INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Ce echipă își face Trabzonspor! Fostul coleg al lui Salah semnează cu formația lui Drăguș

Darwin Nunez, primul din dreapta, semnează cu Trabzonspor / foto Imago Images
Darwin Nunez, primul din dreapta, semnează cu Trabzonspor / foto Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 09 august 2026 20:08 / Actualizat duminica, 09 august 2026 20:15

Darwin Nunez, atacantul celor de la Al Hilal, este foarte aproape să semneze cu Trabzonspor, echipă care l-a transferat în această vară și pe Mohamed Salah, fostul său coleg de la Liverpool.

Al Hilal și clubul din Turcia au ajuns la un acord pentru împrumutul lui Darwin Nunez pe o perioadă de un an, conform Goal.

Darwin Nunez va câștiga mai mult decât Mohamed Salah

Atacantul uruguayan își va păstra salariul integral pe care îl încasa la Al-Hilal, în valoare de 22 de milioane de euro. Suma este cu 5 milioane mai mare decât cea pe care o primește în prezent Mohamed Salah (17 milioane de euro).

Turcii îi vor achita 8 milioane, în timp ce restul salariului va fi suportat de către clubul saudit.

Darwin Nunez nu i-a impresionat pe cei de la Al Hilal, astfel că saudiții își doresc să se despartă de el.

Va fi a doua oară când Salah și Nunez vor fi colegi, după ce au mai împărțit vestiarul între 2022 și 2025, la Liverpool.

Salah s-a transferat și el la Trabzonspor în această vară, semnând un contract pe doi ani și punând capăt unei perioade istorice de nouă ani la Liverpool, începută în 2017.

Andre Onana, Stefan Savic și Ruslan Malinovskyi sunt alți jucători cu nume importante din lotul lui Trabzon. Turcii au în acest moment un lot cotat la 157 de milioane de euro, conform transfermarkt.

Denis Drăguș aparține și el de Trabzonspor

La Trabzonspor, Darwin Nunez se va întâlni și cu internaționalul român Denis Drăguș, al cărui viitor încă este incert. Acesta nu mai intră în planurile turcilor, iar Gigi Becali îl așteptă la FCSB.

Cumpărat de Trabzonspor în vara anului 2024 pentru suma de 1,7 milioane de euro, Denis Drăguș nu a convins și a bifat doar 26 de meciuri în toate competițiile, timp în care a marcat 3 goluri și a oferit o pasă decisivă.

Citește și:
FCSB a primit interdicție la transferuri! » Cât timp e valabilă și cum poate fi ridicată
Superliga
FCSB a primit interdicție la transferuri! » Cât timp e valabilă și cum poate fi ridicată
Neobișnuit: ce a decis Gheorghe Hagi în dimineața meciului cu Suedia
Nationala
Neobișnuit: ce a decis Gheorghe Hagi în dimineața meciului cu Suedia
Ciprian Marica l-a văzut pe Reghecampf la treabă, apoi și-a pus mâinile în cap: „Vai mama mea! Ceva rău de tot!”
Superliga
Ciprian Marica l-a văzut pe Reghecampf la treabă, apoi și-a pus mâinile în cap: „Vai mama mea! Ceva rău de tot!”
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Special
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (1)
anaconda
anaconda  •  09 August 2026, 23:13

Si miliardarii nostri isi i-au miliardele in mormint.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează