l va cumpăra

Radu Drăgușin / FOTO: Instagram
Radu Drăgușin / FOTO: Instagram

Articol de - Publicat sambata, 10 ianuarie 2026 09:47 / Actualizat sambata, 10 ianuarie 2026 09:54

Sunt zile fierbinți în negocierile pentru transferul lui Radu Drăgușin (23 de ani). AS Roma a trimis oferta și așteaptă un răspuns de la Londra pentru stoperul lui Tottenham, dorit sub formă de împrumut, cu obligație de cumpărare în vară.

Viitorul carierei lui Radu Drăgușin pare tot mai aproape de o revenire în Serie A. Plecat în urmă cu doi ani de la Genoa, pentru 25 de milioane de euro, fundașul central român este curtat insistent de AS Roma, care aseară a făcut primul pas ferm pentru a-l transfera în această fereastră de transferuri.

Două surse dintre specialiștii italieni în mercato, Nicolo Schira și Gianluca Di Marzio, au anunțat că clubul giallorosso a trimis o ofertă oficială la Londra.

Florin Manea: „Radu este un gladiator, iar gladiatorii se simt bine la Roma. Fiorentina? Nu, costă 25 de milioane de euro!”

E vorba despre un împrumut pentru șase luni și obligația de transfer definitiv la sfârșitul sezonului, cu îndeplinirea unor clauze. Variantă neagreată la începutul negocierilor de către Tottenham, care ar înclina să-l vândă pe Drăgușin în ianuarie.

„Aștept ca Tottenham să dea un răspuns pozitiv celor de la AS Roma pentru a pune lucrurile în mișcare. Există câteva oferte, dar Italia rămâne specială pentru Radu și el s-a descurcat foarte bine în Serie A”, a declarat la emisiunea „FantaMercato” de pe RaiSport reprezentantul lui Drăgușin.

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin! » Roma ar putea plăti o penalizare dacă nu-l va cumpăra
Radu Drăgușin a jucat 38 de meciuri la Tottenham, cu un total de 2.609 minute, de la transferul de 25 de milioane de euro de la Genoa din ianuarie 2024 / Foto: Imago

Florin Manea, care a spus ieri pentru GSP.ro că sâmbătă vor fi discuțiile decisive, a trimis și un mesaj sugestiv în direcția unui transfer în Italia: „Radu e un gladiator, iar gladiatorii se simt bine bine la Roma.

Fiorentina? Cu tot respectul, nu ar fi o mutare potrivită pentru el. Drăgușin costă 25 de milioane de euro.”

Tot în miezul nopții a apărut și o noutate în trativele pe axa Roma-Londra. Sky în Italia susține că „înțelegerea ar putea include o clauză de penalizare dacă Roma nu va face transferul permanent la sfârșitul sezonului”.

Clauza de penalizare s-ar traduce prin faptul că AS Roma vrea flexibilitate, dar înțelege și că Tottenham cere garanții

Presa engleză a explicat că acest tip de clauză e, de fapt, o îndemnare către o obligație, fără a o numi astfel, și arată că Roma dorește flexibilitate, dar înțelege că Tottenham vrea garanții.

Acum mingea este în terenul lui Spurs, care trebuie să decidă rapid ce face cu Drăgușin și dacă îi dă drumul la Roma înainte să îi aducă un înlocuitor lui Thomas Frank.

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin! » Roma ar putea plăti o penalizare dacă nu-l va cumpăra
Radu Drăgușin / Foto: Instagram

Managerul lui Tottenham avea un mesaj clar pentru internaționalul român: „Drăgușin e dornic să joace după ce a stat aproape un an pe tușă, din cauza unei leziuni la ligamentul încrucișat anterior”.

La fel concluzia din Anglia că, dacă timpul său de joc va fi limitat, un împrumut poate accelera revenirea la ceea era înaintea operației la genunchi și la recăpătarea încrederii.

Citește și:
Zeljko Kopic îl așteaptă să semneze cu Dinamo: „Am vorbit cu el, îl văd ca pe un jucător bun”
Superliga
Zeljko Kopic îl așteaptă să semneze cu Dinamo: „Am vorbit cu el, îl văd ca pe un jucător bun”
A intervenit și a deturnat negocierile pentru aducerea lui Moruțan! Gigi Becali: „Vă spun cum s-a întâmplat, adevărul”
Superliga
A intervenit și a deturnat negocierile pentru aducerea lui Moruțan! Gigi Becali: „Vă spun cum s-a întâmplat, adevărul”
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
Stiri extrasport
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
A scăpat! Fostul patron din Liga 1, declarat nevinovat pentru falimentul clubului! Iertat și de datoria de 1,7 milioane de euro
Superliga
A scăpat! Fostul patron din Liga 1, declarat nevinovat pentru falimentul clubului! Iertat și de datoria de 1,7 milioane de euro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Profit.ro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce face Bianca Andreescu, în timp ce jucătoarele de top se pregătesc pentru debutul la Australian Open

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (6)
cristea121
cristea121  •  11 Ianuarie 2026, 17:58

Pana una alta Spartacus nu prinde minute nici macar in cupa

Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  10 Ianuarie 2026, 13:45

Radu Dragusin putea ramane linsitit la Tottenham, in conditiile in care cei doi titulari se accidenteaza frecvent, iar campionul mondial este un abonat la cartonasele galbene si rosii! Dar Fl. Manea vrea in continuare sa se imbogateasca de pe urma lui Dragusin, de parca n-ar fi obtinut destul pana acum pentru competente care nu au neaparat ceva in comun cu fotbalul, ci mai mult cu simtul mercantil!

silver194
silver194  •  10 Ianuarie 2026, 13:33
Postat de L3bron pe 10 Ianuarie 2026, 10:25

Mare pacat ca n-a mers la Bayern. Ar fi avut deja in palmares titlul in Bundesliga plus zeci de meciuri in CL.

nici eu n-am inteles alegerea, Bayern cauta cu disperare fundas central, iar la Bayern nu era niciodata la fel de expus ca la Spurs

Vezi toate comentariile (6)
Comentează