INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LEVSKI

VIDEO Primele declarații ale lui Rivaldinho după plecarea de la Dinamo » Mesaj pentru Cosmin Contra

Articol de GSP - Publicat duminica, 28 ianuarie 2018 11:20

Rivaldinho a semnat cu Levski Sofia și abia așteaptă să evolueze pentru formația bulgară, la care va concura pentru un loc de titular cu Sergiu Buș. Brazilianul îi e recunoscător lui Cosmin Contra, care l-a adus la Dinamo și l-a învățat să joace și alt post față de cel pe care evolua în mod obișnuit, cel de atacant.

"Sunt foarte fericit să fiu aici, știu că suporterii vor fi alături de mine. I-am văzut și am auzit multe despre ei. Suntem împreună, suntem de aceeași parte și alături de ei suntem mai puternici.

Știu că e un antrenor foarte bun aici (n.r. Delio Rossi), sper să ajut și să învăț multe aici. Am jucat la Mogi Mirim, la Boavista, Internacional și Dinamo. Acum sunt la Levski și vreau să câștig trofee, aceasta este ambiția mea.

Vorbesc mereu cu tatăl meu, el m-a sfătuit să vin aici, mi-a spus multe lucruri bune despre Bulgaria. Mi-a zis că ar fi o oportunitate bună pentru mine. Toată cariera mea am jucat număr 9, vârf împins, dar la Dinamo am jucat și număr 10. Cosmin Contra m-a învățat să joc și în spatele vârfului", a zis Rivaldinho.

Citește și: Încă un jucător a plecat de la Dinamo! Deja a fost prezentat la noua echipă

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Henry a anunțat înlocuitorul lui Deschamps în direct: „Știm cu toții cine vine. Mult succes!”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (1)
coriolanus
coriolanus  •  28 Ianuarie 2018, 14:57

Petarda.. Rivaldo are 50 de copii.. 1/50 din talent are si baiatu asta..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează