INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PROCES

UEFA, acuzată de furt! Proces intentat împotriva forului condus de Ceferin

Aleksander Ceferin, președintele UEFA
Aleksander Ceferin, președintele UEFA

Articol de - Publicat sambata, 01 noiembrie 2025 18:07 / Actualizat sambata, 01 noiembrie 2025 18:09

UEFA a fost dată în judecată, fiind acuzată de furt de proprietate intelectuală privind noul format al Ligii Campionilor și al celorlalte competiții europene, potrivit sportal.blic.rs.

Compania chiliană de consultanță „MatchVision” a chemat UEFA în instanță, acuzând-o că a folosit fără să ceară acordul sistemul său competițional.

Procesul a început în aprilie, la un tribunal din Spania, dar a fost mutat în septembrie la Lausanne (Elveția).

Potrivit New York Times, UEFA nu a fost încă notificată oficial, iar după ce va primi citația, va avea la dispoziție 20 de zile pentru a răspunde.

UEFA, acuzată de furt! Procesul e pe cale de a începe

În 2021, după anunțul privind înființarea Superligii Europene, UEFA a schimbat rapid formatul competițiilor sale. Numărul echipelor din Liga Campionilor, Europa League și Conference League a crescut de la 32 la 36, iar faza grupelor a fost înlocuită cu un sistem de tip ligă.

„Este vorba despre așa-numitul «model elvețian», inspirat doar parțial din sistemul folosit în șah. În acest format, toate echipele sunt incluse într-un singur clasament, iar fiecare joacă opt meciuri cu adversari diferiți: patru acasă și patru în deplasare.

Spre deosebire de turneele elvețiene autentice, unde adversarii se stabilesc după fiecare rundă în funcție de rezultate, UEFA organizează o singură tragere la sorți, înaintea startului competiției. Există urne prestabilite și reguli clare, precum limitarea la maximum doi adversari din aceeași urnă”, scrie New York Times.

Potrivit acuzațiilor din proces, noul sistem ar fi fost creat de Leandro Shara, fondatorul companiei „MatchVision”, și protejat prin drepturi de autor încă din 2006. Firma chiliană susține că a prezentat ideea oficialilor UEFA încă din 2013, însă discuțiile nu au dus la o colaborare.

Shara afirmă că formatul său a fost folosit deja în mai multe țări și că FIFA l-a recunoscut ca proprietate intelectuală a „MatchVision”.

El susține că este responsabil pentru creșterea numărului de goluri în Liga Campionilor și acuză UEFA că încearcă să se distanțeze de creatorul sistemului, folosind alte denumiri pentru același format.

UEFA a transmis un răspuns scurt pentru New York Times: „Afirmațiile acestei companii sunt nefondate și fac parte dintr-o serie de acțiuni similare. Ne vom apăra poziția.”

Citește și:
Tragedie în fotbalul oltean » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Superliga
Tragedie în fotbalul oltean » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Europa League
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Conference League
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Europa League
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au cerut sfatul unui chatbot de tip ChatGPT
Profit.ro
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au cerut sfatul unui chatbot de tip ChatGPT
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează