INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA

Un fost arbitru a recunoscut că n-a vrut să-i acorde un cartonaș galben lui Messi doar pentru a-i cere tricoul după meci » Argentinianul ar fi ratat finala Copa America

Articol de - Publicat joi, 19 septembrie 2024 16:10 / Actualizat joi, 19 septembrie 2024 16:57

Fostul arbitru Carlos Chandia a recunoscut că n-a vrut să-i acorde un cartonaș galben lui Lionel Messi doar pentru a-i cere tricoul după meci.

Acest lucru s-a întâmplat în 2007, în semifinala din Copa America dintre Argentina și Mexic, câștigată de Argentina cu scorul de 3-0.

Lionel Messi ar fi ratat finala Copa America dacă ar fi primit cartonașul galben

Lionel Messi a fost unul dintre marcatorii meciului cu Mexic, alături de Gabriel Heinze și Juan Roman Riquelme. Pe finalul meciului, Messi ar fi putut primi un cartonaș galben care l-ar fi făcut să rateze finala Copa America.

Lionel Messi a luat mingea cu mâna la jumătatea terenului, iar Chandia ar fi trebuit să-i acorde cartonașul galben argentinianului, dar arbitrul din Chile a recunoscut că nu l-a avertizat pe Messi doar pentru a-i cere tricoul după meci.

„De nicăieri, Messi a atins mingea cu mâna la centrul terenului. Nu era vreo oportunitate de gol pentru Mexic. I-am spus «Trebuia să îți dau cartonaș galben, asta te va costa tricoul», așa că nu i-am acordat cartonașul. Mai erau două minute de joc, scorul era 3-0. Dacă îi acordam cartonașul galben, asta l-ar fi costat șansa de a juca în finala Copa America”, a declarat Carlos Chandia pentru ESPN, citat de The Sun.

„Mi-a dat tricoul la vestiare apoi. De fapt, a vrut să mi-l dea încă de când eram pe teren, dar i-am spus «Nu, nu, nu. Mi-l dai la vestiare». Apoi a venit la cabine cu tricoul și mi l-a lăsat. Fiul meu încă îl are. Cred că pentru faptul că nu i-am dat cartonaș galben lui Messi, brazilienii au făcut puțină vâlvă și de aceea am ratat șansa de a arbitra finala Copa America”, a completat fostul arbitru.

Brazilia avea să câștige până la urmă finala cu scorul de 3-0, grație golurilor marcate de Julio Baptista, Dani Alves și autogolul lui Roberto Ayala.

Citește și:
Probleme de ultimă oră cu revenirea lui Reghecampf la FCSB » Becali a răbufnit după ultima cerință a lui Rotaru: „M-am săturat de oameni mici”
Superliga
Probleme de ultimă oră cu revenirea lui Reghecampf la FCSB » Becali a răbufnit după ultima cerință a lui Rotaru: „M-am săturat de oameni mici”
Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”
Superliga
Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează