INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA CONFEDERAŢIILOR

VIDEO Squadra de bronz » Buffon a fost îngerul Italiei în finala mică: Trupa lui Prandelli s-a impus la penalty-uri cu Uruguay

Muslera a fost coautor la primul gol al lui Astori, la singura fază la care s-a folosit tehnologia video // Foto: Reuters
Muslera a fost coautor la primul gol al lui Astori, la singura fază la care s-a folosit tehnologia video // Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iulie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 30 iunie 2013 23:00

Trupa lui Prandelli a condus aseară de două ori, dar Cavani a dus-o iar la loteria de la 11 metri, la care uruguayenii n-au avut precizia spaniolilor din semifinale.

Italia a prins podiumul la Cupa Confederaţiilor după un alt thriller cu Uruguay, în care, spre deosebire de semifinale, a tras biletul cîştigător la loteria penaltyurilor şi s-a impus cu 5-4 la general.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Epuizată şi subţiată de accidentări după dramatica partidă cu Spania, tranşată la loviturile de departajare, trupa lui Prandelli a schimbat jumătate dintre titulari. Tocmai două rezerve, Astori şi Diamanti, au rupt echilibrul.

Playmaker-ul Bolognei a centrat şi stoperul lui Cagliari a profitat de gafa lui Muslera, marcînd lejer de pe linia porţii, după ce mingea îl lovise (din bară) în umăr pe goalkeeperul uruguayan! Cavani a replicat rapid. 1-1? Nu, reuşita cu capul i-a fost anulată pentru ofsaid.

Forlan şi Maxi Pereira nu l-au putut bate pe Buffon, iar Chiellini a comis henţ în careu, doar că mingea l-a lovit înainte în genunchi! Italienii, tot cu reţeta contraatacului, au fost mai aproape de 2-0 la pauză: Godin a salvat prin alunecare la marea ocazie a lui El Shaarawy.

Duelul loviturilor libere
Mai proaspeţi, celeştii au dominat actul doi. Cavani a găsit pînă la urmă calea spre plasă, cu o diagonală la care Buffon n-a mai ajuns (58). Căpitanul azzurro a făcut minuni la dubla ocazie a lui Forlan, iar golul a căzut dincolo.

În lipsa lui Pirlo, Diamanti a bătut perfect o "directă", prima reuşită în "naţională". Cavani a răspuns cu aceeaşi monedă, semnînd "dubla" după 5 minute, cu complicitatea lui Buffon: 2-2! Şi a trimis Italia, după doar 72 de ore, din nou în prelungiri.

În care uruguayenii au cerut două penaltyuri, la Lugano şi Suarez (fără succes), iar italienii l-au pierdut pe Montolivo, două "galbene". S-a ajuns la 11 metri, unde Buffon a apărat trei lovituri.

Pagubă de 500.000 de euro
Italienii au jucat în Brazilia doar pentru glorie, pentru că financiar au ieşit în pierdere. Locul 3 la Cupa Confederaţiilor le-a adus 1,5 milioane de euro de la FIFA, în condiţiile în care au cheltuit în total două milioane, cu deplasările, cazarea, hrana şi celelalte costuri! Dacă juca 5 amicale în această perioadă, selecţionata lui Prandelli ar fi scos mai mulţi bani din bilete şi drepturi TV.

URUGUAY - ITALIA 2-2 prel., 2-3 penaltyuri
(Cavani 58, 78 - Astori 24, Diamanti 73)
Au marcat la loviturile de departajare: Cavani, Suarez - Aquilani, El Shaarawy, Giaccherini. Au ratat: Forlan, M. Caceres, Gargano - De Sciglio.

URUGUAY: Muslera - Maxi Pereira (81 A. Pereira), Godin, Lugano, M. Caceres - Gargano, Arevalo Rios (106 D. Perez), C. Rodriguez (56 A. Gonzalez) - L. Suarez, Cavani, Forlan. Antr: W. Tabarez.

ITALIA: Buffon - Maggio, Chiellini, Astori (96 Bonucci), De Sciglio - Candreva, De Rossi (70 Aquilani), Montolivo - Diamanti (83 Giaccherini), Gilardino, El Shaarawy. Antr: C. Prandelli

Eliminare: Montolivo (110)
A arbitrat: Djamel Haimoudi (Algeria)

Citește și:
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Campionate
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Special
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Superliga
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Superliga
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (2)
monere1980
monere1980  •  02 Iulie 2013, 14:30

Cam toti au fost peste ei la general :) Cand cvadrupla campiona mondiala ajunge sa joace turnee (chiar daca neimportante) cu candreva, maggio, de sciglio, aquilani, barzagli, bonucci sau diamanti nu poti emite pretentii la nimic.

daniels7714
daniels7714  •  01 Iulie 2013, 08:11

Italia ... cu noroc si ajutorul unui arbitru partinitor , au fost iertati de un penalti clar cel putin , oricum Uruguay a fost peste ei la general ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează